GRĂDINA EDENULUI

~

îmi doresc în Noul An să recapăt simbolurile.

poezia e unul dintre simbolurile pe care le-am pierdut.

cum poţi pierde ce n-ai avut nicicând, m-a întrebat scutecul de lână.

mi-era bine să ştiu că am, am răspuns, când mai trecuse o vreme.

o auzeam cum sărea din piatră în piatră, jumătate desculţă. şi cum i se umplea cealaltă parte, sub acoperişul rozariului

mi-e bine când dorm cu capul în poala ta, pentru că ştiu că în mâna stângă ai un piepten. pieptenul e un simbol al pădurii, o răceală când lumile se despică în două. şi fiecare jumătate în încă două... şi iar

un paner gol ducea scufiţa roşie, veselă în drumul ei. golul a înghiţit lupul, fredona ea, încrezătoare.

căsuţa din pădure, ca orice căsuţă, adăpostea puii de lup, la nord. cei trei iezi dereticau estul de vest.

Naşterea lui Iisus ne aduce vestea
Că în scutece se naşte Povestea
Smerită şi atât de frumoasă
Cu magi şi păstori
Şi o inimă deasă
Ca o pădure -

Acum adormită
Şi acum trezită,

În zorii stelei
Şi în poala ieslei...


SĂRBĂTORI FERICITE!

Bernadeta, fetiţa de la Lourdes - de Teresio Bosco

... cu Bernadette Soubirous în inimă!
...fetiţa de la Lourdes...

''- Doamnă, voiţi să aveţi bunătatea de a-mi spune cine sunteţi?
După a treia oară a surâs şi, ridicând mâinile şi împreunându-le la piept, mi-a răspuns:
- Eu sunt Neprihănita Zămislire.
Bernadeta nu ştia ce înseamnă asta, dar în urmă cu patru ani, la 8 decembrie 1854, papa Pius al IX-lea, la Roma, proclamase dogma Neprihănitei zămisliri a Maicii Domnului: Preasfânta Fecioară Maria, din prima clipă a existenţei sale, de la concepere, nu a fost atinsă de umbra păcatului strămoşesc.
Terminându-se extazul, după ce a povestit ceea ce doamna îi spusese, s-a adresat fiicei domnului Estrade şi a întrebat-o ruşinată de a fi aşa de neştiutoare:
- Domnişoară, ce vor să spună aceste cuvinte: Neprihănita zămislire?
Imediat după ce s-au aflat aceste cuvinte, s-a răspândit repede ştirea că doamna în alb era Preasfânta Fecioară Maria. A izbucnit un entuziasm incredibil. Invocaţia:
"O, Marie, zămislită fără de păcat,
roagă-te pentru noi care alergăm la tine"
era repetată cu glas tare de către toţi.
"Întâlnindu-se pe stradă, locuitorii din Lourdes îşi strângeau mâinile - a scris un martor ocular - şi se felicitau reciproc ca pentru un eveniment familial fericit.""

(din cărticica Bernadeta, fetiţa de la Lourdes, de Teresio Bosco,
de la librăria mea de suflet Pauline)


(PS şoptit, pentru Moşul:
mi-aş dori aşa de mult să ajung la Lourdes, pe urmele fetiţei!)

colinde

aici am găsit colinde care mi-au plăcut! în special Zamfir(36-49), Narcisa Suciu(36-49) (Ce-aţi văzut, păstori? e preferatul meu!) şi Hruşcă(55-118)... dar nu numai! lista e deschisă!

o zi de ieri numită

zăpadă!

legume însufleţite

primită pe mail de la Adrian!

zen chai şi săculeţ

o să-mi fac un cort din frunze de ceai! clipele mele frumoase să aibă lipite pe uşiţă, la intrare, franjuri cu pliculeţe de ceai... ceai verde cu aromă de zen, de săculeţul meu (pe care azi l-am adus la serviciu!), de salvare! (dar nu şi a mamei, care e exasperată văzându-mă cum mă îndrept spre policioara de la bucătărie cu încă o cutie de ceai! încă una, da, ce minunat! îmi zic încântată, pe tăcute!)

aşadar azi degust ceaiul Zen Chai de la Teekanne, şi îmi place mult! e blând şi exotic, ca un fel de soare pe un câmp proaspăt nins...

Nureyev pe lac

ieri am vizionat un balet din 1966 cu Nureyev! Lacul lebedelor! sunt vrăjită de-a dreptul! mi-au plăcut costumele, asimetria lebedelor când erau ele multe şi cum se pliau uneori, ca nişte origami-uri, fineţea, expresivitatea!... şi lacul turbat, şi lebăda Odette... super!

(Ma m-a răsfăţat cu două cd-uri cu balet!)

cu ocazia asta, gândul îmi zboară la Billy Elliot, un film pe care îl ador!

nu e zăpadă

peisaj cu spumă ''bătută'' de un ciclon de ocean!

(primit pe mail de la Alina!)

! Jacques Salome

~ Povestea micii fericiri~ Povestea puiului de vulpe căruia îi era atât de teamă că mama lui va pleca, încât îl dureau mereu urechile~ Povestea suspinului
~ Povestea micii nevăstuici care îşi punea întrebări foarte serioase
~ O poveste despre cum am găsit în mine ceea ce căutam în exterior
~ Povestea fetiţei care era atât de sensibilă încât se închidea zile în şir într-un sac de tăcere~ Povestea bărbatului foarte îndrăgostit ...
...sunt numai câteva dintre titlurile unor povestioare adorabile, terapeutice şi gingaşe! de Jacques Salome, desigur! din cărticica apărută la Editura Ascendent Poveşti pentru a ne vindeca. Poveşti pentru a creşte

cadouri personalizate şi spiriduşi

cum ar fi să primeşti o carte poştală de la Moş Crăciun, acoperită cu fulgi de nea şi arome ale depărtării? să auzi sania trasă de reni, spiriduşii chiuind uneori, din înalt, de bucurie?
.... ei, uite-aşa m-am trezit visând vizitând site-ul www.games4u.go.ro şi recunosc că mi-am dorit! şi felicitare că am fost fetiţă cuminte, şi jocuri vesele cu cei dragi, şi puzzle cu Japonia şi florile de cireş!

jurnal cu puii mei/ decembrie 2004

Cosmin (are 7 ani) îşi face lecţiile. Privesc pe geam: o zi cam mohorâtă!
- E o zi cam urâtă azi..., zic.
Apoi mă corectez:
- ...Nu urâtă... mai întunecată...
Cosmin m-a apostrofat imediat:
-... că n-ai voie să zici aşa, că Dumnezeu a făcut-o!

blogul Alinei

mi-a plăcut ce am găsit pe blogul
Alina C's Blog

orbul şi ziaristul

~ turnul Eiffel! ~

Pe o stradă din Paris stătea un orb cu o pălărie la picioare şi o plăcuţă de lemn pe care scria cu cretă albă:
"Vă rog, ajutaţi-mă, sunt orb".
Un ziarist trecu şi văzu foarte puţini bani în pălărie. Fără să ceară voie, luă plăcuţa, o întoarse pe dos, scrise altceva, o puse la picioarele orbului şi plecă.
Spre seară, ziaristul se întoarse pe acelaşi drum, trecând din nou pe lângă orbul care cerşea. Acum pălăria lui era plină de bancnote şi monede.
Orbul recunoscu paşii ziaristului şi îl întrebă dacă el este cel care i-a rescris plăcuţa şi ce anume scrisese.
Ziaristul răspunse:
"Nimic care să fie în neconcordanţă cu anunţul dumitale, doar că exprimat cu alte cuvinte" -
şi surâzând îşi continuă drumul.
Orbul nu a aflat niciodată ce scrisese ziaristul, însă noul lui anunţ spunea:
"Astăzi e primăvară în Paris, şi eu nu o pot vedea".

De multe ori când lucrurile nu ne reuşesc aşa cum am dori, e o idee bună să schimbăm strategia!

(primit pe mail de la doamna Mirela, căreia îi mulţumesc!)

dă mai departe!

am descoperit un site care mi-a plăcut foarte mult, pe care vi-l recomand cu căldură!
www.DaMaiDeparte.ro
îl puteţi găsi şi pe bara din dreapta a blogului meu.

îi mulţumesc doamnei Mirela pentru acest dar!

împreună-rugăciunea

~ o îmbrăţişare fără margini! ~

• pornind de la o iconiţă pe care draga mea Miru mi-a arătat-o în dimineaţa asta - Pruncul topit-tot în îmbrăţişarea Maicii sale, cu mânuţele larg deschise şi protectoare, am căutat o frântură de material pe care îl găsisem pe net mai demult, despre împreună-pătimire şi împreună-rugăciune. iată-l:

Nici o rugăciune nu este trecută cu vederea de Dumnezeu. Nici cea mai mică faptă de dragoste.

~ O femeie din Cluj, grav bolnavă, s-a internat în spital. Trebuia urgent operată.
Dar doctorii, văzând-o foarte slăbită, nu s-au încumetat s-o opereze. Noaptea însă, s-a arătat în vis doctorului un om necunoscut, care i-a spus:
- Du-te acum la spital şi operează femeia aceea, că altfel moare!
- Dar dumneata cine eşti? întrebă doctorul.
- Eu sunt cutare.
În clipa aceea, doctorul s-a sculat din somn, a plecat la spital şi a operat femeia bolnavă. Ea scăpă cu bine.
După câteva zile, doctorul întrebă pe bolnavă:
- Cunoşti pe cutare?
- Nu, nu cunosc, domnule doctor.
Dar peste un timp, femeia vindecată s-a dus la cimitir, ca de obicei, la mormântul rudelor sale. La urmă, aprinse o lumânare şi la un mormânt de alături. Când se uită atent, observă că numele de pe cruce era identic cu al celui ce se arătase doctorului.
Ce se întâmplase? Femeia obişnuia să aprindă mereu câte o lumânare la mormintele învecinate celor ale rudelor sale, căci îşi zicea: „Să aprind o lumânare şi la sufletul acesta. Cine ştie dacă are cineva grijă de el!“

întreg materialul aici

carte

nu rata cartea de azi de la Cotidianul, Golem, de Gustav Meyrink! ador cartea asta pentru Miriam, care mi-a rămas în suflet peste ani cu gingăşia ei... miracolele, Miriam, culcuşite în pânza clipelor noastre
o carte misterioasă, vie, pe care abia aştept să o recitesc!

mesaje

mesajele pe care ultima perioadă mi le-a lăsat în suflet:

- nu te drămui
- culege o plantă strivită şi pune-o în apă, mai ales în apa dragostei tale
- când tu nu mai găseşti, vei fi găsit - EŞTI găsit!
- salută cu faţa
- fă un lego frumos, un avion, o maşină de pompieri, o navă spaţială, în care să călătoreşti
- apoi şterge praful, spală, fă lecţiile cu copiii, citeşte biografia foamei, cu Amelie Nothomb.

hai!

uluitoarea Akiane

Power of Prayer

by Akiane

Akiane e o fetiţă de numai 12 ani!!

despre Akiane, aici!

drăgălaşi

primite pe mail de la Doiniţa!

mulţumesc!

dialoguri duhovniceşti care mă fac fericită! (7)

pod de sticlă peste Marele Canion

am primit pe mail şi m-am bucurat!

Părintele:
- Uneori şi un fir dintr-o pânză de păianjen poate deveni un pod. Cu toate acestea, nu podurile materiale sunt cele mai eficiente sau spectaculoase, ci cele spirituale, podurile de gând, de sentimente, de rugăciune, de dor...

dialoguri duhovniceşti care mă fac fericită! (6)

Părintele:

- Orice pod este o înfrângere a izolării, a necomunicării, a singurătăţii. Fiecare cuvânt scris, rostit sau abia şoptit este un pod durat între oamenii care au nevoie de oameni, care vor să se împărtăşească unii de alţii, care au nevoie unii de alţii. Cred în ideea de pod. El uneşte ceea ce nu trebuie să rămână despărţit prin ignoranţă, prin ură, prin aroganţă, prin neiubire...

Mulţumesc!

ştiai că în judeţul Tulcea există o localitate numită Rândunica?

Cartea celor cinci cercuri - de Miyamoto Musashi

"Pentru o sabie sau pentru o mână, cel mai rău este să rămână rigidizată. Poziţia rigidă corespunde unei mâini moarte. Dacă nu rămâneţi niciodată fixaţi, aceasta corespunde cu o mână vie. Trebuie să înţelegeţi foarte bine toate acestea."

~Miyamoto Musashi~
("Cartea celor cinci cercuri" -Editura Polirom )

am avut până acum o săptămână ciudată, cu stat acasă răpusă de răceală, mers la ORL-ist cu Mih, care a făcut iarăşi otită, cumpărat cartea de la Cotidianul de miercuri, care pare superduioasă - se numeşte Pobby şi Dingan şi e scrisă de britanicul Ben Rice, în care e vorba în principal despre o fetiţă, Kellyanne, şi despre cei doi prieteni ai ei imaginari, care sunt uitaţi de tatăl fetiţei într-o mină, unde aceştia se rătăcesc! toată suflarea micului oraş se mobilizează, în căutarea lui Poddy şi Dingan!
ţin să te anunţ, dacă nu ai aflat deja, că Evenimentul zilei apare, de săptămâna asta, tot miercurea, cu un film de Oscar pe DVD! ieri a fost Aviatorul, care mi-a plăcut mult. peste două săptămâni va fi Crash, iar săptămâna viitoare - O fată de un milion de dolari, pe care eu am făcut imprudenţa să-l văd o dată, şi n-aş mai face-o! Crash în schimb mi-a plăcut muuult!

Casa de hartie - de Francoise Mallet-Joris

A-ţi pierde forţa

Contradicţii; rătăcesc ca o străină în propria mea casă, în propria mea viaţă.
În propria mea muncă. Am citit într-o zi o nuvelă de ficţiune ştiinţifică unde un om, dotat cu "forţe" (ador expresia asta atât de frecventă în acest gen de literatură. Te găseşti într-o situaţie critică, suspendat pe marginea unui acoperiş, căzut într-o groapă cu şerpi, ai nevoie să treci printr-un zid sau să citeşti gândul unui duşman. Atunci uzezi de ''forţa ta'') descoperea plimbându-se într-un vechi cartier intrarea unei străzi care nu mai exista. Existase în trecut şi fusese arsă în urma unei epidemii. Dar el, datorită "forţei" lui, regăsea drumul invizibilului, al trecutului şi, foarte firesc, intra pe străduţă, îi descoperea locuitorii. Există multă bogăţie în aceste povestiri naive. Drumul invizibilului îl găseşti şi-l pierzi. Subiectul minunat de ieri este povestea devenită astăzi banală. Clarul, evidentul, revelaţia, picătura de apă irizată de lumină; deodată lumina se retrage şi nu mai rămâne nimic. Aşa şi cu eroul , care, din străduţa lui pierdută dintr-o dată, nu mai regăseşte intrarea. Şi-a "pierdut forţa".
Culoarea, şi muzica, şi tot ce vibra şi tot ce avea un sens în casa şi în viaţa noastră au dispărut. Lipsită de vânt, casa de hârtie nu mai vibrează. Nu mai e decât un edificiu atăt de fragil, atât de van. Trebuie să străbat acest deşert. Să mă prefac. Să surâd şi chiar să cânt. Să citesc, să scriu, să descifrez sau să trasez aceste semne goale. Să mă interesez de desenul pe care nu-l văd, de cântecul pe care nu-l aud.
Nu, n-am "pierdut credinţa" - expresie absurdă. Dar, la o răscruce de drum, "mi-am pierdut forţa ".

*din cartea CASA DE HÂRTIE, de Francoise Mallet-Joris*

ieri

nu am fost aseară la budo-zen! cum am intrat pe uşă, Cosmin mi-a zis că nu merge la sală, pentru că nu vrea să piardă Naruto, desenul animat pe care îl adoră. el, sprijinul meu de nădejde, spusese NU! eu singură nu merg, mi-am zis, şi am ştiut că nu mă voi duce. eram şi răcită beton, dar nu asta era cauza pentru care nu mergeam... am făcut cu Cosmin o recapitulare pentru testul la engleză de azi, realizând că soarta lui e în mâinile Domnului şi ale colegului de bancă, priceput tare la engleză... o baie terapeutică m-a răpus imediat, în timp ce mă uitam la documentarul cu Puii de dinozauri, livrat la pachet cu Jurnalul naţional de ieri... pe la 1 noaptea, bântuiam pe la bucătărie, cu gâlci de mama focului şi durere de cap. am găsit o varză salvatoare în cămară, am luat câteva frunze şi iată mumia! cu gâtul ţeapăn, oblojit frumos, ascultam ticăitul ceasului şi mă gândeam că întreg oraşul doarme în timp ce eu veghez, înarmată cu batistuţe de hârtie şi o sticlă de ceai...

fascinaţia origami! site super

am găsit un blog supersupersuper- pe blogul lui Ovidiu!

cu ORIGAMI! aici: http://www.origami-club.com/en/

împăturiri frumoase!

(şi-a revenit!! mon blog! cred că e îndrăgostit de origami!)

mi-aş dori

din păcate blogul îmi joacă iarăşi feste - sau serverul! nu pot pune poze! nu pot scrie colorat, nici înclinat, ca un lan în vânt...
dar pot scrie!
dacă totul e ok, diseară aş vrea să merg la budo-zen, împreună cu gingaşul Cosmin şi săculeţii noştri. mi-aş dori mult să vină şi Mona (mie tot Mo îmi place să-i spun!).

simt că o să-mi fie greu să trec pragul, Mo

lumânare aprinsă

îmi plăcea cum îmi vorbeai despre vişini. şi despre mâncare, într-un fel în care simţeam aromele până hăt departe... leuşteanul, pastele, sosurile...

îmi plăcea cum desenai, punând acolo ce-ţi şopteau vântul ori zăpada. drumul spre casă era cel mai greu de făcut, ori poate casa

îmi plăcea când erai veselă şi povesteai debordant despre nimicuri, despre plimbările în Cişmigiu cu păsări pe lac, despre

îmi plăcea când muzica se auzea în biroul tău


acum e atâta linişte, Ilenuţa

Ma şi Mo

ştii, luna care căzuse în cutia cu pantofi lângă lac
se înalţă iar pe cer!

copacii îşi desfac nodurile de la basmale şi îşi arată
frumoasele lor frunze
încă o dată!

vin alergând să văd dimineaţa cum îşi spală păcatele
aducându-mi-te!


prima lună a noului nostru an, Ma!

coafeza Flori

luni am avut o zi ca o bere neagră. amară

ziua mea de azi e ca o bere blondă, flu-flu!
*
m-am tuns luni. Janine mi-a recomandat o coafeză tare pricepută-dulce-meticuloasă, cu nume de Flori(cică)! îţi spun cum o găseşti: Salon Champion, Bd. Ion Mihalache 115, tel. salon 2242872/ Flori Ion - hair-stylist

Sf. Xenia de Petersburg

Sfânta Xenia de Petersburg

am avut o mare bucurie în week-end: comandasem o carte prin internet şi a ajuns vineri! cartea este despre viaţa Fericitei Xenia de Petersburg, Nebuna pentru Hristos! data comemorării ei este 24 ianuarie, adică ziua în care m-am născut! este o sfântă ciudată, care mi-a plăcut din prima! aşadar: merg la poştă undeva pe Calea Griviţei, că mesageria de lângă casă s-a mutat, intru la CEC şi cred că e poştă, de, să nu mă dezic. până la urmă nimeresc. cartea era lipită cu scotch maro, ambalajul era şi el maro, eu ardeam de nerăbdare să ajung la sfântă! aşadar mergeam şi încercam să rup ambalajul. am reuşit, făcusem o mică ferestruică... şi i-am văzut palmele! palmele, înaintea chipului.... stăteam aşa în mijlocul străzii şi parcă nu mai văzusem ceva atât de frumos!

blog minunat

am găsit un blog superb! plin de copii şi de ce le iese pe guriţă! iată-l:
de ce

jurnal cu săculeţ/ 14 martie 2007

limită şi limitări

întâlnirea cu limita. curbura mâinii, ca şi cum ar fi ieşit din fundal. dacă aş fi făcut o mandala, sunt sigură că aş fi depăşit interiorul protector, într-un zvâcnet necontrolat. mi s-a întâmplat. de două ori dimineaţă am cotit-o, am dezarmat a neputinţă. apoi a trei oară am putut să merg mai departe, nesperat de mult, cu ajutorul expirului şi al inspirului...vis: se făcea că trebuia să ajung la un spectacol de teatru, eram în staţia de la Piaţa Victoriei a lui 300. maşina nu venise de mult, dar la un moment dat o văd în depărtare, şi atunci constat că, lângă ghereta de ziare, moi (eu adică!) am o groază de sacoşe, sacoşele, haine un maldăr şi îmi dau seama ca n-o să apuc să le iau pe toate cât timp maşina va fi în staţie. aşa a şi fost. mai nasol că la a doua cursă se adăugaseră şi câteva sticle goale, care musai trebuiau cărate. aşa că nexam spectacol, având în vedere că nu îmi ieşea nici un sunet din gâtlej care să strige după maşină. nu, eram tăcută şi opresată, mult mai important era să zdrăngăn sticle şi să foşcăi sacoşe decât să alerg sprintenă în maşină, în drum spre reprezentaţia care parcă mă aştepta

romanticul Bacovia

am scormonit aseară prin dulapul cu tot felul de nimicuri ale mele, foi cu însemnări, caiete de la sală şi am găsit o hârtie pe care scrie Listă de rechizite (de pe vremea când erau puii la grădiniţă!), iar prin locurile libere şi pe spate fragmente din... Bacovia!! ce m-am bucurat găsindu-le!

.........

Largo

de George Bacovia

Muzica sonoriza orice atom

Dor de tine, şi de altă lume

Dor...

Plana:

Durere fără nume

Pe om...

Toţi se gândeau la viaţa lor,

La dispariţia lor.

Muzica sentimentaliza

Obositor

Dor de tine, şi de altă lume

Dor...

Muzica sonoriza orice atom

¤

Se aşeza să ningă -

Ningea.

Doream,

Sunt ani de-atunci,

Să te-ntâlnesc

La sfârşit de stradă

Ce dă în câmp.

Îmi părea

Că tu eşti mai frumoasă

Iarna.

dialoguri duhovniceşti care mă fac fericită! (5)

Părintele:

- ... e bine ca fraţii să trăiască împreună. Orice risipire este un exil, iar exilările sunt dureroase. Adevărata bucurie se trăieşte doar împreună...

apă filtrată medaliată

filtru de apă!
filtrul Multistadic
vreau!

un an!

anul meu bun cu tine!!!

fe-ri-cit!

un fotograf

care îmi place!

dulapuri şi stări

acum câteva zile, am pornit la serviciu cu Octav operaţiunea-monstru a golirii biroului nostru! cum mobila nouă ne aştepta de ceva vreme pe hol, iată că venise gloriosul moment să trecem la fapte. aşadar trebuiau golite dulapurile vechi - dar chiar vechi, bătrâne, depăşite, şi aduse înăuntru celelalte, sprintene, care trebuiau umplute la loc cu toată opera ştiinţifică a lui Octav. şi golind noi dulapurile acelea, mi s-a făcut milă privindu-le la final prăfuite pe dinăuntru, cu uşile glisante deplasate, fără rost. mi-am amintit brazii de Crăciun, fervoarea cu care sunt întâmpinaţi, iar mai apoi, când se usucă... hm... am luat o cârpă şi le-am şters frumos rafturile goale, şi chiar am simţit ceva special: că există o demnitate a lucrurilor cum există şi o demnitate a oamenilor. iar dacă peste ani, când voi fi bătrână, uscată şi fără rost cineva se va apleca asupra mea cu un gest de blândeţe ori de bucurie stergându-mă de praful anilor, va fi bine! chiar aşa simt, că va fi bine!

sunt cu Janine! incearca sa ma ajute sa fac o rubricuta cu Dialogurile duhovnicesti!!

dialoguri duhovniceşti care mă fac fericită! (4)

primesc pe mail de la un prieten o desfăşurare de imagini ale Pământului văzut de sus... le trimit mai departe

ascult...

Părintele:
- Da, de sus toate se văd altfel. Şi Dumnezeul nostru cel de sus ne vede altfel, şi sfinţii - fraţii noştri mai mari, cei care au terminat alergarea în arenă şi acum s-au urcat în tribună şi ne privesc, ei care au biruit respectând regulie "jocului" şi s-au încununat cu cununi de biruinţă -, ne văd altfel, ne văd aşa cum noi înşine nu ne vedem încă, căci această vedere panoramică pe de-o parte şi detaliată pe de alta o vom avea atunci când şi noi, asemenea lor, ne vom fi săvârşit călătoria. De sus toate se văd altfel...

Urciorul - de Boris Nikolaevici Sergunenkov

sunt în mare criză de timp! pe fugă, vă zic aşa: în harababura din casa noastră, am regăsit o cărticică de poveşti pe care o iubeam mult cândva Urciorul, de Boris Nikolaevici Sergunenkov. iată o povestioară din ea

Soldatul şi cele 3 drumuri

Un soldat se întorcea de pe front, când deodată îi ieşiră în cale 3 drumuri. Pe care să apuce? A ales drumul din dreapta. A mers cât a mers, şi s-a trezit în satul lui natal. Ajuns aici, s-a gândit soldatul: unde duc oare celelalte două drumuri? S-a întors la răscruce şi a apucat-o pe drumul din stânga. Şi acest drum îl aduse în sat. A apucat-o pe cel de al treilea drum. Şi iarăşi se trezi acasă, în sat. Atunci a înţeles soldatul că toate drumurile de întoarcere din razboi duc spre casă. Aflând acest lucru, se linişti...



între timp, am pierdut cărţile cu Mica Prinţesă! Vreau la Mica Prinţesă!!!

sărbătoare mare

Adormirea Maicii Domnului

azi!

nici nu ştiu să spun cât de dragă mi-e Maica Domnului. mi-e dragă nespus!

azi-noapte le spuneam copiilor, înainte culcare, poveşti. pilde din biblie, pe un ton vesel. Mihnea spunea: mai vreau! Cosmin adormise. aşa le-am vorbit despre episodul când Iisus era împreună cu ucenicii pe marea agitată, şi a liniştit valurile. şi despre nunta din Caana Galileii, când la rugămintea Maicii sale Fiul a preschimbat apa în vin. şi despre înmulţirea pâinii şi a celor cinci peşti pe care a săvârşit-o Iisus, pentru mulţimea obosită... la sfârşit le-am spus despre dragostea tatălui pentru mezinul rătăcit şi iubit! cum am început? cu Fiat-ul Mariei spus Îngerului... aşa mi se pare mie că începe povestea!...

Ma e plecat departe!

de două zile merg cu Mih în parcul Herăstrău, el pe bicicletă... petuniile miros grozav, nisipul e plin de copii. ieri am cunoscut o fetiţă, un bobocel de fetiţă de numai două luni şi jumătate! o cheamă Ilinca şi mi-a zâmbit!

Biblia pentru cei mici

biblia pentru cei mici

iată încă o cărticică pe care eu şi copiii mei o adorăm! (s-ar putea ca eu mai mult decât ei!). de la Editura Rao, ţin să precizez, pentru că am mai văzut şi alte cărţi tematic asemănătoare, dar care nu sunt ca ea! e poetică până la Dumnezeu şi are poze vesele! să vedeţi cum a început lumea:

Închide bine ochii. Ce întuneric e!

Astupă-ţi urechile. Câtă linişte!

Cândva, demult de tot, înainte de începutul lumii, pretutindeni era întuneric, pretutindeni era linişte.

Nu existau oameni.

Nu existau păsări.

Nu existau animale.

Pe urmă Dumnezeu a rostit:

- Să fie lumină! Să fie ziuă!

Să fie soare strălucitor!

Şi lumină s-a făcut!

Cât de bună a fost lumina!

într-adevăr! cât de bună este lumina!

dialoguri duhovniceşti care mă fac fericită! (3)

Părintele:

- Frumosul stă în ochiul care îl priveşte. Dacă frumosul din tine nu există, atunci tu nu vei vedea nimic frumos. Frumosul exterior este arcuşul, iar cel interior însăşi vioara. Calitatea ei va da şi calitatea sunetului. Cu Dumnezeul din mine îl voi cunoaşte pe Dumnezeul din ceruri. Pentru că suntem făcuţi după chipul şi asemănarea Lui, pe El îl avem în noi. În Dumnezeul din noi se oglindeşte Dumnezeul din ceruri. Noi trebuie să avem o singură grijă: să nu lăsăm să se opacizeze(să se mătuiască) această oglindă a sufletului nostru...

Mulţumesc!

dialoguri duhovniceşti care mă fac fericită! (2)

Eu:
- Ce plouă! Îmi place!

Părintele:

- Şi eu iubesc ploaia, după atâta arşiţă pustiitoare. M-am gândit odată că ploaia ar trebui să cadă invers, dinspre pământ spre cer. De ce să fie ea lacrimile cerului pentru noi şi nu lacrimile noastre plânse pentru păcatele săvârşite?Dar cred că, aşa cum e, e firesc. Cel care iubeşte mai tare, acela plânge mai mult. Cerul iubeşte mai mult decât pământul. Ce ştim noi despre dragostea lui Dumnezeu?

Mica Prinţesă!

I'm happy! blogul şi-a revenit, pot începe o viaţă nouă!

plouă, desigur! cum n-a mai plouat de mult...

vă recomand o cărticică dulce rău, e cu Mica Prinţesă. o ştiţi pe Mica Prinţesă? copiii mi-au zis că sunt nişte desene animate pe Minimax cu ea. de fapt nu e o singură carte, ci un ciclu de cărticele cu o ilustraţie plină de farmec şi text frumos, apărute la Humanitas Educaţional. Vreau la mama! Nu vreau la culcare! Nu vreau la spital! (nici eu!) Vreau să am prieteni! (şi eu!) Hai la joacă prin castel! Roată-roată prin grădina toată.

"Mica Prinţesă e tare nerăbdătoare azi! A mâncat dis-de-dimineaţă, ca să se poată juca prin parcul castelului. Dar mai întâi vrea să facă pleosc prin toate băltoacele noroioase..."

Regina-mamă are băsmăluţă bleu şi coroana e pusă deasupra!

o altă carte, pe care a primit-o Cosmin de la prietenul lui Andrei, Andrei cel mare, este Lumea pe care mi-o doresc, apărută în urma unei campanii Coca-Cola pentru o lume mai bună. aşadar e scrisă de copii, sub formă de scurte compuneri. una mi-a plăcut în mod deosebit! iat-o:

"Lumea pe care mi-o doresc are vrăjitori buni şi vrăjitoare bune.

Un vrăjitor a ajutat o bătrână care nu putea să meargă. Bătrâna i-a mulţumit foarte mult şi l-a întrebat dacă vrea să bea un ceai. El a zis că vrea.

Vrăjitorul şi-a găsit o prietenă pe care o chema Ana. Ana era vrăjitoare. Şi au trăit fericiţi"

nu, pe tine


(soarele,
pe culoarele lunii)


în grădina cu portocali senili, mă reînveţi să respir




prinţesa înoată

o frunză adoarme pe aripi de vânt




(da,
pe tine)

m-am întors! cu multe trăiri, poze, Apuseni, mare, ţară... floare de soare, căpriţe, lumini. cu Mih, Cos şi Ma! cu săculeţul de budo-zen pudrat cu nisip. am poze multe, dar iată că blogul îmi face fiţe! nu mai am nici culori, nici insert foto! heeei! vreau să-mi vărs minunile în poala ta, blog zălud!

Teresa Neumann - de Paola Giovetti

a trecut o săptămână! SĂPTĂMÂNA adică!... unică, bogată în trăiri şi neaşteptată

am avut o tentativă de a-mi schimba locul de muncă! mi-am luat aşadar o zi de concediu şi am purces în explorare la posibilul nou loc. era într-o tipografie! care minunată tipografie scotea minunate publicaţii ca pe nişte fluvii noi şi moderne. tânjeam să privesc întruna cum ieşeau ca pâinea din cuptor, pe serpentine ameţitoare. ce trebuia să fac eu aici? să scot facturi pentru diverse comenzi, să perii adresele beneficiarilor pe care să le trec într-un progrămel, să introduc diverse în computer... unde e chestia de vocaţie, fetiţo? mă întrebam ca o toantă. şi pentru că n-am reuşit să-mi răspund la întrebare până am ajuns acasă prin arşiţa de foc, nu m-am mai dus. ba am fost şi aşa de laşă că nu am vorbit măcar telefonic cu Mihai, ci i-am trimis un sms în care mă scuzam că sunt tembelă, dar că nu pot... (apropo de vocaţie, cred că e doar o gogoriţă inventată de mintea mea care uneori e ca o floricică nevinovată)

surpriză! am făcut chifteluţe împreună cu Ma! de fapt, e prima dată când fac chifteluţe, iar Ma a fost deosebit de gingaş ca să nu mă simt prost! meritul meu? am pus multă verdeaţă, cum visam eu de mult să mănânc aşa

surpriza 2! am făcut ardei umpluţi cu orez, cu căpăcele de roşii, cum îi plăcea mamei lui Ma. din nou am avut un rol neînsemnat, Ma e un bucătar desăvârşit, depun mărturie! miroseau aşa bine ardeii noştri, la final, după ce i-am înecat în sos de roşii cu mirodenii! i-am salvat apoi în farfurie, cu bucurie!

vineri am fost la Pauline! la Librăria Pauline, unde am avut un moment de suspans emoţional cănd am zărit o carte cu viaţa Terezei Neumann, mistica creştină care mi-a mişcat fiecare milimetru al fiinţei! nu pot să cred: Tereza Neumann vine pe linia de credinţă a micuţei Tereza de Lisieux, la fel ca şi Maica Tereza de Calcutta! trei Tereze care mă uluiesc, mă tulbură, mă binecuvântează. cartea se numeşte: Teresa Neumann, de Paola Giovetti. nu pot descrie în cuvinte ce am citit. pur şi simplu TAC... citiţi cartea!!!

între a pleca şi a rămâne

dacă ar fi să avem nişte obiecte în comun, ştii ce aş vrea? un pick-up şi un fier de călcat! să nu mă întrebi de ce

o să caut într-o carte de bucate veche reţete culinare simple şi bune. coana preoteasa mă învăţase să fac paste cu mazăre şi sos bechamel. aş mânca ciorbă cu mult leuştean în preajma ta

cineva să te întâmpine, aşadar. să-ţi sără de gât. e încă neîmplinitul nostru an

Mih va fotografia pisoii, Mih e un licurici de pisoi

Cos va juca fotbal cu Alex şi Sorin şi va da de mâncare la porci

va fi foială, se va povesti. la ţară, desigur

casa va respira cu mult mai puţine nări.

va respira iubire

23 martie 2004

imagine din ultimele zile: mănuşa întoarsă pe dos, ca o membrană

vis: trebuia să fotografiez oile albe din turmă. turma plecase înainte. eu o căutam. într-un părculeţ am întâlnit o capră neagră, era debusolată, şi ea căuta turma. am ajutat-o să iasă din parcul-ţarc. în acelaşi timp, lângă mine a apărut un râs. el căuta capra. am ajuns apoi lângă nişte blocuri. pe scări erau câţiva oameni, cu câteva oi. aha, mi-am zis, ele sunt aici, în siguranţă, dar unde e turma? căţărat pe o maşină, a apărut în vis fratele meu. i-am spus că trebuie să fotografiez oile albe din turmă. aaa, mi-a zis, au luat-o într-acolo... şi mi-a arătat un lan copt, cu un drum la mijloc, ca o cărare prin nişte plete bogate, aurii. da, mi-am zis, pe aici au luat-o! şi contemplam frumuseţea de nedescris. şi... atât! pentru că, o dată ce-am avut certitudinea că oile albe au apucat-o pe drumul cel tulburător, mi-a fost de ajuns şi n-am mai mers până la capăt, să le fotografiez. deci n-am întâlnit frumoasele oi albe, din turma de nea...

( dacă le-aş fi zărit cred că aş fi scăpat aparatul pe jos!
era marţea trecută, o dragă noapte de Sf. Anton.)

mulţumesc.

Andrew Wyeth

din lumea mail-urilor răcoroase

..............................................................................
Sprâncenuţa, nu ştiu cum găsim profiterol...
O altă îngheţată bună?
..............................................................................

fractali

tot felul de astfel de minuni

găsiţi

aici

Cinci pâini şi doi peşti - de cardinalul Francois Xavier Nguyen van Thuan

"Îmi vine în minte o poveste, aceea a bătrânului Jim.
În fiecare zi, la ora 12, Jim intra în biserică pentru două minute, apoi ieşea. Sacristanul, care era foarte curios din fire, l-a oprit într-o zi pe Jim şi l-a întrebat:
- De ce vii în fiecare zi?
- Ca să mă rog.
- Imposibil! Ce rugăciune poţi spune în două minute?
- Sunt un bătrân ignorant, mă rog în legea mea.
- Şi ce îi spui?
- Îi spun: Iisuse, sunt aici, sunt Jim. "

(din cărticica Cinci pâini şi doi peşti a cardinalului Francois Xavier Nguyen van Thuan, o cărticică delicată de la librăria Pauline)

Vindecarea sufletului de frică şi suferinţă" - de D. Chopra

Fericirea provine din faptul că nu mai trebuie să ne agăţăm de un teritoriu mic, apărat.

Evită obiceiul de a întoarce spatele sau de a-ţi fi frică să acţionezi. Acţionează ori de câte ori poţi.

Universul a dat naştere persoanelor separate care suntem tu şi eu, dar nu ne-a lăsat în afara îmbrăţişării eternităţii.

Fii blând, fii atent. Transformarea nu se produce printr-o atingere de baghetă magică.

Îţi va fi frică de orice lucru căruia îi opui rezistenţă.

Priveşte-te ca pe un fluviu care acceptă toate schimbările - pentru că schimbarea este ceva absolut natural în trecerea de la o etapă a vieţii la următoarea.

Iubirea este mesajul ascuns în tot ce înseamnă frică şi suferinţă.

Încercarea de a te feri de durerea altuia vine din frica pentru propria ta siguranţă; în numele siguranţei ne retragem în spatele propriilor noastre ziduri. Compasiunea are forţa de a dizolva durerea - nu evitând-o, ci descoperind că există o realitate, iubirea, mai puternică decât orice durere.

Zidurile interioare nu se demolează; ele se dizolvă.

*din cartea

"Vindecarea sufletului de frică şi suferinţă" de D. Chopra*

pielea pleoapelor

e ultima săptămână de mers la sală, se ia vacanţă! au fost nişte lucruri care mi-au mult-plăcut, deosebit de poetice pentru mine, ca de exemplu relaxarea pielii pleoapelor!

citez cuvânt cu cuvânt pct. 5 din ce ne-a zis Mario ieri:
Pt. a menţine starea de DIN, de expandare şi expansiune DIN, mă folosesc de percepţia pielii şi a spaţiului de sub ea, de expiraţie, de relaxarea permanentă a pielii de pe ceafă, a tâmplelor, ochilor, conductului auditiv, mergând până la privirea periferică, cu relaxarea pleoapelor...

relaxarea asta a pleoapelor, pe cât pare de drăgălaşă, pe atât de dătătoare de nervi mi-a fost la ochiul stâng, de câteva luni bune. adică: am constatat în partea stângă a feţei, în special înspre ochi, o stare de tensiune pe care nu o puteam relaxa în adânc nicicum. când voiam să adorm şi totul părea că alunecă înspre somn, ei bine nu, ochiul stâng stătea băţ, parcă pielea mi se strângea ca la reclamele alea cu celulita! dar şi o parte din pielea capului. mai recurgeam la ajutorul palmei, masând în profunzime... voiam să fie neted ochiul, să fie curat, blând, în jurul lui să se adune lumina... spunea el ceva! acum mi se pare că denota o strângere, o fugă, muşchiul se contracta ca să ia o oarecare distanţă. nu direct, nu! să interpună ceva! dacă ochiul nu se putea retrage în interiorul orbitei, fizic, şi dacă nu putea privi (şi primi!) cu bunăvoinţă darurile zilei, atunci s-a găsit soluţia...

strângeri peste strângeri, Mo. de inimă, de ochi, de coloană. re-strângeri. la lumea ta mică, când ai gonit lumea largă departe...

hai, îndrăzneşte, primeşte!... uneori uşiţa se deschide cu o simplă bătaie de pleoape...

inima deschisă

am fost ieri la sală, şi la yoga şi la budo-zen! bucurie maare. păturica şi săculeţul m-au însoţit

dintre ideile de la yoga. ce îţi sugerează exprimările:
om deschis, inimă deschisă
om deschis, inimă închisă
om închis, inimă deschisă
om închis, inimă închisă
?
pentru mine una, pare un nonsens ca inima să fie închisă!!

la budo-zen, mi-a plăcut mult când am mers cu ochii închişi, cu săculeţul pe cap, unii printre alţii! era o stare de ciulire şi de libertate! nu ştiu de ce, dar mă simţeam super! la început am fost prudentă. apoi m-am lăsat în voia întunericului din spatele ochilor. era multă prezenţă şi bogăţie acolo!

"Şi când voi avea 110 ani,
tot ce va ieşi din penelul meu, punct sau linie,
va fi viu"

(Hokusai)

aripi şi sms

la mine mai toate emoţiile trec prin litere, scris, citit, impact vizual. ca şi cum totul s-ar condensa într-un petic de ziar, de pliculeţ de ceai, de carte, de cadru foto. sunt prea puţin auditivă. sms-urile ajung la mine ca duse de curenţii acvatici ai vieţii. ecranul mic al telefonului devine un fundal delicios pentru chemări, veşti bune... am primit de-a lungul timpului şi câteva sms-uri grele, dar n-am putut să mă supăr... dacă aş fi auzit acele cuvinte, pesemne că aş fi îngheţat, dar aşa...

ieri a fost zi de schimbare a mobilierului la serviciu. exterior vorbind, jobul ăsta îmi oferă multe avantaje, dar sunt total nefericită. nu mă interesează lista cu plusuri pe care mintea mea raţională mi le flutură în faţa ochilor... nu vreau s-o jignesc, dar sunt nefericită. asta simt

azi merg din nou la sală. soluţiile poate că ţin de acea expansiune DIN, de acel abandon şi beatitudine de-a te încredinţa. parcă aş avea o pojghiţă între mine şi mine. cam atât pe aripi de joi

coşuleţul vesel

ieri am fost bucuroasă nevoie mare să-mi cumpăr fructe! piersici mici şi mari, zemoase ori mai tari, caise de la o bătrânică, coapte bine, colorate în roşu-portocaliu. de la Mega Image - pere, pietroase şi de un verde-gălbui, şi dragul de pomelo, rotund generos... eram ca o găinuşă veselă, pe toate le-aş fi vrut! (da, am vrut şi vişine, dar ceva nu m-a atras chiar aşa de năvalnic!)

cicoare

am văzut pe marginea drumului flori bleu de cicoare! multe şi necitadine!

mi-au mişcat inima!

Nu uita de BOOKFEST 2007! De azi până duminică, la Romexpo! Tare mă bucur!

green tea original lemon

Ma restaurează în mine domenii întregi, grădini care erau pârjolite sau pur şi simplu absente. îmi amintesc când am mers la patinoar cu puii, astă-iarnă. era o senzaţie de libertate pe care o aveam nu atât că mă învârteam pe gheaţă ca o fetiţă, cât pentru că el ne aştepta, la încă un tur, pe margine... sau când într-un mail, între primele noastre mail-uri, a folosit cuvântul voi, adică eu şi copiii. sau când a mers cu mine la Biserica Italiană, şi la Pauline, şi când mi-a adus-o pe Norah Jones, cu un concert sublim! şi când mi-a tras filmul după care tânjeam de ani de zile, Pianul, şi a găsit Cameră cu vedere, în italiană

mi-e dor de tine, Ma, aşa că mi-am făcut un ceai din cutiuţa Pickwick Green Tea Variation (are înăuntru patru feluri de pliculeţe de ceai: green tea original lemon, earl grey, jasmine şi mint). Come Away With Me...

paper work

(primite pe mail de la naşa!)

am fost odată pusă în situaţia de a mă gândi dacă am un model în viaţă. atunci întrebarea m-a blocat, poate unde mă gândisem la un model abstract, cu atribute înalte şi de neatins... de curând mi-am dat seama care e modelul meu: Maica Tereza de Calcutta! o ador!

"Nu uita niciodată că pielea se încreţeşte, părul încărunţeşte, iar zilele se adună în ani... Dar ce e mai important se conservă; forţa şi determinarea ta nu au vârstă. Spiritul tău e cel care îndepărtează pânzele de păianjen.

Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare.

Dincolo de orice reuşită e o altă încercare.

Cât timp trăieşti, simte-te viu. Dacă ţi-e dor de ce făceai, fă-o din nou. Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp... Mergi mai departe atunci când toţi se aşteaptă să renunţi. Nu lăsa să se tocească tăria pe care o ai în tine. Fă astfel ca în loc de milă să impui respect. Când nu mai poţi să alergi, ia-o la trap. Când nu poţi nici asta, ia-o la pas. Când nu poţi să mergi, ia bastonul. Însă nu te opri niciodată."

(Maica Teresa de Calcutta)

`````````````

dimineaţă, am avut în minte cuvintele:

sirenele cântau din flaut

flautul cânta în apa zorilor

1 iunie!

LEGILE COPILULUI
Modalitate de terapie interioară

1. NU MĂ RĂSFĂŢA. Eu ştiu foarte bine că nu mi se cuvine tot ceea ce cer, dar te încerc totuşi;

2. NU ÎŢI FIE TEAMĂ SĂ FII FERM CU MINE. Eu prefer aşa; aceasta mă aşază la locul meu;

3. NU FOLOSI FORŢA CU MINE. Aceasta mă obişnuieşte cu ideea că numai puterea contează; voi răspunde mult mai bine dacă sunt condus;

4. NU FI INCONSECVENT. Asta mă pune în încurcături şi mă face să scap nepedepsit indiferent ce fac ;

5. NU FACE PROMISIUNI. S-ar putea să nu ţi le poţi ţine şi aceasta mă face să îmi pierd încrederea în tine;

6. NU RĂSPUNDE PROVOCĂRILOR MELE ATUNCI CÂND FAC LUCRURI CARE TE SUPĂRĂ. Voi încerca atunci să capăt şi mai multe “victorii“;

7. NU TE SUPĂRA PREA TARE CÂND ÎŢI SPUN “TE URĂSC“; nu cred ce-ţi spun, şi vreau să îţi pară rău pentru ce mi-ai făcut;

8. NU MĂ FACE SĂ MĂ SIMT MAI MIC DECÂT SUNT. Voi încerca să îţi demonstrez contrariul, purtându-mă ca o persoană importantă;

9. NU FACE NIMIC DIN CEEA CE POT SĂ FAC ŞI EU SINGUR. Asta m-ar face să mă simt ca un copil şi voi încerca să te folosesc în serviciul meu;

10. NU ÎMI MENAJA RELELE OBICEIURI. Acordă-mi cât mai multă atenţie, altfel nu faci decât să mă încurajezi să le continuu;

11. NU MĂ CORECTA ÎN PUBLIC. Voi fi mult mai sensibil dacă îmi vei vorbi blând, între patru ochi;

12. NU ÎNCERCA SĂ DISCUŢI COMPORTAMENTUL MEU ÎN FEBRA CONFLICTULUI. Din anumite motive, auzul meu nu este foarte bun în acel moment, şi cooperarea mea este şi mai slabă. Este mai bine să acţionezi aşa cum este cazul şi să nu vorbim despre aceasta, decât mai târziu;

13. NU MĂ FACE SĂ SIMT CĂ GREŞELILE MELE SUNT PĂCATE. Trebuie să învăţ, să fac greşeli, fără a avea sentimentul că nu sunt bun de nimic;

14. NU MĂ CICĂLI. Dacă o faci, va trebui să mă protejez, prin a părea surd;

15. NU ÎMI CERE EXPLICAŢII PENTRU COMPORTĂRILE MELE CIUDATE (GREŞITE). Câteodată nici eu nu ştiu de ce am procedat aşa;

16. NU MĂ PEDEPSI PREA TARE. Mă sperii uşor şi atunci spun minciuni;

17. NU UITA CĂ ÎMI PLACE SĂ EXPERIMENTEZ. Învăţ din aceasta, obişnuieşte-te cu aceasta;(EXPERIMENT – INIŢIATIVĂ – EFICIENŢĂ)

18. NU MĂ FERI DE CONSECINŢE. Trebuie să învăţ din experienţă; ( !!!)

19. NU ÎMI LUA PREA MULT ÎN SEAMĂ INDISPOZIŢIILE; S-AR PUTEA SĂ PROFIT DE FAPTUL CĂ ÎMI ACORZI MAI MULTĂ ATENŢIE CÂND SUNT BOLNAV. ( Acordă-mi atenţie şi când sunt sănătos, acordă-mi atenţie tot timpul!);

20. NU MĂ RESPINGE CÂND PUN ÎNTREBĂRI CINSTITE. Dacă o faci, vei constata că nu te mai întreb pe tine şi caut informaţiile în altă parte;

21. NU ÎMI RĂSPUNDE LA ÎNTREBĂRILE PROSTEŞTI ŞI LIPSITE DE SENS. Altfel, voi încerca permanent să te agăţ de mine cu astfel de întrebări;

22. NU ÎNCERCA NICIODATĂ SĂ ARĂŢI CĂ EŞTI PERFECT SAU INFAILIBIL. Mă faci să mă simt că nu voi putea să te ajung niciodată, şi vom rămane depărtaţi şi singuri;

23. NU TE TEME CĂ PETRECEM PREA PUŢIN TIMP ÎMPREUNĂ. Ceea ce contează este cum îl petrecem;

24. NU TE TEME DACĂ EU SUNT SPERIAT. Voi deveni şi mai speriat. Arată-te curajos;

25. NU UITA CĂ EU NU POT CREŞTE FĂRĂ O GRĂMADĂ DE ÎNCURAJĂRI ŞI DE ÎNŢELEGERE, şi câteodată o apreciere câştigată cinstit este uitată; mustrarea batjocoritoare - nu;

26. POARTĂ-TE CU MINE CUM TE PORŢI CU PRIETENII TĂI. Atunci, voi deveni şi eu prietenul tău. Ţine minte, învăţ mai multe de la un model decât de la un critic;

27. ŞI ÎN AFARĂ DE TOATE ACESTEA, TE IUBESC FOARTE MULT, TE ROG IUBEŞTE-MĂ ŞI TU. (ESTE MAI MULT DECÂT O LEGE !)

Acestea trebuie puse pe o foaie de hârtie, pe perete sau pe birou, undeva pe noptieră, undeva unde să nu treci cu “s-a îngălbenit hârtia aia acolo “, undeva unde să poţi citi şi să vrei să citeşti…

(de pe site-ul www.gnspy.org)

plouă!
cu tunete şi fulgere plouă!
ploaie de vară!

o auzi?

^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^

e cineva care la 3 noaptea străbate cărările follow me! sunt înduioşată, pentru că la ora aceea eu dorm, cu răsuflările celor mici alături... ori Mih se trezeşte şi cere apă... sau Cos... uneori mai rămân trează un pic, în liniştea nopţii. noaptea îmi pare un animal mare domestic, care toarce veghindu-ne...

am fost ieri la Dalles, îi mulţumesc mult lui mami pentru sprijin! o să îţi spun puţin mai încolo cum a fost.

important!

ce voiam să-ţi spun mai de demult: două exerciţii pe care le-am auzit de la Mario pe vremea când eram mai zglobie şi mai ajungeam şi pe la sală ori la Dalles
1. înainte de culcare,
~ dăruieşte un gând bun oamenilor care s-au stins din viaţă în ziua respectivă
~ urează bun venit pruncilor care s-au născut în acea zi
~ trimite un gând de mers-împreună pentru toţi ceilalţi semeni, care ne continuăm vieţile între noapte şi zi

2. gândeşte-te la persoanele care poartă acelaşi prenume ca tine: trimite-le un gând bun, un salut! te conectezi la o familie nevăzută, cu care ai ceva în comun! un câmp informaţional foarte bogat şi nu numai!

Doamne-ajută!

consemnări din larg

ascultaţi şoaptele (2)

ieri am ajuns acasă şi n-am mai plâns. despre ce s-a vorbit ieri îţi spun acum.
una dintre reţetele nefericirii e speranţa. speranţa nu este totuna cu nădejdea. speranţa e legată de dorinţă, nădejdea de trebuinţă. ce m-a umplut de uimire: ştiai că nu numai noi reacţionăm la evenimente? se pare că şi evenimentele, realitatea se comportă cu tine în funcţie de modul în care răspunzi tu. te temi, te strângi, ea te priveşte şi zice: ce faci? suntem într-o relaţie de feed-back cu viaţa. există acest operator integrant, relaţia, care ţine cont şi de ce vreau eu. realitatea nu e un tăvălug care să ne ia pe sus, să ne spulbere. există o realitate subiectivă, personală (aici intră dorinţele) şi Realitatea (aici intră trebuinţele). lumea seamănă atât de puţin cu ce-aş vrea eu! de multe ori ne gândim că dragostea lui Dumnezeu trebuie să semene cu ce înţelegem noi prin dragoste!

există un concept în yoga care spune că totul este real, dar în acelaşi timp totul se transformă. în această permanentă transformare a realităţii apare incertitudinea. singurul care nu se supune legii incertitudinii e Dumnezeu –de la acest nivel în jos putem vorbi de incertitudini (aceste lucruri nu sunt nişte sentinţe – vezi ce simţi în tine!)

să ne obişnuim cu starea de schimbare – iar aici, să accept şi să trăiesc această stare; eliberarea de frică
din cartea Copiii Dunei:” ...oamenii trebuie să aleagă mai degrabă nesiguranţa... abandonaţi certitudinea! e cea mai mare poruncă a vieţii...” (ce-am reuşit să scriu!)

ştii că îţi spusesem să faci o listă cu lucrurile la care nu poţi renunţa. dar: aproape că nu există ceva bătut în cuie. gândeşte-te la ceva ce pare de neclintit în viaţa ta şi vezi cum ţi se pare fără el. acum, pentru a desţeleni lucruri care par bine cimentate, hai la o mică joacă. lansezi nişte afirmaţii evidente, apoi la sfârşit zici “poate da, poate nu”; apoi faci exerciţiul pe un şir de fraze domestice, pe orice îţi iese din gură. treptat-treptat se deschide o cale spre flexibilitate, spre disponibilitate, inimă deschisă. trebuie să ne antrenăm cu lucruri mici, pentru a avea disponibilitatea să acceptăm schimbarea

o chestiune ce merge cu o treaptă mai sus de întrebarea “ce se petrece acum cu lucrul ăsta?“ este
totul se petrece perfect! totul se petrece aşa cum trebuie! – legate de “ Facă-se voia Ta“
oare totul se petrece aşa cum trebuie? subiectiv poţi zice nu. obiectiv, da!
şi:
orice s-ar întâmpla, voi face faţă – exprimare simbolică a privirii faţă către faţă a realităţii obiective. pot trage o învăţătură din orice.

exemple:
masa asta este groaznică……pot trage o învăţătură
întâlnirea a fost tare naşpa…..pot trage o învăţătură
mi-am pierdut portofelul……………………………(trage o învăţătură!)
mi-am pierdut locul de muncă…………………
căsnicia mea s-a dus…………………………………
mi-am pierdut cel mai bun prieten……………
am obţinut postul……………………………………
sunt iubit…………………………………………….
îmi iubesc prietenii……………………………………
întâlnirea a fost plăcută………………………………etc.

tot ceea ce ni se întâmplă ne permite să tragem învăţăminte!

şi să nu uităm că există o uşă care nu se deschide niciodată dinafară, ci doar dinăuntru
de către noi înşine,
în tulburătoarea întâlnire cu noi înşine

drag,
Anne

(Dalles,2005, cu Mario şi prietenii mei...)

ceva mai vechi, dar actual

ascultaţi şoaptele (1)

"Nu mai faceţi din viaţa voastră sală de aşteptare" (Ivan Amar)

ieri a fost o temă grea la conferinţă*! am venit acasă, am facut un duş şi am plâns sub multă apă... deci:
1. viaţa e incertitudine (noi ne agăţăm de certitudini, ne ecranăm, ne instalăm comod lângă oameni, lucruri, pe care vrem să le controlăm, dorim să avem stabilitatea, cuibul, grilele)
2. în această mare de incertitudini, există cel mai mare bine al meu, care nu e bătut în cuie o dată pentru totdeauna, e permanentul răspuns al vieţii, al Lui; există curenţii, bancurile de oportunităţi, care ne fac să fim vii, să adulmecăm, să ieşim din rutină.
Acum: am întrebările: cum fac faţă incertitudinii? ce se întâmplă dacă lucrurile nu ies aşa cum vreau eu, dacă cel mai mare bine al meu arată altfel decât mi-am imaginat? cum fac să nu ies traumatizat dintr-o astfel de experienţă? Dacă reperăm bine, dacă desluşim corect conţinutul oricărui eveniment din viaţa noastră, am făcut deja primul pas înainte pentru a face faţă incertitudinii. Şi acum, apropo de evenimente, veni cuirasatul numit PIERDEREA! ce este pentru tine? Pierderea e cea mai mare încercare şi posibil cel mai mare eşec/victorie! (încercarea ne e dată, răspunsul îl dăm noi!) Adu-ţi aminte de pierderile din viaţa ta - care crezi că a fost cea mai mare? care au fost reacţiile tale în întâlnirea faţă către faţă cu pierderea?dar înainte de ea, dar după? cu ce-ai rămas, ce-ai învăţat? nu firul epic interesează, ci cum am răspuns. Pierderea e cea mai grozavă oglindă ce ni se pune în faţă! Niciodată nu e prea târziu să ai o victorie, chiar dacă evenimentul s-a petrecut cu 20 de ani în urmă! Să nu mai fim depozitari ai pierderilor şi durerilor noastre.
Acum: ce nu ai vrea şi nu ai putea accepta că ai putea pierde? Atât timp cât îl conjugăm pe a avea şi nu pe a fi, pierderea va fi prezentă. Zen: a nu te ataşa de obiecte e echivalent cu a accepta perisabilitatea lor (deci şi că s-ar putea să nu mai ai!) Evenimentele percepute ca nedorite, ca rele, negative sunt acelea al căror rol în formarea noastră nu l-am înţeles încă! Toate evenimentele din viaţa noastră au valoare! Este vorba de o ecuaţie între gradul de suferintă şi cele trei instrumente de abordare a evenimentelor vieţii: aventura, explorarea, descoperirea. (Aventura e chintesenţa incertitudinii, cheia de boltă a curajului de a te arunca în valurile vieţii, de a afla.) Aceste 3 principii se pot aplica şi în cele mai mari suferinţe. Şi: în cele mai mari suferinţe au valoare maximă (eficienţă). Orice mi s-ar întampla în viaţă, voi face faţă! A privi în faţă e de fapt exprimarea simbolică a trăirii din plin a realităţii! (cineva spunea: voi nu trăiţi în realitate, trăiţi în realitatea voastră!). Şi astfel voi descoperi lucrurile aşa cum sunt, nu cum îmi imaginez eu că sunt.

Boala este o forma de ucenicie şi de învăţare.
Sănătatea este o formă de ucenicie şi de învăţare.
Sărăcia este o formă de ucenicie şi de învăţare.
Bogaţia este o formă de ucenicie şi de învăţare.
Depresia este o formă de ucenicie şi de învăţare.
Bucuria este o formă de ucenicie şi de învăţare.

Şi să nu uităm că totul e în ordine(a Lui)!

Cu drag, vouă tuturor, navigatori neînfricaţi!
Anne

* de fapt este un atelier viu, care se ţine din 2 în 2 săptămâni, miercurea, de la ora 17, la Universitatea Populară Ioan Dalles. Tema de anul acesta este "Reţetele nefericirii", în cadrul catedrei de yoga a universităţii. Mario Sorin Vasilescu ne îndrumă în această tulburătoare călătorie. La început este relaţia, suntem împreună, suntem vii, trăim! (aprilie 2005)



(publicat la acea oră pe www.agonia.ro)