GRĂDINA EDENULUI

~

îmi doresc în Noul An să recapăt simbolurile.

poezia e unul dintre simbolurile pe care le-am pierdut.

cum poţi pierde ce n-ai avut nicicând, m-a întrebat scutecul de lână.

mi-era bine să ştiu că am, am răspuns, când mai trecuse o vreme.

o auzeam cum sărea din piatră în piatră, jumătate desculţă. şi cum i se umplea cealaltă parte, sub acoperişul rozariului

mi-e bine când dorm cu capul în poala ta, pentru că ştiu că în mâna stângă ai un piepten. pieptenul e un simbol al pădurii, o răceală când lumile se despică în două. şi fiecare jumătate în încă două... şi iar

un paner gol ducea scufiţa roşie, veselă în drumul ei. golul a înghiţit lupul, fredona ea, încrezătoare.

căsuţa din pădure, ca orice căsuţă, adăpostea puii de lup, la nord. cei trei iezi dereticau estul de vest.