dulapuri şi stări

acum câteva zile, am pornit la serviciu cu Octav operaţiunea-monstru a golirii biroului nostru! cum mobila nouă ne aştepta de ceva vreme pe hol, iată că venise gloriosul moment să trecem la fapte. aşadar trebuiau golite dulapurile vechi - dar chiar vechi, bătrâne, depăşite, şi aduse înăuntru celelalte, sprintene, care trebuiau umplute la loc cu toată opera ştiinţifică a lui Octav. şi golind noi dulapurile acelea, mi s-a făcut milă privindu-le la final prăfuite pe dinăuntru, cu uşile glisante deplasate, fără rost. mi-am amintit brazii de Crăciun, fervoarea cu care sunt întâmpinaţi, iar mai apoi, când se usucă... hm... am luat o cârpă şi le-am şters frumos rafturile goale, şi chiar am simţit ceva special: că există o demnitate a lucrurilor cum există şi o demnitate a oamenilor. iar dacă peste ani, când voi fi bătrână, uscată şi fără rost cineva se va apleca asupra mea cu un gest de blândeţe ori de bucurie stergându-mă de praful anilor, va fi bine! chiar aşa simt, că va fi bine!

cerşetorul meu

una din întâlnirile care m-au impresionat în viaţa mea:
viul ,

ca o floare...

tapiserie/ the Offering of the Heart

azi-noapte eram în bucătărie, vedeam copacii îndoindu-se în vânt şi trăiam bucuria clară că sunt înăuntru. eram copilul interior al camerei. ca un bob de mazăre într-o păstaie...

îmi amintesc cum cu nişte ani în urmă la sală am făcut din lut un omuleţ. omuleţul-eu. sau poate nu era făcut din lut, ci doar desenat. ieşise ceva amorf, neclarificat, nedezvăluit nici măcar mie. anul acesta la moeciu am fost aşa de încântată de plastilina veselă-moni! nici nu ştii: avea gene lungi până la cer, pomeţii obrajilor, năsuc, gură, ochi cu pupile, nimic nu era schematizat, ci funcţional aş zice. avea sâni şi sfârcuri albe, buric şi burta un pic lăsată ca a mea. avea pubis roşu, rotunjor. avea coapse şi genunchi, şi coate. şi labe ale picioarelor cu degete. apoi spatele: avea omoplaţi măi, şi coloană, un fir albastru, care se putea cerceta sub părul lung, din două culori. avea fese. mâinile se terminau cu palme cu degete, roşii. gâtul era portocaliu. umerii galbeni. acum ştiu ce nu am făcut: urechile: dar n-am uitat - părul venea aşa frumos, părul pe care l-am tuns la 10 ani şi cred că m-a durut cam mult. era luuung, până aproape de fund. îmi plăcea să îmi bag vârfurile lui în gură, să le molfăi puţin.

scrisorică/
un crivăţ mic


Mih e un ied cucuiet, aseară a dat cu capul în tocul uşii
Cos e nerăbdător de vacanţă
eu ... am o perioadă nu prea roz
!!! în spital am cunoscut un puşti, i-am spălat picioruşele şi i-am pisat cartofii cu brânză. plângea şi nu mânca. îi părea rău că nu are să-mi dea o fotografie cu el. ne-am împrietenit. el avea branulă, nu plângea la nici o injecţie, doar la masă, când se simţea foarte singur, iar asistentele îi îndesau mâncarea pe gât. o dată mi s-a pus în poală, aşa într-o doară, pe când se juca cu Mih. spunea că nu are mamă, mama era un fel de bau-bau, dar avea un tată care venea la el foarte rar în spital. copilul ăsta era îndrăgostit de un camion cu obloane bleu, îşi lăsa capul într-o parte când se juca cu el, absorbit. ştii ce scria înăuntru? "pt. cărat amante. îm îm îm îm" când a plecat şi-a pus mânuţele peste gâtul meu şi ne spunea la revedere, la revedere, cu faţa plină de zâmbet, de parcă noi rămâneam într-o gară iar el se urca într-un tren...
nici nu ştii în ce hal sunt
mă bucur de sărutul sub

Trandafirul...

... iesisem cu baietelul cel mic de la Spit. G. Alexandrescu, de la o injectie de moldamin. era seara, mergeam spre casa. era o tihna a orasului care se pregatea de somn. atunci am trecut pe langa un trandafir care era pe jos, pe asfalt. era alb si scuturat aproape tot, vestejit. nu stiu de ce am simtit nevoia sa ma aplec si sa-l ridic - miezul si vreo doua petale molesite. l-am dus la nari. ei bine, am crezut ca intepenesc de frumusete! era numai miros, intelegi? un miros care se daruia , care exista pur si simplu, nescuturat, de la inceputul timpurilor. parca el, trandafirul, fusese construit pornind de la miros! asa ceva nu mai simtisem niciodata pana atunci in viata mea de om ...