M de la Moni, A de la Adi! două litere fericite! săniuţa cu un milion de fulgi de nea pe ea, în acelaşi anotimp cu florile de unghii, din faţa bucătăriei!
şi
piatra cu care un copil m-a lovit în cap!
şi
bătătorul de covoare, pe care mă dădeam până ameţeam, iar şi iar!
şi
câmpul cu muşeţel, o minune de tăpşan al copilăriei, unde făceam roata! (oare de aceea nu mai suport ceaiul de muşeţel acum? ar trebui să-mi fac un ceai cu câmp cu tot!)
şi
... ei bine, partea cu ferestrele îmi place cel mai mult din desenul meu de şcolăriţă. la început între ferestrele blocului meu şi al lui Adi am desenat un curcubeu, apoi un fel de podeţ, iar apoi aceste două perdele umflate de vânt, care pur şi simplu se îmbrăţişează! e exact ce îmi doream să exprim! (seamănă şi cu doi copaci, care cresc unul spre celălalt, oferindu-şi coroana!)
în desen mai apare şcoala, mai mult inexistentă pentru mine pe vremea aceea!
acesta e desenul de restituire simbolică pentru aleea copilăriei mele, de unde a trebuit să plec. atunci nu am ştiut să îmi iau rămas bun. o fac acum
