Jurnalul recunostintei - -1 Adi in parul meu lung

trec zilele şi tu încă îmi spui că mă iubeşti...
promit să fac loc, pentru ca aceste cuvinte să ajungă până la mine
prin iarba înaltă o să trec ca o floare în căutarea soarelui ei...
o să vii cu mine pe aleea livezilor? acolo acum sunt droguri şi tigani, aşa mi s-a spus.
dar acolo e şi un eveniment neîncheiat numit copilărie şi Adi, prietena mea...
la 9 ani mi se părea firesc să respir în saboţii albi şi galbeni şi de
peste drum, din blocul vecin, să îi fac cu mâna lui Adi. cobori? - cu un singur gest, in lumina. da, vin...
apoi într-o zi eu am plecat, cu cei 9 ani şi părul lung...
în fiecare centimetru locuia un miros, pneumonia, cutremurul, unghiile cu flori, poveştile cu omul negru, Liviu de la 4, bătătorul de covoare şi mai ales muşeţelul şi limba rusă... şi Adi...
o să vin peste 31 de ani şi o să desenez un pod, fetiţo, ca nimic să nu mă mai despartă de tine şi când o să mă întrebi urci? o s-o fac, pe vrejul de fasole al anilor, încă vii şi frumoşi...

(poezie: clasorul cu senzaţii)