"Cuvintele lui Hristos" - Michel Henry

"În cazul Scripturilor, această dificultate creşte considerabil (...). Cei care au rostit cuvintele relatate în Evanghelii, presupunând că ele au fost într-adevăr rostite, au dispărut. Feţele lor s-au şters în ceţurile istoriei. Cuvintele lui Hristos Însuşi care au răsunat sub cerul Iudeii şi al Galileii stârnind admiraţia sau mânia ascultătorilor Săi nu sunt oare departe de noi, aparţinând unei lumi dispărute? Presupunând şi aici că au fost rostite aşa cum le-au parvenit, ce relaţie există între civilizaţia cărora le sunt tributare şi cea în care trăim noi, ce sens mai pot avea pentru noi asemenea cuvinte? Dar cuvântul lui Hristos care a răsunat prin satele iudaice, în sinagogile din Nazaret şi Capernaum, pe drumurile Samariei sau sub bolţile Templului din Ierusalim e Cuvântul Verbului, Cuvântul în care ne-am născut. În el a venit la viaţă viaţa noastră, fiecare e revelat sieşi pentru a fi acest Sine ireductibil la oricare altul care este pentru totdeauna. Acest cuvânt vorbeşte în noi, el îi vorbeşte fiecăruia propria sa viaţă, şi fiecare îl aude. Nu îl aude cum auzim zgomotul lumii. Îl aude în tăcerea în care niciun zgomot nu e cu putinţă, şi nicio privire - în ascunsul inimii, unde vede Dumnezeu, unde vorbeşte Cuvântul Său. Fiecare îl aude în suferinţa şi bucuria sa, în plictiseala, ca şi prin Dorinţa sa care nu are obiect pe pământ. Acest Cuvânt nu este nici suferinţa sa, nici bucuria sa, ci îmbrăţişarea în care el încearcă acestea. Când în ele încearcă dintr-o dată această îmbrăţişare mai puternică decât el, puterea fără margini care nu încetează să ţâşnească în el şi să-l dea lui însuşi, el ascultă Cuvântul lui Dumnezeu."

"Cine ascultă acest Cuvânt acolo unde el ne vorbeşte, acela aude pentru totdeauna zgomotul naşterii sale. Lui îi spune Cuvântul: "Astăzi te-am născut"."

(fragmente din cartea "Cuvintele lui Hristos", de Michel Henry, apărută la Editura Deisis în anul 2005, în traducerea d-nului Ioan I. Ică jr, carte pe care o citesc cu fericire şi recunoştinţă!)

Michel Henry - Intrupare. O filozofie a trupului

#44. Viaţa e fără "de ce". Viaţa este bună.

(Michel Henry - "Întrupare. O filozofie a trupului", Prezentare şi traducere Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, 2003)

"Eu sunt Adevarul" - Michel Henry

"Daca oamenii sunt acesti Fii ai lui Dumnezeu in Hristos, cum anume se explica faptul ca atat de putini dintre ei stiu si isi aduc aminte de aceasta? Daca poarta in ei aceasta Viata divina si imensitatea ei, pentru ca nu exista alta Viata decat aceea si viii nu pot decat sa se plece sub revarsarea ei, cum anume trebuie inteles faptul ca ei sunt atat de nefericiti? Fiindca, la urma urmei, nu necazurile care le vin de la lume ii mahnesc. In realitate, de ei insisi sunt atat de nemultumiti. Propria lor incapacitate de a-si realiza dorintele si proiectele, sovaielile lor, slabiciunea lor, lipsa lor de curaj provoaca in adancul lor insisi raul de a fi care-i insoteste de-a lungul lugubrei lor existente. Daca nu inceteaza sa atribuie imprejurarilor sau altora cauza esecului lor, e numai pentru a se amagi pe ei insisi si a uita ca aceasta cauza e in ei insisi. Asa cum spune Kierkegaard, nu disperam atat de faptul ca n-am ajuns Cezar, ci de faptul ca n-am ajuns acest eu. Dar cum sa disperam de acest eu, daca el nu e nimic mai putin decat venirea in noi a lui Dumnezeu in Hristos? O astfel de disperare nu e cu putinta decat daca, intr-un fel sau altul, omul a uitat stralucirea conditiei sale initiale, a conditiei sale de Fiu al lui Dumnezeu - a conditiei sale de "Fiu in Fiul" "

*pasaj din cartea "Eu sunt Adevarul", de Michel Henry - Editura Deisis, 2007*

"Eu sunt Adevărul" - Michel Henry

"Învăţătura lui Hristos n-are nimic de-a face cu această cunoaştere sensibilă, nemijlocită, empirică şi practică care constituie fundamentul unei societăţi. Am putea spune mai degrabă că în mod constant ea susţine contrariul acesteia! În universul percepţiei obişnuite, trupurile morţilor puse în pământ se văd mai degrabă descompunându-se decât înviind în "Cer". În universul percepţiei, bogăţiile putrezesc şi veşmintele sunt mâncate de viermi, metalele sunt roase de rugină. În universul percepţiei, sălaşurile sunt construite de mâini omeneşti. Dar Hristos vorbeşte de o bogăţie netrecătoare, Iacob sau Pavel de un metal care nu rugineşte, de sălaşuri nefăcute de mâini omeneşti!
Şi nu numai lucrurile, dar şi oamenii şi acţiunile lor ascultă dintr-o dată de alte legi decât cele ale percepţiei obişnuite. Sub lumina orbitoare a Vieţii, în lumina ei neapropiată, fiinţele vii se împleticesc ca ameţite de băutură, comportamentele lor se inversează. Cine vrea să fie cel dintâi merge să se aşeze pe ultimul loc. Cine strânge comori e lipsit de bunurile sale. Cine n-are nimic posedă totul. Cine însetează nu mai însetează, cine e urât de toţi trebuie să se bucure pentru că suferă, iar cel ce suferă este fericit. Cine nu ştie nimic ştie totul, cine ştie totul nu ştie nimic."

(fragment din cartea "Eu sunt Adevărul. Pentru o filozofie a creştinismului" de Michel Henry, Editura Deisis)