"Cuvintele lui Hristos" - Michel Henry

"În cazul Scripturilor, această dificultate creşte considerabil (...). Cei care au rostit cuvintele relatate în Evanghelii, presupunând că ele au fost într-adevăr rostite, au dispărut. Feţele lor s-au şters în ceţurile istoriei. Cuvintele lui Hristos Însuşi care au răsunat sub cerul Iudeii şi al Galileii stârnind admiraţia sau mânia ascultătorilor Săi nu sunt oare departe de noi, aparţinând unei lumi dispărute? Presupunând şi aici că au fost rostite aşa cum le-au parvenit, ce relaţie există între civilizaţia cărora le sunt tributare şi cea în care trăim noi, ce sens mai pot avea pentru noi asemenea cuvinte? Dar cuvântul lui Hristos care a răsunat prin satele iudaice, în sinagogile din Nazaret şi Capernaum, pe drumurile Samariei sau sub bolţile Templului din Ierusalim e Cuvântul Verbului, Cuvântul în care ne-am născut. În el a venit la viaţă viaţa noastră, fiecare e revelat sieşi pentru a fi acest Sine ireductibil la oricare altul care este pentru totdeauna. Acest cuvânt vorbeşte în noi, el îi vorbeşte fiecăruia propria sa viaţă, şi fiecare îl aude. Nu îl aude cum auzim zgomotul lumii. Îl aude în tăcerea în care niciun zgomot nu e cu putinţă, şi nicio privire - în ascunsul inimii, unde vede Dumnezeu, unde vorbeşte Cuvântul Său. Fiecare îl aude în suferinţa şi bucuria sa, în plictiseala, ca şi prin Dorinţa sa care nu are obiect pe pământ. Acest Cuvânt nu este nici suferinţa sa, nici bucuria sa, ci îmbrăţişarea în care el încearcă acestea. Când în ele încearcă dintr-o dată această îmbrăţişare mai puternică decât el, puterea fără margini care nu încetează să ţâşnească în el şi să-l dea lui însuşi, el ascultă Cuvântul lui Dumnezeu."

"Cine ascultă acest Cuvânt acolo unde el ne vorbeşte, acela aude pentru totdeauna zgomotul naşterii sale. Lui îi spune Cuvântul: "Astăzi te-am născut"."

(fragmente din cartea "Cuvintele lui Hristos", de Michel Henry, apărută la Editura Deisis în anul 2005, în traducerea d-nului Ioan I. Ică jr, carte pe care o citesc cu fericire şi recunoştinţă!)

Viaţa în Duh - arhim. Emilianos Simonopetritul

"Aşadar, ce înseamnă rai sau paradis? "Paradessa" înseamnă grădină împrejmuită, un spaţiu sigur, un loc al desfătărilor. Ce lucru mai frumos în ochii unui om din lume decât o grădină plină de graţie. O grădină.  Prin urmare, un rai: desfătare, siguranţă, împrejmuire, lucrurile de-a gata, o grădină sădită. Toate, florile, roadele, toate sunt la dispoziţie. Toate le-a pregătit Dumnezeu, e de ajuns să intri înăuntru. Aceasta e renaşterea la care ne cheamă Domnul."

(fragment din cărticica adorabilă "Viaţa în Duh - cateheze şi cuvântări" - Arhim. Emilianos Simonopetritul; Ed. Deisis, 2011)

totul este rugaciune

"Acesta este scopul nostru: trebuie sa intelegem ca Biserica este Mama noastra; ea nu este mama noastra vitrega. Si orice ne spune Biserica, Mama noastra, o spune din iubire. Un pom nu aduce roada daca nu este ingrijit. Pomul neroditor nu va aduce roada decat prin altoire, prin taierea ramurilor uscate. Prin urmare, atunci cand traim un necaz, o incercare, un esec, trebuie sa intelegem ca aceasta este fapta Gradinarului, Care face aceasta pentru binele nostru. De obicei, noi incercam sa inaintam prin viata duhovniceasca nu prin ascultarea si acceptarea voii lui Dumnezeu, ci prin urmarea gandurilor noastre. Alegem drumul gresit. Parintii spun intotdeauna: "Faca-se voia Ta" si accepta tot ceea ce se intampla ca fiind voia lui Dumnezeu. Nici macar nu vei reusi sa faci mereu voia ta. In timp ce daca spui "faca-se voia Ta", atunci voia ta este indeplinita intr-un anumit sens, fiindca voia ta este ca voia Lui sa fie implinita. Iar aceasta daruieste libertate autentica omului. Ne daruim in mainile Celui Care ne iubeste si Care ne-a dat viata. El ne insoteste intreaga viata, iar noi ne incredintam pe noi insine si viitorul nostru Lui. Cand suntem siguri in privinta viitorului, atunci putem limpede vedea ce se petrece in viata noastra de zi cu zi."
*

achimenes Daisy Boo

"Asa cum v-am mai spus mai devreme: monahul care cobora in gradina sa sape, fiecare moment - mersul sau, sapatul, tarana, totul era o rugaciune. Prin urmare, stradania pe care o depun pentru a-mi asigura traiul, munca pe care o fac pentru familie este in sine o rugaciune. Atunci cand ajung la o adevarata indreptare a mea, atunci viata mea, fiecare contact cu oamenii devine studiu duhovnicesc."
*
"Daca vom mistui hrana pe care viata ne-o daruieste, vom ajunge la "Slava Tie, Doamne!""
*
"Asadar, cu totii traim impreuna: monahii care se nevoiesc pe munte si mirenii care sunt aici, nevoindu-se in lume. Suntem cu totii impreuna; suntem un intreg. Sa ne insemnam cu semnul Crucii si sa infruntam viata."

- fragmente din carticica "Totul este rugaciune - A trai in lume ca si cum am trai in Sfantul Munte" - Arhimandrit Vasilios Gondikakis, Doxologia, Iasi 2013 -

rugaciune - Mitropolitul Antonie de Suroj

"O, Doamne, nu stiu ce sa-Ti cer. Tu singur stii ce-mi este de folos. Tu ma iubesti mai mult decat stiu eu sa ma iubesc. Ajuta-ma sa-mi vad trebuintele cele adevarate care-mi sunt ascunse! Nu indraznesc sa-ti cer nici cruce, nici mangaiere. Pot doar sa Te astept. Inima mea Ti-e deschisa. Vino si ajuta-ma prin marea Ta milostivire, atinge-ma, curateste-ma si ma tamaduieste, smereste-ma si ma ridica! Cinstesc in tacere voia Ta cea sfanta si caile Tale de nepatruns. Tie ma aduc jertfa. Toata nadejdea in Tine mi-o pun. Nu am alta dorinta decat sa implinesc voia Ta. Invata-ma cum sa ma rog, roaga-Te Tu Insuti in mine!

AMIN"

*asa se incheie carticica "Rugaciunea vie" a Mitropolitului Antonie de Suroj, aparuta la Editura Theosis*

"Rugăciunea vie" - Mitropolitul Antonie de Suroj

darul personal al lui Dumnezeu

“În ce priveşte ziua de care vorbim, dacă primeşti că această zi a fost binecuvântată de Dumnezeu, aleasă de El cu mâna Lui, atunci orice ţi se întâmplă în ea este un dar al Său, fie că este amar sau dulce, că-ţi place sau nu. Este darul personal al lui Dumnezeu, şi dacă îl primeşti în felul acesta atunci vei putea înfrunta orice situaţie. Însă în cazul acesta trebuie să o întâmpini consimţind că orice se poate întâmpla, indiferent că-ţi place sau nu, iar dacă umbli astfel în Numele lui Dumnezeu de-a lungul unei zile care a ieşit nouă şi proaspătă din propriile Lui mâini şi care a fost binecuvântată pentru ca tu să o poţi trăi, atunci pe drept cuvânt îţi vei putea face rugăciunea şi viaţa precum două faţete ale aceleiaşi monede.”

*fragment din cartea Şcoala rugăciunii a Mitropolitului Antonie de Suroj (v-o recomand din inimă!) – Editura Sophia, 2011*