31 dec. 2009
aşteptând Noul An!
28 dec. 2009
carte şi film
ce carte mi-a plăcut cel mai mult în 2009?
Moartea intimă, de Marie de Hennezel. fragmente din ea găsiţi pe http://www.ceruldinnoi.ro/, mai precis aici.
ce film m-a cucerit anul acesta, vorbindu-mi pe limba mea şi a puilor mei?
Gifted Hands: The Ben Carson Story , adică el:
22 dec. 2009
dialoguri duhovniceşti care mă fac fericită! (15)
21 dec. 2009
17 dec. 2009
DOSARELE 1 şi 2: Dislexia disgrafia discalculia
DOSĂRELUL 1
1. Ce este dislexia/Simptome/Diagnostic şi tratament
www.0-6.ro/Articole/Sanatate/Dislexia.shtml
2. Necazuri cu cuvintele/Diagnosticarea dislexiei/Strategii funcţionale de învăţare/Calea spre succes/Mărturii
www.parinti.com/Dislexia-articol-350.html
3. Tratament/Probleme încă neelucidate
www.suntmamica.ro/Dislexia-tratament.html
Investigaţii şi sfaturi pentru părinţi
www.suntmamica.ro/Dislexia-investigatii-si-sfaturi.html
4. Dislexia- dificultatea de a învăţa cititul şi scrisul
Generalităţi/Cauze/Simptome/Factori de risc/Consultul medical de specialitate/Investigaţii/Tratament/Probleme încă neelucudate/Sfaturi pentru părinţi
www.sfatulmedicului.ro/Tulburari-de-limbaj/
dislexia-dificultatea-de-a-invăţa-cititul-si-scrisul_233
5. Tulburările de scris-citit la copil - Dislexia
http://www.logopedics.info/dislexia.php
2. DOSĂRELUL 2
România, ţara mea de dor!...
Aşadar: am un copil cu dislexie (disgrafie-discalculie) şi ca părinte vreau să ştiu unde pot merge cu copilul pentru o însoţire specializată care să îl ajute să facă paşi. Caut pe net şi găsesc doar două repere în învăţământul nostru minunat! Oraşele în care se ia în serios această problemă sunt doar Târgu-Mureş şi Iaşi.
1. Şcoala nr. 12 din Târgu- Mureş apare prezentată în două materiale:
a) www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/6165/Boala-de-genii.html
Citez din articolul de mai sus:
"O tulburare ciudata de invatare ii face pe unii copii sa treaca tiris-grapis prin scoala primara, desi IQ-ul lor le-ar putea pune in fiecare an coronita de premiant pe frunte. Cei atinsi de dislexie deprind greu cititul, disgraficii - scrisul, iar discalculicii - socotitul. In timp ce in Marea Britanie scolile si universitatile le dau copiilor si tinerilor cu aceasta problema mai mult timp la examene si ii lasa sa foloseasca computerul, in Romania nu s-a organizat pina acum nici macar un examen de capacitate care sa ia in calcul si minusul lor. Scoala nr. 12 din Tirgu-Mures e singura din tara in care copiii au parte de terapie completa, dupa o metoda importata din Ungaria. La Targu Mures, 72 de copii care sufera de boala lui Einstein si a lui Leonardo da Vinci invata sa preschimbe semnele din manual in vorbe cu inteles. Daca ar trai in Marea Britanie, ar putea intra si la Cambridge. In Romania, pot aspira cel mult la scolile de meserii.
!!! Inspectorul de specialitate din cadrul MEC, Sabina Nicolae, spune ca, de regula, dislexia se repara pina in clasa a opta. Nu-si aminteste sa fi existat in Romania vreun examen de capacitate sau bacalaureat special pentru copiii care se impiedica la nota de litere. "Examenele de bacalaureat si capacitate testeaza cunostintele de baza, iar printre cunostintele de baza sint cititul si scrisul. Nu ia testarea nationala, intra in scoala de arte si meserii", spune transant inspectorul si adauga ca politica ministerului este ca dislexicii sa studieze in clase de masa si sa faca logopedie dupa ore. La Tirgu-Mures, un comando de logopezi, psihologi, invatatori scoliti in dislexie ii antreneaza pe copii cit sint orele de lungi, cu manuale speciale, kinetoterapie si psihoterapie, sa cucereasca abecedarul sau aritmetica. "Un invatator de la o clasa de masa nu are timp sa predea simultan dupa doua metode. Au nevoie si de logopedie, si de psihoterapie. Din cauza esecului scolar, copiii cu dislexie sint deprimati si cred ca nu sint buni de nimic. Aduna atita descurajare in ei si de aia sint emotivi si agitati", spune logopeda Eva Bartok.
b) www.tabu.ro/articol_607_4/
copiii_dislexici_un_tabu_pentru_invatamantul_nostru.html
Citez din articolul de mai sus:
"Nu este o deficienţã care se vindecã, însã efectele ei pot fi compensate cu alte mijloace de învãţare. La nivel mondial una din 10 persoane întâmpinã dificultãţi de citire şi scriere în procesul de învãţare, iar dintre acestea între 3-5% sunt cele care suferã de dislexie.
Cu un program gândit de mai mulţi logopezi, dar a cãrui inimã e logopedul Eva Bartok, în Târgu Mureş sunt testaţi încã din grãdiniţã copiii predispuşi spre dislexie, iar asta eliminã o parte din chinul pãrinţilor, dar şi din trauma copilului care merge pentru prima datã la şcoalã şi se trezeşte faţã în faţã cu un sistem care nu-l înţelege.
Pentru o vreme, Ştefania a parcurs de trei ori pe sãptãmânã drumul de la Botoşani la Iaşi ca sã urmeze un program de terapie cu un logoped, pentru cã în oraşul ei nu se aflã nimeni specializat care sã o poatã ajuta. Un program îngrozitor de obositor pentru cã în acelaşi timp copilul a mers la şcoalã, în sistemul normal de învãţământ. În cazul ei, mama extrem de ambiţioasã şi de luptãtoare a mişcat munţii din loc, iar acum Ştefania este la o şcoalã normalã, chiar dacã urmeazã acasã, în paralel, terapii cu logopezi. Însã actuala lege a învãţãmântului din România nu le acordã nicio facilitate şi niciun drept acestor copii care au nevoi speciale. În Anglia, de exemplu, copiii dislexici au facilitãţi şcolare care pleacã de la metoda de învãţat pânã la cea de evaluare care e mai mult oralã şi astfel copiii pot parcurge întregul sistem de învãţãmânt şi se pot califica pentru orice muncã. Într-un oraş ca Târgu Mureş cu puţin peste 200.000 de locuitori sunt aproape 120 de copii depistaţi cu dislexie în grade mai accentuate sau mai lejere. La nivel naţional nu existã însã nicio statisticã, dar urmând o banalã regulã de trei simplã, am putea aproxima cã în acest moment undeva în ţarã sunt cel puţin 12.000 de copii dintre care mulţi sunt diagnosticaţi greşit şi care sunt traumatizaţi de un tratament incorect la şcoalã şi acasã.
La nivel internaţional, dislexia nu mai e de foarte multã vreme un moft folosit drept scuzã de pãrinţii copiilor leneşi. În România e încã un subiect tabu, iar micuţii care ajung în şcoli se confruntã cu probleme care le schimbã grav comportamentul şi îi transformã în inadaptaţi. La Târgu Mureş însuşirea cititului şi scrisului se face în limba maghiarã pentru cã metoda de învãţãmânt adoptatã a fost inventatã de un logoped maghiar (Meixner), iar inspectorul şcolar Reka Fejes se strãduieşte de câţiva ani sã iniţieze clase în limba românã, sprijinind traducerea şi adaptarea manualelor dupã care se învaţã acum. Logopezii şi profesorii din şcoalã au creat Asociaţia Românã pentru Copii Dislexici, prin care au început sã mediatizeze simptomele dislexiei pentru a-i ajuta pe pãrinţi sã identifice cât mai repede problemele copiilor lor. Însã când ieşi din Târgu Mureş, în multe locuri nu mai existã nici mãcar aceste soluţii compensatorii pentru copiii dislexici. Pãrinţii cu copii dislexici (diagnosticaţi corect sau nu) trãiesc un coşmar de nedescris pentru cã statul nu le oferã nicio soluţie pentru adaptarea copiilor la viaţa socialã (şi vorbim în multe cazuri despre copii cu coeficient de inteligenţã peste medie). Dar, în lipsa unei legislaţii adecvate, una dintre soluţii pentru evitarea traumelor copilului e observarea atentã a acestuia, identificarea simptomelor şi îndrumarea pãrinţilor cãtre o testare specializatã."
2. Centrul de Logopedie Interşcolară din incinta Şcolii Gh. Asachi
Citez din articolul de mai sus:
"In Iasi functioneaza din 1962 un Centrul de Logopedie Interscolara, unic in Romania datorita structurii lui. Aici, de ani de zile, sint tratati copii care sufera de boala lui Einstein sau Leonardo da Vinci depistati in scolile din oras. Astazi, centrul functioneaza in incinta Scolii "Gh. Asachi", iar in Iasi lucreaza 16 logopezi. In fiecare an, la inceputul anului scolar, toti copiii de virsta scolara sint verificati daca sufera de dislexo-disgrafie.
Logopedul iesean Georgeta Burlea lucreaza cu dislexici de 17 ani. Studiile facute si care au dus la realizarea unei lucrari de doctorat cu aceasta tema au facut ca in 2004 Georgeta Burlea sa-si patenteze un dispozitiv de diagnosticare a dislexo-disgrafiei. "Este vorba despre un dispozitiv format din doua discuri, pe care sint imprimate toate literele alfabetului si imagini si care, rotite, duc la formarea de cuvinte. Eu l-am numit «Caruselul cuvintelor» si l-am brevetat anul trecut la OSIM. Cu acest carusel se pot depista semnele dislexo-disgrafiei foarte usor", explica prof. Burlea. Inventia a primit anul trecut, medalia de argint la Salonul de Inventica de la Iasi, apoi medalia de bronz la Salonul Mondial al Inventiilor "Eureka 2004" de la Bruxelles. "Caruselul cuvintelor" a primit apoi si aprobarea Ministerului Educatiei pentru a fi introdus in gradinite si in scoli. Pentru aceasta insa Georgeta Burlea este in cautarea unui investitor care sa produca in serie inventia. Pentru ca, asa cum credea ea, dislexo-disgrafia poate fi corectata o data ce a fost depistata din timp.
In medie, fiecare al zecelea om din lume sufera de dislexie, mentioneaza cotidianul on-line american "Dailyrecord". Oamenii de stiinta explica succesele dislexicilor prin faptul ca, neputind intra in detalii, acesti oameni isi dezvolta capacitatea de a sesiza mai bine fenomenul in ansamblu si pot avea idei cu adevarat originale. Pe de alta parte, un ascuns sentiment de frustrare ii face sa aspire la mai mult, le creeaza necesitatea de a-si demonstra mereu ceva, de a lupta. Adrian Atkinson, specialist in psihologia afacerilor, a observat ca "majoritatea absoluta a oamenilor care au cistigat milioane de dolari, au avut o copilarie grea". Probabil ca cel mai cunoscut si mai bogat om de afaceri britanic, care sufera de dislexie, este Richard Branson, seful companiei de telecomunicatii "Virgin". "Stiam ca nu voi face fata examenelor de admitere, asa ca m-am apucat de alte lucruri", a confirmat el ipotezele oamenilor de stiinta britanici. Un alt exemplu de om de succes care sufera de dislexie este actorul american Tom Cruise, stingaci, care a dobindit aceasta boala dupa mai multe incercari ale parintilor sai de a-l face sa scrie cu mina dreapta. Colegul sau Keanu Reeves, unul dintre cei mai bine platiti actori ai Hollywood-ului, citeste si el cu greutate. Printesa Victoria a Suediei a recunoscut si ea ca nu stie sa citeasca bine. Multi oameni geniali au suferit de dislexie, printre acestia numarindu-se Winston Churchill, Hans Christian Andersen, Thomas Edison, Albert Einstein sau Leonardo da Vinci, acesta din urma raminind celebru si pentru faptul ca scria de la dreapta la stinga, cu literele intoarse, astfel incit toate manuscrisele sale puteau fi citite numai in oglinda."
10 dec. 2009
Ben Carson' s Mother
"Doamne, tu trebuie să mă ajuţi!", am spus. "Nu ştiu nici măcar dacă mă rog cum trebuie, dar ştiu că am nevoie de ajutorul Tău!"
Deşi nimic nu s-a schimbat în mod drastic, am ştiut că Dumnezeu m-a auzit - era o siguranţă interioară că Dumnezeu este cu mine şi mă va ajuta.
Într-o zi am spus: "Doamne, dacă ai făcut o lume întreagă din nimic, Tu poţi să iei situaţia mea şi s-o rezolvi - de dragul băieţilor mei. Nu-mi pasă aşa mult de mine, dar băieţii mei au nevoie de ajutor. Ei merită o şansă".
De atunci înainte, Dumnezeu a făcut lucruri extraordinare în viaţa mea. Mă rugam pentru călăuzire, şi după aceea ştiam ce să fac - nu era atât de mult o voce, cât o siguranţă, un simţământ a ceea ce să spun sau să fac. În fiecare zi, mereu şi mereu, m-am rugat ca Dumnezeu să mă ajute să spun şi să fac lucrurile potrivite, ca să-i încurajez pe fiii mei, nu să-i descurajez."
Tot pe atunci am auzit o reclamă la televizor sau la radio, care spunea: "Tu fă ce poţi mai bine, noi facem restul!". Aceasta se potrivea cu modul în care simţeam eu că lucrează Dumnezeu. Aveam de gând să fac pentru Dumnezeu tot ce pot mai bine, şi apoi era rândul Lui să facă restul.
Mă întreb de câte m-am rugat în următorii 12 ani: "Doamne, Tu chiar trebuie să intervii pentru mine, sunt un ulcior gol lângă o fântână plină. Tu trebuie să mă umpli. Tu trebuie să mă înveţi!". În anii aceia am învăţat să mă încred cu adevărat în Dumnezeu şi am devenit prieteni şi asociaţi. "
/din cartea Gândeşte cutezător, de Ben Carson, Casa de Editură Viaţă şi Sănătate/
Cine este dr. Ben Carson
9 dec. 2009
5 dec. 2009
20 nov. 2009
clătite americane de post/ Laura Sava's blog
17 nov. 2009
Incursiune în yoga/ de pe www.gnspy.org
însoţirea magmei
16 nov. 2009
ÎPS Bartolomeu şi transparenţa obstacolului
De ce ne poticnim noi la mijloc, unde se petrece impasul, şi nu anticipãm capãtul drumului? Ucenicii Domnului se aflau noaptea în corabie, când Iisus li S-a arãtat umblând pe apã. Spre a se convinge cã nu vede o nãlucã, ci pe Însuşi Învãţãtorul sãu, Petru îi cere Acestuia puterea de a merge la El umblând pe apã. Primeşte încuviinţarea, dar pe la mijlocul drumului, uitându-se în jos şi vãzând valurile ameninţãtoare împrejuru-i, începe sã se scufunde şi strigã dupã ajutor. Iisus îl salveazã. De aici tragem concluzia cã niciodatã nu trebuie sã te sperii de dificultatea drumului, ci s-o depãşeşti pãstrându-ţi privirea spre ţinta finalã.
(...) Dragii mei, a porni la drum înseamnã a avea o ţintã, ceea ce denotã existenţa unui scop. De cele mai multe ori, între tine şi ţintã se interpun unul sau mai multe obstacole, numãrul acestora depinzând de distanţa dintre punctul de pornire şi cel la care vrei sã ajungi. Orice obstacol e un punct de poticnire; dacã el e masiv, înalt, puternic, te poate descuraja. Ştiţi care e cheia succesului?: sã faci din el un obstacol transparent, adicã sã vezi prin el sau pe deasupra lui ceea ce e dincolo."
ÎPS Bartolomeu, Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului -
fragmente preluate de aici,
pornind de la blogul lui Mihnea Măruţă
11 nov. 2009
9 nov. 2009
Sfântul Nectarie
http://www.patriarhia.ro/ro/calendar/calendar_ortodox.html
/...../
Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul azi! Părticele din moaştele sfântului se află aşezate într-o frumoasă raclă în partea dreaptă a Mănastirii Radu-Vodă din Bucureşti, sub un baldachin. Mai multe informaţii găsiţi aici.
Să ne îndreptăm paşii într-acolo, cu evlavie!...
Mulţumesc din suflet, doamnă doctor Milena Renata Wuhrer! Pentru tot!
4 nov. 2009
Femei care iubesc prea mult - de Robin Norwood
Robin Norwood, cartea Femei care iubesc prea mult, Editura Amaltea
2 nov. 2009
29 oct. 2009
despre canon şi vindecarea omului/ Părintele Iustin de la Oaşa
"- Am spovedit odatã o maicã de la Recea. Înger! Ştii ce-i aia? Se simţea cã lucra Hristos şi o ajuta! Nu era niciodatã singurã în faţa ispitelor. La ea era vizibil ajutorul primit prin împãrtãşanie. De fapt, nici nu ai cum sã te împotriveşti harului care vine prin împãrtãşanie. Şi virtutea pe care-o lucrezi tu – tot El te ajutã şi acolo. Trebuie însã ca şi duhovnicul sã fie deasupra canoanelor, şi nu acestea deasupra lui, pentru cã mereu se ivesc cazuri particulare care necesitã pogorãminte, şi-atunci tu, dacã i-ai aplicat canonul în literã, poţi sã-l pierzi pe om. Când vine vorba de canoane, ar trebui sã ştim cã operãm cu douã lucruri: norma canonicã şi principiul canonic. Norma o reprezintã canonul respectiv. Principiul însã e conţinut în acea normã. E relevat normei contextual, adicã pentru o anumitã situaţie, pentru o anumitã mentalitate. Noi lucrãm cu norma, dar aplicãm principiul canonic. Foarte mulţi însã nu deosebesc norma de principiu. Când canonul prevede 15 ani oprire de la cele sfinte pentru un pãcat, asta înseamnã cã e maximul! Dar care-i minimul? Minimul îl fixezi tu în funcţie de starea de pocãinţã a omului, de mentalitatea lui şi de situaţia în care se gãseşte. Pentru cã foarte uşor îl poţi pierde pe acel penitent, luând canonul în literã şi oprindu-l de la împãrtãşanie 15 ani! A fost întrebat odatã un avva (din Patericul egiptean) de cãtre un ucenic al lui cât canon sã ţinã pentru un pãcat ce-l sãvârşise. Oare un an? E mult – i-a rãspuns lui bãtrânul. O lunã? Tot e mult – i-a mai zis el vãzând pocãinţa ucenicului. Şi pânã la urmã l-a canonit doar trei zile. De ce-a coborât avva pedeapsa? I-a zis lui cineva sã facã asta? Nu. Dar a vãzut râvna celui ce cãzuse.
(...)
Trebuie sã ţinem cont şi de ceea ce spunea sfântul Ioan Hrisostom cã nu canonul trebuie urmãrit, ci vindecarea omului! Iar dacã el are pocãinţã sincerã şi e vindecat de pãcatul acela, pentru ce sã-l mai ţii, frate? De ce sã-l mai lipseşti câţiva zeci de ani de la împãrtãşanie, dacã el nu mai trãieşte în pãcat? Înseamnã cã tu mergi atunci pe conţinut şi nu pe Viaţã. Eu şi cu ai mei nu ştiu cum sã fac sã-i împãrtãşesc mai des. Ca sã dobândeascã câştig duhovnicesc şi sã fac legãtura dintre ei mai trainicã. Dar dacã tu opreşti un creştin 30 de ani de la împãrtãşanie, te gândeşti tu oare cam cum pleacã omul acela acasã de la tine? Şi îl ajutã sau nu un astfel de tratament? Din pãcate, am vãzut destule cazuri din acestea, de ne-interpretare a unor canoane."
Mulţumesc, Pãrinte!
27 oct. 2009
22 oct. 2009
Rugăciunea unui clovn, by Toto
pentru că ne-ai dat şi astăzi forţa de a face cel mai frumos spectacol din lume.
Tu, cel ce protejezi oamenii, animalele şi barăcile,
Tu, cel ce îi faci pe lei blânzi ca oamenii şi pe oameni curajoşi ca leii,
Tu, cel ce în fiecare seară împrumuţi acrobaţilor aripile îngerilor,
fă ca la masa noastră să nu lipsească niciodată pâinea şi aplauzele.
Noi te rugăm să ne ajuţi, dar dacă nu ne găseşti vrednici de asta,
dacă o nenorocire trebuie să se abată asupra noastră,
fă ca aceasta să aibă loc doar după spectacol,
şi în orice caz aminteşte-ţi să salvezi mai întâi animalele şi copiii.
Tu, cel ce îngăduieşti piticilor şi giganţilor să fie la fel de fericiţi,
Tu, cel ce eşti adevărata şi unica plasă de salvare pentru salturile noastre periculoase,
fă ca în niciun moment al vieţii noastre să nu ne lipsească un cort, o scenă şi un reflector.
Fereşte-ne de unghiile femeilor noastre, că de ghearele tigrilor ne ferim noi singuri,
dă-ne în continuare forţa să-i facem pe oameni să zâmbească,
să suportăm cu seninătate hohotele lor de râs,
şi lasă ca ei să ne creadă fericiţi.
Cu cât simt mai mult nevoia să plâng, cu atât oamenii se distrează mai bine,
dar asta nu contează, îi înţeleg şi îi iert,
pe de-o parte pentru că ei nu ştiu ce este în sufletul meu,
pe de altă parte din dragoste pentru Tine şi pentru că au plătit un bilet.
Dacă ghiduşiile mele servesc să le aline suferinţele,
fă ca această faţă a mea să devină şi mai hazlie,
dar ajută-mă să o port cu naturaleţe...
Sunt mulţi care se distrează făcându-i pe oameni să plângă,
noi trebuie să suferim pentru a-i face să se distreze,
trimite, dacă poţi, pe cineva în această lume,
care să mă facă să râd,
aşa cum şi eu îi fac pe alţii să râdă...
text tradus din italiană cu ajutorul a doi meşteri mari, Miihnea şi Claudiu, cărora le mulţumesc din suflet!
şi adaptat de mine, după ureche, cu speranţa că nu am prăbuşit frumoasa construcţie!
Sara şi fântâna ei
http://codependenta.wordpress.com
21 oct. 2009
caietul cu scoarţe roşii/ pag. 125
(din cartea "Raport către El Greco" de Nikos Kazantzakis)
cu dor de Mo!
20 oct. 2009
zi de marţi, binefaceri ale Sfântului Anton
14 oct. 2009
12 oct. 2009
Anthony de Mello
Bunica:
- Îţi spui rugãciunile în fiecare noapte?
Nepotul:
- O, da!
- Şi în fiecare dimineaţã?
- Nu, cãci dimineaţa nu mi-e deloc fricã!
/din vol. Rugăciunea broaştei/
11 oct. 2009
Absurdităţi la minut - de Anthony de Mello
9 oct. 2009
A. W. Tozer
8 oct. 2009
6 oct. 2009
4 oct. 2009
30 sept. 2009
sfaturi ale Maicii Siluana
un blog dedicat Maicii Siluana:
http://www.harrdelos.com/
şi
răspunsurile pe care Maica Siluana le oferă pe site-ul Centrului de consiliere Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil la diverse probleme şi situaţii de viaţă. le găsiţi aici
29 sept. 2009
28 sept. 2009
24 sept. 2009
Maica Siluana
De ce nu ştim asta? De ce? Pentru că – eu aşa cred – ne-am născut într-o lume a antinevralgicului, a substanţelor astea, ca să nu simţim durerea. Copiii sunt zgâlţâiţi de mici să tacă – nu? Îi leagănă. Bagă suzeta în gură şi s-a rezolvat problema, nimeni nu ascultă durerea nimănui. Oamenii ar trebui să tacă. Şi în felul ăsta, asta învăţăm. Când un copil cade şi se loveşte de scaun, mama vine, îl pupă pe băiat şi dă „na-na” la scaun… şi copilul învaţă să dea „na-na” la tot ce-i produce durere. Dar dacă mamei i-ar trece prin cap să pupe băiatul, dar să pupe şi scaunul? Să spună: „Uite, buba la băiat, buba la scaun, pupăm şi mângâiem şi colo, şi colo” – el ar învăţa din această experienţă şi ar crede că ce simte el simte şi celălalt. Aşa, el crede că numai el simte, şi celălalt trebuie pedepsit." / Maica Siluana Vlad - de aici
absolut adorabil!
mulţumesc!
23 sept. 2009
dialoguri duhovniceşti care mă fac fericită! (14)
22 sept. 2009
17 sept. 2009
Părintele Arsenie Papacioc
- Prin toate ascunsurile, prin toate părţile... Duhovnicul trebuie să-l mai înţeleagă pe bietul om: "Lasă, dragă, nu-i nimica, te dezleg!". Dezlegarea asta înseamnă ceva, eu am puterea dată de Dumnezeu, întocmai cu puterea pe care o are El. Tu scapi de o judecată la vămi, şi la judecată păcatele astea nu se mai iau în vedere. Sunt iertate, că Dumnezeu poate să facă orice, dar un lucru nu poate: să-şi calce cuvântul... Dacă mi-a dat puterea de a lega şi dezlega, nu poată să zică acuma:"Nu mai dezlega!"
Dragii mei, nu pierdeţi niciun timp şi dacă aţi greşit suspinaţi, mergeţi la duhovnic, că mare mai e taina asta. Te-a iertat, nu te costă nimic, duhovnicul e pregătit să te asculte, să te iubească, pentru că poţi să discuţi cu el păcate foarte grele, foarte urâte, foarte ascunse...
*fragment din articolul Părintele Arsenie Papacioc: În căutarea povăţuitorului (III) / revista Lumea monahilor - august 2009*
Momo - de Michael Ende
― Vezi tu, Momo, spunea el de pildã, lucrurile stau astfel: Uneori ai în faţa ta o stradã foarte lungã. Crezi cã e atît de îngrozitor de lungã încît nu vei izbuti niciodatã. Aşa crezi.
Rãmase tãcut o vreme privind drept înainte, apoi continuã:
― Pe urmã începi sã te grãbeşti. Te grãbeşti tot mai tare. De fiecare datã cînd îţi ridici ochii vezi cã nu se împuţineazã defel tot ce mai ai înaintea ta. Atunci te strãduieşti încã şi mai mult, începi sã te temi şi pînã la sfîrşit ţi se taie rãsuflarea şi nu mai poţi. Dar strada tot se mai întinde înaintea ta. Nu trebuie sã procedezi astfel.
Rãmase câtva timp pe gînduri. Pe urmã vorbi mai departe:
― Niciodatã nu trebuie sã te gîndeşti la toatã strada dintr-o datã, înţelegi? Trebuie sã te gîndeşti numai la urmãtorul pas, la urmãtoarea respiraţie, la urmãtoarea loviturã de mãturã. În continuare trebuie sã te gîndeşti mereu numai la ceea ce urmeazã.
Se opri din nou şi mai stãtu pe gînduri înainte de a adãuga:
― Astfel îţi face plãcere, ceea ce e important, cãci numai astfel se face treaba cum trebuie. Aşa e necesar sã fie.
Din nou, dupã ce fãcu o lungã pauzã, urmã:
― Dintr-o datã îţi dai seama cã, pas cu pas, ai terminat toatã strada. Nici nu ţi-ai dat seama cum, şi nici nu ţi s-a tãiat rãsuflarea.
Dãdu gînditor din cap, şi mai spuse în încheiere:
― Asta e foarte important."
*fragment din cartea Momo, de Michael Ende*
Momo - de Michael Ende
Este însã o eroare. Numai foarte puţini oameni ştiu cu adevãrat sã asculte. Iar modul cum ştia Momo sã asculte era cu totul fãrã seamãn.Momo ştia sã asculte astfel încît proştilor le treceau dintr-o datã prin minte idei foarte deştepte. Nu deoarece ea ar fi spus sau ar fi întrebat ceva ce sã-i sugereze celuilalt asemenea idei, nu, fetiţa şedea doar acolo şi asculta cu toatã atenţia şi toatã simpatia, privindu-l pe celãlalt cu ochii ei mari, negri, iar el simţea cum dintr-o datã iau naştere în el ideile despre care nu bãnuise niciodatã cã ar zãcea în sinea sa.
Momo se pricepea sã asculte astfel încît oamenii nehotãrîţi şi nedumeriţi se lãmureau dintr-o datã foarte clar ştiind ce vor. Sau cei sfioşi se simţeau brusc nestingheriţi şi îndrãzneţi. Sau cei nenorociţi şi amãrîţi deveneau voioşi şi plini de speranţe. Iar dacã cineva credea cã şi-a greşit viaţa întru totul, cã a fost lipsitã de sens şi cã el e unul printre milioane şi n-are nici o importanţã, putînd fi înlocuit tot atît de lesne ca şi un vas spart ― ducîndu-se şi povestindu-i toate micuţei Momo, îşi dãdea seama în mod misterios, încã în timp ce vorbea, cã se înşelase amarnic, cã printre toţi oamenii el nu exista decît o singurã datã, exact aşa cum era, şi cã tocmai de aceea era important pentru întreaga lume, în felul sãu special.
Într-un asemenea fel ştia Momo sã asculte!
De multe ori, seara, dupã ce toţi prietenii ei erau plecaţi acasã, fata mai şedea multã vreme singurã în rotonda mare de piatrã a vechiului teatru sub bolta cerului scînteietor de stele, ascultînd doar marea linişte.
Atunci i se pãrea cã şade în interiorul unei mari urechi ascultînd ce se petrece în lumea stelelor. Avea impresia cã aude foarte încetişor o muzicã maiestuoasã care îi mergea drept la inimã, straniu.
În asemnea nopţi visa întotdeauna deosebit de frumos.
Iar dacã cineva tot mai crede şi acum cã a asculta nu e nimic extraordinar, n-are decît sã încerce dacã se pricepe la fel de bine ca şi Momo."
16 sept. 2009
din nou, Maica Siluana Vlad
15 sept. 2009
dialoguri duhovniceşti care mă fac fericită! (13)
curajul de a lua o decizie_ o poveste energetică
Dr. Teodor Coldea, Clinica Diperia Vita Med
(material preluat din revista Business Woman Magazine, aprilie 2009)
13 sept. 2009
Moshe Idel
despre cartea Perfecţiuni care absorb. Cabală şi interpretare, Editura Polirom, 2004 -
pe care o caut de mult! şi încă n-am găsit-o! mi se par tulburătoare: spaţiile albe, literele...
11 sept. 2009
10 sept. 2009
7 sept. 2009
*
Importanţă are nu atât ceea ce facem, ci felul în care facem ceva, nu atât ceea ce ni se întâmplă, cât felul cum întâmpinăm ceea ce ni se întâmplă.
*
Fie ca rugăciunea ta să circule în toate, ascunsă, puternică şi vie, ca sângele.
*
Să nu uiţi niciodată că cele mai frumoase zile nu sunt niciodată frumoase pentru toţi!"
(Mons. Vladimir Ghika)
6 sept. 2009
Claudia Stan şi Mihnea Măruţă
http://klaudiastan.wordpress.com/ - interconfesional frumos. aici am citit despre pelerinajul Claudiei la Cascia, la Sfânta Rita!!
şi
http://mihneamaruta.ro/ - am ajuns la el căutând pe net impresii despre filmul Spring, Summer, Fall, Winter... and Spring. găsiţi pe blogul lui Mihnea cărări către filme şi cărţi. şi nu numai. un om de cultură extrem de cald vă va purta în lumea lui
Akeelah and the Bee
Monica Molina
ştiu că a mai fost o dată pe blogul meu. dar azi mi-e dor de ea... poate pentru că o cheamă Monica, poate pentru că se plimbă pe plajă, iar mie mi-e dor de mare...
5 sept. 2009
Who put the salt into the sea?
Who put the cold into the snowflake?
Who made you and me?
Who put the hump upon the camel?
Who put the neck on the giraffe?
Who put the tail upon the monkey?
Who made hyenas laugh?
Who made whales and snails and qualis?
Who made hogs and dogs and frogs?
Who made bats and rats and cats?
Who made ev'rything?
Who put the gold into the sunshine?
Who put the sparkle in the stars?
Who put the silver in the moonlight?
Who made Earth and Mars?
Who put the scent into the roses?
Who taught the honey bee to dance?
Who put the tree inside the acorn?
It surely cant't be chanche!
Who made seas and leaves and trees?
Who made snow and winds that blow?
Who made streams and rivers flow?
God made all of these!
*dintr-o carticica de copii*
4 sept. 2009
Cele 16 reguli ale lui Bob Parsons
2. Nu renunţaţi niciodată. Aproape nimic nu merge din prima încercare. Doar pentru că ce faceţi nu pare a merge nu înseamnă că nu va merge. Înseamnă doar că poate nu merge în felul în care faceţi. Dacă ar fi fost uşor, oricine ar fi putut face şi n-aţi mai fi avut voi ocazia.
3. Când sunteţi gata să renunţaţi, vă aflaţi mai aproape decât vă imaginaţi. Este o veche zicală chinezească pe care o iubesc şi o consider aşa de adevarată: "Tentaţia renunţării va fi cea mai mare tocmai când eşti pe punctul de-a reuşi”."
4. Legat de orice vă îngrijorează, nu doar acceptaţi cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla, dar chiar faceţi-vă un scop din a cuantifica care-i cel mai rău lucru posibil. Rareori cea mai proastă urmare va fi aproape atât de rea ca un nor de “consecinţe nedefinite”. Tatăl meu îmi spunea demult, pe cand mă luptam de-mi sărea cămaşa încercând să fac să funcţioneze Parsons Technology: "Ei bine, Robert, dacă n-o să meargă, n-or să te mănânce".
5. Concentraţi-vă pe ce vreţi să se întâmple. Aduceţi-vă aminte de vechea zicală: "Cum vei gândi, aşa vei fi".
6. Luaţi lucrurile 'cu ziua'. Indiferent cât de dificilă este situaţia în care vă aflaţi, o puteţi depăşi dacă nu priviţi prea departe în viitor şi vă concentraţi pe momentul prezent. Puteţi trece prin toate luându-le pe rând.
7. Înaintaţi continuu. Nu încetaţi niciodată sa învestiţi. Nu încetaţi niciodată să îmbunătătiţi. Nu încetaţi niciodată să faceţi ceva nou. În clipa în care încetaţi să vă îmbunătăţiţi organizaţia, ea începe să moară. Faceţi-va un scop din a fi mai buni în fiecare zi, în moduri / paşi mici. Amintiţi-va conceptul japonez de Kaizen. Micile îmbunătăţiri zilnice duc, în timp, la avantaje uriaşe.
8. Fiţi rapizi în luarea deciziilor. Amintiţi-vă ce spunea generalul George S. Patton: "Un plan bun executat rapid astăzi este de departe mai bun decât un plan perfect mâine".
9. Măsuraţi tot ce este semnificativ. Jur că e adevarat. Orice este măsurat şi supravegheat se îmbunătăţeşte.
10. Orice lucru care nu este coordonat se va deteriora. Dacă vreţi să descoperiţi problemele ascunse, acordaţi-vă timp şi priviţi cu atenţie la zonele pe care nu le-aţi supravegheat de o vreme. Vă garantez că problemele voastre se află acolo.
11. Acordaţi atenţie competitorilor voştri, dar acordaţi mai multă atenţie la ce faceţi voi. Când vă priviţi competitorii, aduceţi-vă aminte că totul pare perfect de la distanţă. Chiar planeta Pământ arată ca un loc paşnic, privită de destul de departe.
12. Nu permiteţi niciodată nimănui să vă calce în picioare. În societatea noastră, cu legile şi câmpul de desfăşurare, voi aveţi aceleaşi drepturi ca oricine altcineva să faceţi ceea ce faceţi, cu condiţia ca ceea ce faceţi să fie legal.
13. Nu vă aşteptaţi niciodată ca viaţa să fie corectă / echitabilă. Viaţa nu este corectă / echitabilă. Vă faceţi singuri breşele. Veţi face bine dacă singura semnificaţie de “corect” este ceea ce plătiţi când vă urcaţi în autobuz (fare = bilet; fair = corect).
14. Rezolvaţi-vă propriile probleme. Veţi afla că, venind cu propriile soluţii, veţi realiza un hotar de competenţă. Masura Ibuka, cofondatorul companiei Sony, a spus-o cel mai bine: "Nu vei reuşi niciodată în tehnologie, afaceri sau orice altceva, urmându-i pe ceilalţi." Mai este şi o zicală veche asiatică de care îmi amintesc frecvent: "Un om înţelept îşi dă singur sfaturi (ţine singur consiliu)."
15. Nu vă luaţi prea în serios. Înseninaţi-vă. Adeseori, cel puţin jumătate din ce realizăm se datorează norocului. Nici unul dintre noi nu deţine atâta control pe cât ne place să gândim că deţinem.
16. Există întotdeauna un motiv pentru a zâmbi. Găsiţi-l! În fond, suntem cu adevărat norocoşi doar să trăim. Viaţa este scurtă. Din ce în ce mai mult sunt de acord cu fratele meu mai mic. Mereu îmi aminteşte: "Nu suntem aici pentru un timp îndelungat. Suntem aici pentru un timp minunat".
(material preluat de aici)
2 sept. 2009
1 sept. 2009
Charlotte Joko Beck
dimineaţa asta mi-a fost dor de Charlotte Joko Beck! tare. aşa că am căutat-o pe net şi am găsit două cărţi ale ei, care pot fi cumpărate de pe site-ul http://www.okian.ro/, unde găsiţi peste un milion de cărţi în limba engleză. cărţile Charlottei sunt:
Everyday Zen: Love and Work - Charlotte Joko BeckThorsons; ISBN: 9780722534359A Zen guide to the problems of daily living, love, relationships, work, fear and suffering. Combining earthly wisdom with spiritual enlightenment, it describes how to live each moment to the full and shows the relevance of Zen to every aspect of life.
şi
Living Everyday ZEN - Christina Becker, Charlotte Joko BeckSounds True Inc.,U.S.; ISBN: 9781591798057
*
Fructul practicii
Odată ce şi-a postulat existenţa unui sine, toate experienţele subiectului vor fi în mod necesar egocentrice – centrate pe acest „eu”. „Eu”-l, fiind centrul tuturor preocupărilor noastre, ne opune la tot ceea ce ne este exterior. Suntem în mod continuu în stare de alertă şi de autoapărare: ne supărăm sau punem bot şi devenim rapid ursuzi dacă lucrurile nu merg aşa cum dorim noi – această rezistenţă este interpretată de către „eu” ca fiind o agesiune din partea lumii înconjurătoare. Dar aceasta nu e tot, egocentrismul are de asemeni o altă consecinţă: pentru că ne „învârtim” doar în micul nostru univers limitat, suntem incapabili de o viziune globală şi lucidă asupra lucrurilor, şi suntem într-o stare de confuzie permanentă. Iată, din păcate, cum trăim cea mai mare parte dintre noi.
Cu toate că n-avem nici o experienţă în privinţa a ce anume ar putea fi contrariul lui „eu” – „non-eu”-l – să încercăm să ne imaginăm cum ar putea fi viaţa trăită prin intermediul unui „non-eu”. Mai întai să ne înţelegem bine: a fi în starea de „non-eu” nu semnifică să dispari de la suprafaţa pământului încetând să exişti. A fi în starea de „non-eu” înseamnă simplu o recentrare; nu mai suntem centraţi pe sine sau pe cei din jur, suntem centraţi, atât şi nimic mai mult. „Dar pe ce ?” mă întrebaţi. Nu suntem centraţi pe ceva particular – pe anumite lucruri sau anumite fiinţe – suntem centraţi pe universal. Îmbrăţişăm toate lucrurile, dar fără ataşament particular pentru ceea ce sunt acestea, aşa încât caracteristicile tipice ale „eu”-lui să nu aibă ocazia să se dezvolte. În absenţa afirmării „eu”-lui, nu mai există celălalt sau lumea exterioară care să reprezinte o ameninţare pentru noi. Nu mai avem teritoriu de apărat şi deci nu mai avem motiv să fim permanent îngrijoraţi şi angoasaţi, să fim mereu „cu capsa pusă” şi să ne supărăm pentru nimic; şi, mai ales, în sfarşit viaţa iese din ceaţă şi confuzie. De aceeea a trăi în „non-eu” înseamnă a locui în bucurie. O bucurie care se revarsă asupra întregii lumi, de altfel; cum „non-eu”-l nu se opune la nimic şi nimănui, are efecte binefăcătoare asupra a tot.
Dacă „non-eu”-l este o perspectivă inspiratoare pe care trebuie s-o păstrăm în minte pentru a ne ghida şi a ne hrăni evoluţia spirituală, trebuie să recunoaştem că, pentru cea mai mare parte dintre noi, practica va trebui să urmeze o apropiere foarte graduală care va produce o eroziune progresivă a „eu”-lui. Şi prima etapă a călătoriei constă în a progresa de la starea de rău la starea de bine. În ce sens trebuie să înţelegem aceasta? Este imposibil să sărim direct dintr-o stare de durere şi de confuzie – când ne simţim atât de rău în pielea noastră că nu mai suportăm nimic, nici pe noi, nici pe alţii, nici situaţiile cotidiene – la o stare de „non-eu”. De aceea, primul stadiu al practicii zen este destinat să înceapă această cotitură, şi este munca pe care o desăvârşim în timpul primilor ani de zazen. În acel stadiu, poate fi indicat pentru anumite persoane să urmeze în paralel o formă de terapie inteligentă, dar să nu generalizăm: fiecare om este un caz particular. Până la urmă, esenţial este să reţinem că nu putem să ne dispensăm de această primă etapă şi că ar fi o eroare grosolană să încercăm s-o sărim: este indispensabil să trecem de la o stare relativ proastă la o stare relativ bună.De ce am spus „o stare relativ bună”? Chiar dacă avem impresia de a fi găsit o formă de viaţă mai fericită, această fericire nu este o stare definitivă. Rămâne foarte precară atat timp cat viaţa noastră rămane bazată pe noţiunea unui „eu”. Şi de unde vine această precaritate? Din faptul că edificiul fragil al vieţii noastre e construit pe nisipurile mişcătoare ale unei idei false: ideea că noi suntem un „eu”. Toată lumea o crede cu tărie şi, pe cât de eronată este această convingere, pe atât de solid este ancorată în inima fiecăruia dintre noi. De aceea toate formele de practică spirituală care atacă această credinţă ne sunt greu de abordat. Singura soluţie cu adevărat satisfăcătoare este de a aborda calea care ne va aduce la înţelegerea că natura noastră adevărată este „non-eu”-l şi să o realizăm în totalitate. Aceasta este finalitatea zazen-ului. Ajutandu-ne să explorăm chestiunea naturii noastre adevărate – „eu” sau „non-eu” – practica zen-ului va transforma complet orientarea şi valorile vieţii noastre, ca şi tonalitatea trăirii noastre. Să examinăm diferitele etape ale acestei practici.
Am evocat deja primul stadiu, care constă în a ne face să trecem dintr-o stare de relativ rău într-o stare de relativ bine. Acest relativ bine este în întregime precar, întrucât e susceptibil de a fi pus în chestiune în fiecare clipă, dar nu e mai puţin indispensabil. Trebuie, în fapt, să avem un minimum de stabilitate şi să ne simţim cel puţin un pic bine în pielea noastră pentru a putea să ne angajăm în mod serios într-o practică spirituală. Odată reglată acestă primă problemă, putem trece la stadiul următor: zazen-ul ne va permite să analizăm atent, „să trecem prin ciur”, fără odihnă şi cu maximum de luciditate, toate caracteristicile noastre fizice şi mentale. Aşa vom vedea apărând anumite scheme [de gândire, comportamentale]: învăţând să ne recunoaştem dorinţele, invidiile şi pulsiunile egoiste, sfârşim prin a ne da seama că aceste scheme recurente, aceste reflexe de dorinţă nu sunt nici mai mult nici mai puţin decât ceea ce noi ne-am obişnuit să numim „eu”. Şi, pe măsură ce progresăm în practica noastră, ajungem să înţelegem nepermanenţa şi vacuitatea acestor scheme. Până acolo că suntem capabili să renunţăm. Nici măcar nu ne vom forţa să le părăsim, se vor detaşa ele însele puţin câte puţin, precum cad frunzele moarte toamna din copac, în mod natural. Dacă aceste scheme vechi se pot dizolva astfel de la sine, este pentru că irealitatea lor fundamentală apare cu claritate la lumina conştiinţei lucide – un foc orbitor care vă face să recunoaşteţi imediat adevărul de fals. Şi cel mai bun mijloc pentru a reîmprospăta lumina conştiinţei, făcand-o mereu mai alertă şi mai lucidă, este de a face zazen în mod inteligent în fiecare zi, şi în sesshin. Cu dispariţia gradată a vechilor scheme egocentrice, „non-eu”-l – deja prezent – ni se va dezvălui în mod progresiv, umplându-ne de o pace şi de o bucurie mereu mai mari.
Desigur, e uşor de descris un astfel de proces, dar e cu totul altceva de a-l trăi. Este un proces de care să fii mai degrabă înfricoşat, deprimat şi chiar descurajat, este o repunere în discuţie mai mult decât radicală: este „eu”-l nostru, sau cel puţin ceea ce am considerat întotdeauna ca fiind „eu”-l nostru, care se vede zdrobit. Şi dacă e minunat de inspirator să auzi vorbindu-se despre „sfârşitul ego-ului” şi despre „non-eu”, aceasta poate fi o experienţă teribil de dificil de trăit: cum să nu-ţi fie teamă când vezi dintr-o dată răsturnate toate punctele de reper obişnuite…Orice ar fi, cei care vor şti să se arate răbdători şi hotărâţi în practica lor vor culege în mod sigur fructele: vor cunoaşte din ce în ce mai mult bucuria şi pacea şi vor fi capabili să ducă o viaţă bogată în binefaceri pentru alţii, pentru că sunt inspiraţi de compasiune. În paralel, vulnerabilitatea lor la aleatoriul circumstanţelor se va diminua, în mod lent dar sigur. Ceea ce nu înseamnă în aceeaşi măsură că o asemena evoluţie va fi lipsită de probleme; pentru că în mod sigur probleme vor fi: este soarta condiţiei umane. Se poate să avem impresia că am ajuns într-o stare mai rea ca înainte, văzând toate cele ce ies acum la suprafaţă: atâtea lucruri reprimate sau ascunse până atunci. Între timp, vom avea totuşi impresia de a ieşi din confuzie şi de a înţelege mai bine lucrurile, ceea ce ne va permite să încercăm o anumită satisfacţie.Trebuie să ne înarmăm cu răbdare enormă, cu perseverenţă şi curaj pentru a ne continua practica spirituală în momentele de extremă dificultate. Pentru că doar o practică decisă este capabilă să zdrobească vechile noastre obişnuinţe de viaţă, aceste reflexe vechi care ne împingeau să urmărim fericirea cu orice preţ, să facem orice pentru a ne satisface dorinţele şi să ne dedăm la orice josnicie pentru a evita să suferim – fizic sau moral. Esenţialul trebuie înţeles în măruntaiele noastre şi nu în capul nostru: nu vom gusta bucuria alergând după fericire, ci experimentând viaţa aşa cum ni se prezintă, în toate circumstanţele. Fiind viaţa ta. Trebuie să-ţi trăieşti viaţa din plin, fără să o iei pe ocolite, fără să te eschivezi de la ceva; dar nu pentru a-ţi satisface propriile dorinţe, ci pentru a răspunde solicitărilor pe care viaţa însăşi ni le prezintă. Nu evitând durerea, ci experimentând în mod direct şi total, fiind durerea. Voi credeţi că vi se cere prea mult, că e prea dificil? Din contră, în mod sigur vă va fi mai uşor să trăiţi decât vă era înainte.
Noi toţi suntem fiinţe cu două dimensiuni: fizică şi psihică – în măsura în care putem experimenta lumea doar prin intermediul unui corp şi al unui mental. Ceea ce vrea să spună că experienţele noastre sunt întotdeauna colorate de senzaţii şi sentimente: gânduri, temeri, răni datorate jignirilor şi furii, pentru a nu cita decât pe unele. Totuşi, nu prin străpungererea în dimensiunea psihosomatică a fiinţei noastre vom găsi calea către libertatea noastră interioară, ci cultivând non-ataşamentul şi practicând „non-eu”-l. Şi doar la sfârşitul drumului nostru spiritual vom înţelege în sfârşit. În realitate, nu există drum, nu există cale, nu există soluţie, pentru că de la plecare, propria noastră natură este deja acest drum, aici şi acum. Nu există cale şi practica noastră constă tocmai în a urma această absenţă de cale, în a o urma fără sfarşit şi fără speranţă de recompensă. Pentru că nu va mai fi nevoie de recompense: „non-eu”-l este deja totul, perfect în mod complet de la originea timpurilor fără început.
(Le fruit de la pratique - par Charlotte Joko Beck
Ce texte est tiré du livre de Charlotte Joko Beck "Soyez Zen" , la pratique du zen au quotidien, paru chez Presse Pocket en 1989.
http://www.vipassana.fr/Textes/JokoBeckLeFruitDeLaPratique.htm
* text preluat de aici *
mulţumesc!
buna, Tata
sunt eu, Fata Ta... am venit să mă aştepţi în Prag... Aceasta e Moştenirea mea
-
Am reusit sa ajung sambata trecuta la P arintele Ilie Lacatusu ! A fost o experienta tare emotionanta. Am ajuns in jurul orei 14.30 si...
-
Gheorghe Motorca (Cabinetul "Farmacia Verde" - Oradea) "Extractele noastre au un potential fantastic de intarire a sistemului...