Momo - de Michael Ende

"Deoarece ea îl asculta în felul ei cu totul deosebit, lui i se dezlega limba şi gãsea cuvintele potrivite (lui Beppo Mãturãtorul, prietenul lui Momo).
― Vezi tu, Momo, spunea el de pildã, lucrurile stau astfel: Uneori ai în faţa ta o stradã foarte lungã. Crezi cã e atît de îngrozitor de lungã încît nu vei izbuti niciodatã. Aşa crezi.
Rãmase tãcut o vreme privind drept înainte, apoi continuã:
― Pe urmã începi sã te grãbeşti. Te grãbeşti tot mai tare. De fiecare datã cînd îţi ridici ochii vezi cã nu se împuţineazã defel tot ce mai ai înaintea ta. Atunci te strãduieşti încã şi mai mult, începi sã te temi şi pînã la sfîrşit ţi se taie rãsuflarea şi nu mai poţi. Dar strada tot se mai întinde înaintea ta. Nu trebuie sã procedezi astfel.
Rãmase câtva timp pe gînduri. Pe urmã vorbi mai departe:
― Niciodatã nu trebuie sã te gîndeşti la toatã strada dintr-o datã, înţelegi? Trebuie sã te gîndeşti numai la urmãtorul pas, la urmãtoarea respiraţie, la urmãtoarea loviturã de mãturã. În continuare trebuie sã te gîndeşti mereu numai la ceea ce urmeazã.
Se opri din nou şi mai stãtu pe gînduri înainte de a adãuga:
― Astfel îţi face plãcere, ceea ce e important, cãci numai astfel se face treaba cum trebuie. Aşa e necesar sã fie.
Din nou, dupã ce fãcu o lungã pauzã, urmã:
― Dintr-o datã îţi dai seama cã, pas cu pas, ai terminat toatã strada. Nici nu ţi-ai dat seama cum, şi nici nu ţi s-a tãiat rãsuflarea.
Dãdu gînditor din cap, şi mai spuse în încheiere:
― Asta e foarte important."

*fragment din cartea Momo, de Michael Ende*

Momo - de Michael Ende

"Ceea ce ştia sã facã micuţa Momo ca nimeni altul era: sã asculte. Poate cã unii cititori vor spune cã aşa ceva nu-i nimic deosebit, orişicine ştie sã asculte.
Este însã o eroare. Numai foarte puţini oameni ştiu cu adevãrat sã asculte. Iar modul cum ştia Momo sã asculte era cu totul fãrã seamãn.Momo ştia sã asculte astfel încît proştilor le treceau dintr-o datã prin minte idei foarte deştepte. Nu deoarece ea ar fi spus sau ar fi întrebat ceva ce sã-i sugereze celuilalt asemenea idei, nu, fetiţa şedea doar acolo şi asculta cu toatã atenţia şi toatã simpatia, privindu-l pe celãlalt cu ochii ei mari, negri, iar el simţea cum dintr-o datã iau naştere în el ideile despre care nu bãnuise niciodatã cã ar zãcea în sinea sa.
Momo se pricepea sã asculte astfel încît oamenii nehotãrîţi şi nedumeriţi se lãmureau dintr-o datã foarte clar ştiind ce vor. Sau cei sfioşi se simţeau brusc nestingheriţi şi îndrãzneţi. Sau cei nenorociţi şi amãrîţi deveneau voioşi şi plini de speranţe. Iar dacã cineva credea cã şi-a greşit viaţa întru totul, cã a fost lipsitã de sens şi cã el e unul printre milioane şi n-are nici o importanţã, putînd fi înlocuit tot atît de lesne ca şi un vas spart ― ducîndu-se şi povestindu-i toate micuţei Momo, îşi dãdea seama în mod misterios, încã în timp ce vorbea, cã se înşelase amarnic, cã printre toţi oamenii el nu exista decît o singurã datã, exact aşa cum era, şi cã tocmai de aceea era important pentru întreaga lume, în felul sãu special.
Într-un asemenea fel ştia Momo sã asculte!

#

Momo îi asculta pe toţi - cîinii şi pisicile, greierii şi broaştele, pînã şi vîntul din copaci. Iar totul îi vorbea în limba sa.
De multe ori, seara, dupã ce toţi prietenii ei erau plecaţi acasã, fata mai şedea multã vreme singurã în rotonda mare de piatrã a vechiului teatru sub bolta cerului scînteietor de stele, ascultînd doar marea linişte.
Atunci i se pãrea cã şade în interiorul unei mari urechi ascultînd ce se petrece în lumea stelelor. Avea impresia cã aude foarte încetişor o muzicã maiestuoasã care îi mergea drept la inimã, straniu.
În asemnea nopţi visa întotdeauna deosebit de frumos.
Iar dacã cineva tot mai crede şi acum cã a asculta nu e nimic extraordinar, n-are decît sã încerce dacã se pricepe la fel de bine ca şi Momo."

*din cărticica Momo, de Michael Ende - o găsiţi pe bara din dreapta a blogului meu, la rubrica Cărţi pentru copii*