caietul cu scoarţe roşii/ pag. 125

"- Ce să fac, părinte? Sfătuieşte-mă!

Bătrânul ascet şi-a pus mâna pe creştetul meu.

- Fiule, ai răbdare, nu te grăbi, graba e una din capcanele diavolului. Aşteaptă liniştit, cu încredere.

- Cât să aştept?

- Până când izbăvirea se va coace înlăuntrul tău. Strugurii acri au nevoie de timp ca să se facă dulci ca mierea.

- Şi cum o să ştiu, părinte, când strugurii acri vor fi dulci ca mierea?

- Într-o dimineaţă când o să te scoli şi-o să vezi că lumea s-a schimbat. Dar nu lumea se va schimba, fiul meu, ci tu vei fi acela care se va fi schimbat; salvarea s-a copt înlăuntrul tău."

(din cartea "Raport către El Greco" de Nikos Kazantzakis)

cu dor de Mo!

Minima Moralia

"Aşa gândea, probabil, Mircea Vulcănescu, când se adresa studenţilor săi astfel: "Întâmplările, bune sau rele, ale voastre sunt. Să nu le ocoliţi, nici uita... Lumea voastră este norocul vostru. Nu se poate să nu-l iubiţi." Unul din semnele esenţiale ale întâlnirii cu destinul este realizarea unei perfecte omogenităţi între datele pe care le ai, locul în care te afli şi timpul în care trăieşti. A avea nostalgia unei alte structuri, a unui alt spaţiu şi a unui alt moment e a dormita anemic la periferia destinului, a rezolva false probleme. În Henric al V-lea, Shakespeare îl face pe regele Angliei să spună - înaintea unei aprige lupte - soldaţilor săi: "...iată ce înseamnă pentru mine un rege: un om care nu doreşte să fie altundeva decât acolo unde este". Aceasta este, într-adevăr, condiţia "regală" a spiritului: să aleagă liber situaţia pentru care a fost ales, să facă din destinul propriu materia primă, singura posibilă şi singura reală a tuturor eforturilor sale."

Andrei Pleşu - "Minima Moralia"

* fragment primit pe mail de la Mo! îl consider tot un dar al caietului roşu! *

caietul cu scoarţe roşii/ pag. 31

"Modul în care un om îşi acceptă destinul este mai important decât însuşi destinul său."

(W. von Humboldt)

caietul cu scoarţe roşii/ pag. 26

"În fond, există un singur mod de a trăi dragostea: trăind-o."

(din "Viaţa ca o coridă" de O. Paler)

*bucurie mare pour moi: caieţelul roşu al lui Mo e la mine!
ce încântare!

mulţumesc, Mo!*

caietul cu scoarţe roşii/ pag. 5

"Cerul meu se-mpodobeşte noaptea cu stele, iar pădurile înfloresc dimineaţa, când el este cu mine..."

(din "Dragostea nu moare" de Maytreyi Devi)

nici nu ştiu cum să vă zic de caietul cu scoarţe roşii! el vine din minunata lume a prietenei mele Mo, pe aripi de garofiţe...
Mo-cea-care-alină îmi şi ne face darul minunat de a lăsa pagini din caiet să se scuture în poala blogului... venim şi citim, venim şi ne bucurăm, Mo... venim şi ascultăm!

PS: caietul cu scoarţe roşii e un caiet călător. cel mai adesea îl vom găsi lângă inimă, şoptind...

mulţumesc, Mo!