"Daca oamenii sunt acesti Fii ai lui Dumnezeu in Hristos, cum anume se explica faptul ca atat de putini dintre ei stiu si isi aduc aminte de aceasta? Daca poarta in ei aceasta Viata divina si imensitatea ei, pentru ca nu exista alta Viata decat aceea si viii nu pot decat sa se plece sub revarsarea ei, cum anume trebuie inteles faptul ca ei sunt atat de nefericiti? Fiindca, la urma urmei, nu necazurile care le vin de la lume ii mahnesc. In realitate, de ei insisi sunt atat de nemultumiti. Propria lor incapacitate de a-si realiza dorintele si proiectele, sovaielile lor, slabiciunea lor, lipsa lor de curaj provoaca in adancul lor insisi raul de a fi care-i insoteste de-a lungul lugubrei lor existente. Daca nu inceteaza sa atribuie imprejurarilor sau altora cauza esecului lor, e numai pentru a se amagi pe ei insisi si a uita ca aceasta cauza e in ei insisi. Asa cum spune Kierkegaard, nu disperam atat de faptul ca n-am ajuns Cezar, ci de faptul ca n-am ajuns acest eu. Dar cum sa disperam de acest eu, daca el nu e nimic mai putin decat venirea in noi a lui Dumnezeu in Hristos? O astfel de disperare nu e cu putinta decat daca, intr-un fel sau altul, omul a uitat stralucirea conditiei sale initiale, a conditiei sale de Fiu al lui Dumnezeu - a conditiei sale de "Fiu in Fiul" "
*pasaj din cartea "Eu sunt Adevarul", de Michel Henry - Editura Deisis, 2007*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu