dulapuri şi stări

acum câteva zile, am pornit la serviciu cu Octav operaţiunea-monstru a golirii biroului nostru! cum mobila nouă ne aştepta de ceva vreme pe hol, iată că venise gloriosul moment să trecem la fapte. aşadar trebuiau golite dulapurile vechi - dar chiar vechi, bătrâne, depăşite, şi aduse înăuntru celelalte, sprintene, care trebuiau umplute la loc cu toată opera ştiinţifică a lui Octav. şi golind noi dulapurile acelea, mi s-a făcut milă privindu-le la final prăfuite pe dinăuntru, cu uşile glisante deplasate, fără rost. mi-am amintit brazii de Crăciun, fervoarea cu care sunt întâmpinaţi, iar mai apoi, când se usucă... hm... am luat o cârpă şi le-am şters frumos rafturile goale, şi chiar am simţit ceva special: că există o demnitate a lucrurilor cum există şi o demnitate a oamenilor. iar dacă peste ani, când voi fi bătrână, uscată şi fără rost cineva se va apleca asupra mea cu un gest de blândeţe ori de bucurie stergându-mă de praful anilor, va fi bine! chiar aşa simt, că va fi bine!