consemnări din larg

ascultaţi şoaptele (2)

ieri am ajuns acasă şi n-am mai plâns. despre ce s-a vorbit ieri îţi spun acum.
una dintre reţetele nefericirii e speranţa. speranţa nu este totuna cu nădejdea. speranţa e legată de dorinţă, nădejdea de trebuinţă. ce m-a umplut de uimire: ştiai că nu numai noi reacţionăm la evenimente? se pare că şi evenimentele, realitatea se comportă cu tine în funcţie de modul în care răspunzi tu. te temi, te strângi, ea te priveşte şi zice: ce faci? suntem într-o relaţie de feed-back cu viaţa. există acest operator integrant, relaţia, care ţine cont şi de ce vreau eu. realitatea nu e un tăvălug care să ne ia pe sus, să ne spulbere. există o realitate subiectivă, personală (aici intră dorinţele) şi Realitatea (aici intră trebuinţele). lumea seamănă atât de puţin cu ce-aş vrea eu! de multe ori ne gândim că dragostea lui Dumnezeu trebuie să semene cu ce înţelegem noi prin dragoste!

există un concept în yoga care spune că totul este real, dar în acelaşi timp totul se transformă. în această permanentă transformare a realităţii apare incertitudinea. singurul care nu se supune legii incertitudinii e Dumnezeu –de la acest nivel în jos putem vorbi de incertitudini (aceste lucruri nu sunt nişte sentinţe – vezi ce simţi în tine!)

să ne obişnuim cu starea de schimbare – iar aici, să accept şi să trăiesc această stare; eliberarea de frică
din cartea Copiii Dunei:” ...oamenii trebuie să aleagă mai degrabă nesiguranţa... abandonaţi certitudinea! e cea mai mare poruncă a vieţii...” (ce-am reuşit să scriu!)

ştii că îţi spusesem să faci o listă cu lucrurile la care nu poţi renunţa. dar: aproape că nu există ceva bătut în cuie. gândeşte-te la ceva ce pare de neclintit în viaţa ta şi vezi cum ţi se pare fără el. acum, pentru a desţeleni lucruri care par bine cimentate, hai la o mică joacă. lansezi nişte afirmaţii evidente, apoi la sfârşit zici “poate da, poate nu”; apoi faci exerciţiul pe un şir de fraze domestice, pe orice îţi iese din gură. treptat-treptat se deschide o cale spre flexibilitate, spre disponibilitate, inimă deschisă. trebuie să ne antrenăm cu lucruri mici, pentru a avea disponibilitatea să acceptăm schimbarea

o chestiune ce merge cu o treaptă mai sus de întrebarea “ce se petrece acum cu lucrul ăsta?“ este
totul se petrece perfect! totul se petrece aşa cum trebuie! – legate de “ Facă-se voia Ta“
oare totul se petrece aşa cum trebuie? subiectiv poţi zice nu. obiectiv, da!
şi:
orice s-ar întâmpla, voi face faţă – exprimare simbolică a privirii faţă către faţă a realităţii obiective. pot trage o învăţătură din orice.

exemple:
masa asta este groaznică……pot trage o învăţătură
întâlnirea a fost tare naşpa…..pot trage o învăţătură
mi-am pierdut portofelul……………………………(trage o învăţătură!)
mi-am pierdut locul de muncă…………………
căsnicia mea s-a dus…………………………………
mi-am pierdut cel mai bun prieten……………
am obţinut postul……………………………………
sunt iubit…………………………………………….
îmi iubesc prietenii……………………………………
întâlnirea a fost plăcută………………………………etc.

tot ceea ce ni se întâmplă ne permite să tragem învăţăminte!

şi să nu uităm că există o uşă care nu se deschide niciodată dinafară, ci doar dinăuntru
de către noi înşine,
în tulburătoarea întâlnire cu noi înşine

drag,
Anne

(Dalles,2005, cu Mario şi prietenii mei...)