pielea pleoapelor

e ultima săptămână de mers la sală, se ia vacanţă! au fost nişte lucruri care mi-au mult-plăcut, deosebit de poetice pentru mine, ca de exemplu relaxarea pielii pleoapelor!

citez cuvânt cu cuvânt pct. 5 din ce ne-a zis Mario ieri:
Pt. a menţine starea de DIN, de expandare şi expansiune DIN, mă folosesc de percepţia pielii şi a spaţiului de sub ea, de expiraţie, de relaxarea permanentă a pielii de pe ceafă, a tâmplelor, ochilor, conductului auditiv, mergând până la privirea periferică, cu relaxarea pleoapelor...

relaxarea asta a pleoapelor, pe cât pare de drăgălaşă, pe atât de dătătoare de nervi mi-a fost la ochiul stâng, de câteva luni bune. adică: am constatat în partea stângă a feţei, în special înspre ochi, o stare de tensiune pe care nu o puteam relaxa în adânc nicicum. când voiam să adorm şi totul părea că alunecă înspre somn, ei bine nu, ochiul stâng stătea băţ, parcă pielea mi se strângea ca la reclamele alea cu celulita! dar şi o parte din pielea capului. mai recurgeam la ajutorul palmei, masând în profunzime... voiam să fie neted ochiul, să fie curat, blând, în jurul lui să se adune lumina... spunea el ceva! acum mi se pare că denota o strângere, o fugă, muşchiul se contracta ca să ia o oarecare distanţă. nu direct, nu! să interpună ceva! dacă ochiul nu se putea retrage în interiorul orbitei, fizic, şi dacă nu putea privi (şi primi!) cu bunăvoinţă darurile zilei, atunci s-a găsit soluţia...

strângeri peste strângeri, Mo. de inimă, de ochi, de coloană. re-strângeri. la lumea ta mică, când ai gonit lumea largă departe...

hai, îndrăzneşte, primeşte!... uneori uşiţa se deschide cu o simplă bătaie de pleoape...