sfaturi ale Maicii Siluana

recomand:
un blog dedicat Maicii Siluana:
http://www.harrdelos.com/
şi
răspunsurile pe care Maica Siluana le oferă pe site-ul Centrului de consiliere Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil la diverse probleme şi situaţii de viaţă. le găsiţi aici

(îngerul vine de aici...)

"Întregul timp care nu e simţit cu inima e la fel de pierdut ca şi culorile curcubeului pentru un orb sau cântecul unei pãsãrele pentru un surd. Din pãcate existã însã inimi oarbe şi surde, care nu simt nimic, deşi bat."

din cartea Momo, de Michael Ende, pe care v-o recomand cu căldură! (pe bara din dreapta a blogului meu găsiţi un link către http://www.scribd.com/ de unde o puteţi descărca. mulţumesc celui/celei care a postat-o acolo!)

"Este nespus de plãcut când un prieten este lângã prietenul sãu. Dumnezeu stã lângã noi şi rãmâne statornic cu noi, stãruitor şi neclintit."

"Trebuie sã devii lãuntric pentru ca El sã fie în tine."

(Meister Eckhart)

Maica Domnului cu Pruncul

mi-au plăcut aşa mult!

de pe http://www.icoaneortodoxe.com/

Maica Siluana

"Când te doare ceva, să vezi: „Ce spui Tu, Doamne? Ce fac? Pe unde s-o iau? Ce să fac? Că Tu ai pus durerea asta în mine ca să mă anunţi ce trebuie să fac ca să intru în bucurie.” Şi durerea asumată este chiar bucuria, chiar naşterea bucuriei. Pe partea ailaltă a ei, are bucuria; nu-i departe - să zici că, după ce-ai trecut, mai mergi vreo doi kilometri.

De ce nu ştim asta? De ce? Pentru că – eu aşa cred – ne-am născut într-o lume a antinevralgicului, a substanţelor astea, ca să nu simţim durerea. Copiii sunt zgâlţâiţi de mici să tacă – nu? Îi leagănă. Bagă suzeta în gură şi s-a rezolvat problema, nimeni nu ascultă durerea nimănui. Oamenii ar trebui să tacă. Şi în felul ăsta, asta învăţăm. Când un copil cade şi se loveşte de scaun, mama vine, îl pupă pe băiat şi dă „na-na” la scaun… şi copilul învaţă să dea „na-na” la tot ce-i produce durere. Dar dacă mamei i-ar trece prin cap să pupe băiatul, dar să pupe şi scaunul? Să spună: „Uite, buba la băiat, buba la scaun, pupăm şi mângâiem şi colo, şi colo” – el ar învăţa din această experienţă şi ar crede că ce simte el simte şi celălalt. Aşa, el crede că numai el simte, şi celălalt trebuie pedepsit." / Maica Siluana Vlad - de aici

absolut adorabil!
mulţumesc!

"Câţi oameni sunt prizonierii propriilor obiceiuri zilnice, în parte amorţiţi, în parte speriaţi, în parte indiferenţi? Pentru a duce o viaţă mai bună trebuie să continuăm să alegem cum să trăim."

(Albert Einstein)

dialoguri duhovniceşti care mă fac fericită! (14)

foto: A. Petrosian

Părintele:

- În viaţă, e mult mai important să îţi pui întrebări decât să îţi dai răspunsuri. Statistic vorbind (procentual), întrebările sunt mai sincere decât răspunsurile. Eroarea se strecoară nu când te întrebi, ci când încerci să răzpunzi. Suntem atât de grăbiţi în a da răspunsuri, încât nici nu mai avem răbdarea de a pune întrebări acestor răspunsuri. Nichita Stănescu, dând cea mai frumoasă definiţie muzicii, a spus : "muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nicio întrebare". Dar cine are bunul-simţ estetic şi filosofic al lui Nichita ca să poată să răspundă la neîntrebări? Omul credincios Îi pune întrebări lui Dumnezeu cu speranţa şi credinţa că numai El este Cel care poate da răspunsuri adevărate. Dacă acceptăm că suntem fiii Aceluiaşi Părinte Ceresc, atunci să şi credem că suntem întrebările Aceluiaşi Tainic Răspuns.

Mulţumesc, Părinte!

fotografii de nuntă !

Părintele Arsenie Papacioc

- Cum îşi găseşte un tânăr duhovnicul? Cum trebuie să-l caute?
- Prin toate ascunsurile, prin toate părţile... Duhovnicul trebuie să-l mai înţeleagă pe bietul om: "Lasă, dragă, nu-i nimica, te dezleg!". Dezlegarea asta înseamnă ceva, eu am puterea dată de Dumnezeu, întocmai cu puterea pe care o are El. Tu scapi de o judecată la vămi, şi la judecată păcatele astea nu se mai iau în vedere. Sunt iertate, că Dumnezeu poate să facă orice, dar un lucru nu poate: să-şi calce cuvântul... Dacă mi-a dat puterea de a lega şi dezlega, nu poată să zică acuma:"Nu mai dezlega!"
Dragii mei, nu pierdeţi niciun timp şi dacă aţi greşit suspinaţi, mergeţi la duhovnic, că mare mai e taina asta. Te-a iertat, nu te costă nimic, duhovnicul e pregătit să te asculte, să te iubească, pentru că poţi să discuţi cu el păcate foarte grele, foarte urâte, foarte ascunse...

*fragment din articolul Părintele Arsenie Papacioc: În căutarea povăţuitorului (III) / revista Lumea monahilor - august 2009*

Momo - de Michael Ende

"Deoarece ea îl asculta în felul ei cu totul deosebit, lui i se dezlega limba şi gãsea cuvintele potrivite (lui Beppo Mãturãtorul, prietenul lui Momo).
― Vezi tu, Momo, spunea el de pildã, lucrurile stau astfel: Uneori ai în faţa ta o stradã foarte lungã. Crezi cã e atît de îngrozitor de lungã încît nu vei izbuti niciodatã. Aşa crezi.
Rãmase tãcut o vreme privind drept înainte, apoi continuã:
― Pe urmã începi sã te grãbeşti. Te grãbeşti tot mai tare. De fiecare datã cînd îţi ridici ochii vezi cã nu se împuţineazã defel tot ce mai ai înaintea ta. Atunci te strãduieşti încã şi mai mult, începi sã te temi şi pînã la sfîrşit ţi se taie rãsuflarea şi nu mai poţi. Dar strada tot se mai întinde înaintea ta. Nu trebuie sã procedezi astfel.
Rãmase câtva timp pe gînduri. Pe urmã vorbi mai departe:
― Niciodatã nu trebuie sã te gîndeşti la toatã strada dintr-o datã, înţelegi? Trebuie sã te gîndeşti numai la urmãtorul pas, la urmãtoarea respiraţie, la urmãtoarea loviturã de mãturã. În continuare trebuie sã te gîndeşti mereu numai la ceea ce urmeazã.
Se opri din nou şi mai stãtu pe gînduri înainte de a adãuga:
― Astfel îţi face plãcere, ceea ce e important, cãci numai astfel se face treaba cum trebuie. Aşa e necesar sã fie.
Din nou, dupã ce fãcu o lungã pauzã, urmã:
― Dintr-o datã îţi dai seama cã, pas cu pas, ai terminat toatã strada. Nici nu ţi-ai dat seama cum, şi nici nu ţi s-a tãiat rãsuflarea.
Dãdu gînditor din cap, şi mai spuse în încheiere:
― Asta e foarte important."

*fragment din cartea Momo, de Michael Ende*

Momo - de Michael Ende

"Ceea ce ştia sã facã micuţa Momo ca nimeni altul era: sã asculte. Poate cã unii cititori vor spune cã aşa ceva nu-i nimic deosebit, orişicine ştie sã asculte.
Este însã o eroare. Numai foarte puţini oameni ştiu cu adevãrat sã asculte. Iar modul cum ştia Momo sã asculte era cu totul fãrã seamãn.Momo ştia sã asculte astfel încît proştilor le treceau dintr-o datã prin minte idei foarte deştepte. Nu deoarece ea ar fi spus sau ar fi întrebat ceva ce sã-i sugereze celuilalt asemenea idei, nu, fetiţa şedea doar acolo şi asculta cu toatã atenţia şi toatã simpatia, privindu-l pe celãlalt cu ochii ei mari, negri, iar el simţea cum dintr-o datã iau naştere în el ideile despre care nu bãnuise niciodatã cã ar zãcea în sinea sa.
Momo se pricepea sã asculte astfel încît oamenii nehotãrîţi şi nedumeriţi se lãmureau dintr-o datã foarte clar ştiind ce vor. Sau cei sfioşi se simţeau brusc nestingheriţi şi îndrãzneţi. Sau cei nenorociţi şi amãrîţi deveneau voioşi şi plini de speranţe. Iar dacã cineva credea cã şi-a greşit viaţa întru totul, cã a fost lipsitã de sens şi cã el e unul printre milioane şi n-are nici o importanţã, putînd fi înlocuit tot atît de lesne ca şi un vas spart ― ducîndu-se şi povestindu-i toate micuţei Momo, îşi dãdea seama în mod misterios, încã în timp ce vorbea, cã se înşelase amarnic, cã printre toţi oamenii el nu exista decît o singurã datã, exact aşa cum era, şi cã tocmai de aceea era important pentru întreaga lume, în felul sãu special.
Într-un asemenea fel ştia Momo sã asculte!

#

Momo îi asculta pe toţi - cîinii şi pisicile, greierii şi broaştele, pînã şi vîntul din copaci. Iar totul îi vorbea în limba sa.
De multe ori, seara, dupã ce toţi prietenii ei erau plecaţi acasã, fata mai şedea multã vreme singurã în rotonda mare de piatrã a vechiului teatru sub bolta cerului scînteietor de stele, ascultînd doar marea linişte.
Atunci i se pãrea cã şade în interiorul unei mari urechi ascultînd ce se petrece în lumea stelelor. Avea impresia cã aude foarte încetişor o muzicã maiestuoasã care îi mergea drept la inimã, straniu.
În asemnea nopţi visa întotdeauna deosebit de frumos.
Iar dacã cineva tot mai crede şi acum cã a asculta nu e nimic extraordinar, n-are decît sã încerce dacã se pricepe la fel de bine ca şi Momo."

*din cărticica Momo, de Michael Ende - o găsiţi pe bara din dreapta a blogului meu, la rubrica Cărţi pentru copii*

din nou, Maica Siluana Vlad

"E minunat să te scoli dimineaţa, dacă te scoli înainte de răsăritul soarelui, că după aceea nu mai e dimineaţă. Dar înainte de răsărit se crapă de ziuă şi în tine. Şi când ne crăpăm, ne facem mai mari, mai largi, mai cuprinzători. Dacă-I mulţumim lui Dumnezeu că ne-am trezit, dacă-I mulţumim lui Dumnezeu că ne curge apa, dacă-I mulţumim lui Dumnezeu că am putut să ne facem rugăciunile – nu toate, dar primele, cele începătoare, tot putem să le facem; în tramvai le mai facem şi pe celelalte –, dacă-I mulţumim lui Dumnezeu că l-am răbdat pe şefu’ astăzi şi el pe mine, dacă-I mulţumim lui Dumnezeu pentru ce avem noi de mulţumit, la fiecare mulţumire intrăm în bucurie, pentru că Dumnezeu e prezent atunci când Îi mulţumim şi ne face să-I simţim prezenţa şi asta ne aduce bucurie. În situaţiile absolut imposibile - când ne moare cineva, când ne rănim, când pierdem lucruri - nu mai putem să-I dăm slavă lui Dumnezeu decât cu vârful buzelor. Încercaţi să faceţi aşa în durerile mici, care sunt mari, dar sunt mici! De exemplu, când te loveşti în cot, e un exerciţiu foarte bun ca în durerea aceea să zici: „Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!”. E fascinant să vezi cum îţi vine să te superi pe masă că s-a dat la cotul tău, te freci, te chinui acolo şi, în acelaşi timp, să-I dai slavă lui Dumnezeu. Acesta este un exerciţiu prin care noi ne dăm seama că în noi există un loc în care putem fi fericiţi, putem fi bucuroşi, putem da slavă lui Dumnezeu orice ni s-ar întâmpla. Şi cei care aţi fost îndrăgostiţi, ştiţi că-i aşa! Un om îndrăgostit, un tânăr îndrăgostit, o tânără îndrăgostită nu zice: „Uf! Iar plouă!”, ci: „A venit sau n-a venit? El e? El e! Ce bine!” De ce? Pentru că bucuria e permanentă. "

...de aici...

dialoguri duhovniceşti care mă fac fericită! (13)

Sf. Francisc de Assisi

Părintele:

- Lumea este frumoasă tocmai pentru că Dumnezeu a creat-o în diversitate, adică fiecare fiinţă sau lucru cu personalitatea lui, cu specificul lui, cu felul său de a fi, totul ca într-un caleidoscop al imaginilor irepetabile. El nu a făcut florile câmpului, păsările cerului sau peştii adâncului de ape la fel, ci în forme şi culori diferite, totul spre bucuria privirii noastre. Unitatea în diversitate a stat la început, până la păcatul adamic, într-o armonie simfonică, fiecare lucru sau fiinţă aflându-se în deplin acord cu tot ceea ce îl înconjura. Marele între prooroci Isaia, supranumit şi "Evanghelistul Vechiului Testament", are în descoperirea sa profetică, binecuvântată de Duhul Sfânt, această pace a coexistenţei fraterne: "6. Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul, şi leopardul se va culca lângă căprioară; şi viţelul şi puiul de leu vor mânca împreună şi un copil îi va paşte; 7. Juninca se va duce la păscut împreună cu ursoaica, şi puii lor vor sălăşlui la un loc, iar leul ca şi boul va mânca paie; 8. Pruncul de ţâţă se va juca lângă culcuşul viperei şi în vizuina şarpelui otrăvitor copilul abia înţărcat îşi va întinde mâna; 9. Nu va fi nici o nenorocire şi nici un prăpăd în tot muntele Meu cel sfânt! Că tot pământul este plin de cunoştinţa şi de temerea de Dumnezeu, precum marea este umplută de ape!"

Sub semnul împăcării şi al îngăduinţei trebuie să fie şi viaţa noastră, cu toate câte le poartă în ea, şi pentru toate să-I mulţumim pururea lui Dumnezeu.

Mulţumesc, Părinte!

curajul de a lua o decizie_ o poveste energetică

"La nivel mental, luarea deciziilor este guvernată de un proces de analiză influenţată de starea emoţională şi energetică.

1. Primul pas înseamnă analiza conştientă a tuturor factorilor care influenţează situaţia şi a legăturilor dintre aceşti factori. Medicina tradiţională chineză ne spune că acest proces este condus şi influenţat de starea energetică a pancreasului şi splinei. Organul care reglează nivelul glicemiei, cel care hrăneşte creierul cu cu glucoză, organul care hrăneşte celulele corpului şi influenţează sistemul nervos şi activitatea conştientă se află într-un echilibru fragil. Emoţii excesive, cum ar fi îngrijorarea sau analiza obsesivă a unor detalii, obosesc acest organ şi scad capacitatea de analiză decizională. De aceea, după o analiză prelungită pancreasul este obosit, fenomen care se manifestă prin stare de sfârşeală, oboseală mentală şi scăderea capacităţii de analiză, extremităţi reci şi senzaţia de balonare. Putem ajuta pancreasul folosind alimente dulci din categoria fructe şi legume, soia, brânzeturi fermentate şi reducând consumul de lapte şi carne, precum şi evitarea meselor după ora 19.

2. După această analiză, următorul pas este elaborarea strategiilorde acţiune, fenomen aflat sub influenţă energetică a ficatului, cunoscut în medicina chineză drept "generalul care elaboreză strategii". Mânia este emoţia care blochează la nivel mental ficatul, deci deciziile luate sub imperiul acestui sentiment pot fi eronate. Semnele ficatului obosit sun durerea de cap, ameţelile, ochii roşii şi uneori senzaţia de apăsare în abdomen. Putem ajuta ficatul folosind sucuri de citrice dimineaţa, som înainte de ora 23 şi prin exerciţiu fizic uşor.

3. Pasul final în acest proces este chiar curajul de a lua o decizie efectivă, fenomen aflat sub influenţa energetică a vezicii biliare, organ care în medicina chineză este legat de temperament şi de curajul de a lua decizii. O dereglare pe acest sistem ne face să fim şovăitori şi oscilanţi, să amânam luarea deciziilor şi să le luăm sub imperiul emoţiilor intempestive, unul din semnele slabei funcţionări a vezicii biliare fiind izbucnirile nervoase scurte şi intense. De asemenea, pot apărea fenomene ca arsuri la stomac, palpitaţii şi ameţeli. Putem ajuta acest organ prin consumul de ceaiuri de plante (sunătoare, gălbenele), prin masaj sau exerciţiu fizic.

Pentru un proces decizional optim este însă nevoie şi de o bună echilibrare energetică a organismului, stare caracterizată prin calm, relaxare, prospeţime mentală."

Dr. Teodor Coldea, Clinica Diperia Vita Med

(material preluat din revista Business Woman Magazine, aprilie 2009)

Moshe Idel

"...textul nu e compus, grafic vorbind, doar din traseul literelor, ci din ansamblul litere-fond alb, din raportul de contururi negre şi de spaţii albe care le suportă. Fondul alb al ruloului, care cuprinde literele din interiorul lor şi din afară, este pentru cabalist un analogon, dacă nu chiar prezenţa, pe nivelul lumii noastre, a Infinitului divin (Ein Sof) din care decurg toate nivelurile Textului, care le susţine şi le vivifiază. Astfel privit, raportul spaţiu alb-litere negre se inversează ca intensitate a semnificaţiei. Sensurile (considerate infinite de cabaliştii medievali) depuse în grafia textului apar drept efectiv purtate/înconjurate/emanate de o infinitate de grad superior, de infinitul divin. Infinitatea de sensuri a textului, spune Moshe Idel, este concepută ca fiind în rezonanţă cu natura Autorului. Cititorul-interpret are în faţa ochilor o imagine a Autorului-text întrepătrunşi, în care infinitul Unuia se comunică celuilalt. În sfîrşit o a treia temă, valorificată teosofic de autorii de la sfîrşitul secolului al XIII-lea şi de cei hasizi, precum R. Levi Iţhak din Berdicev, este cea a dublei condiţii al literelor Torei. Tora e scrisă cu litere de foc negru pe foc alb şi arde astfel în faţa lui Dumnezeu (focul fiind animat, conform anumitor texte, de suflul rugăciunii, al studiului, al meditaţiei întreprinse de interpret). Or literele de foc alb sînt considerate drept luminozitate a Infinitului divin care circulă, ca prin nişte "canale" sau "tuburi", spune Moshe Idel, prin organismul Cărţii şi al lumii, infuzîndu-le sensuri nesfîrşite. În cele trei imagini şi concepţii hermeneutice, suportul textului are o densitate de fiinţă şi de sens mai mare decît textul în sine. Spaţiul alb e locuit, ocupat, animat de Autor care asigură sensurilor infinite ale textului consistenţă, precizie, stabilitate." (text preluat de aici)

despre cartea Perfecţiuni care absorb. Cabală şi interpretare, Editura Polirom, 2004 -
pe care o caut de mult! şi încă n-am găsit-o! mi se par tulburătoare: spaţiile albe, literele...

te-ai gândit...

...ce se întâmplă cu rugăciunile rostite din vârful buzelor?...

Lisa Ekdahl

încântătoare!

mulţumesc, Mo!

"Pentru a asculta, omul trebuie să aibă o voinţă liberă, altfel nu ascultă, ci îndură.
*
Importanţă are nu atât ceea ce facem, ci felul în care facem ceva, nu atât ceea ce ni se întâmplă, cât felul cum întâmpinăm ceea ce ni se întâmplă.
*
Fie ca rugăciunea ta să circule în toate, ascunsă, puternică şi vie, ca sângele.
*
Să nu uiţi niciodată că cele mai frumoase zile nu sunt niciodată frumoase pentru toţi!"

(Mons. Vladimir Ghika)

"Nu există noroi care să poată astupa strălucirea iubirii."

(Mons. Vladimir Ghika)

Claudia Stan şi Mihnea Măruţă

de mult ţin să vă recomand două bloguri:
http://klaudiastan.wordpress.com/ - interconfesional frumos. aici am citit despre pelerinajul Claudiei la Cascia, la Sfânta Rita!!
şi
http://mihneamaruta.ro/ - am ajuns la el căutând pe net impresii despre filmul Spring, Summer, Fall, Winter... and Spring. găsiţi pe blogul lui Mihnea cărări către filme şi cărţi. şi nu numai. un om de cultură extrem de cald vă va purta în lumea lui

Akeelah and the Bee

am vizionat pe TVR 1 un film care mi-a mers la inimă! se numeşte Akeelah şi cuvintele (Akeelah and the Bee, 2006). dacă aveţi prilejul să daţi de el, nu-l ocoliţi! mi s-a părut tonic şi emoţionant!

Monica Molina

ştiu că a mai fost o dată pe blogul meu. dar azi mi-e dor de ea... poate pentru că o cheamă Monica, poate pentru că se plimbă pe plajă, iar mie mi-e dor de mare...

Who put the brilliance in the rainbow?
Who put the salt into the sea?
Who put the cold into the snowflake?
Who made you and me?

Who put the hump upon the camel?
Who put the neck on the giraffe?
Who put the tail upon the monkey?
Who made hyenas laugh?

Who made whales and snails and qualis?
Who made hogs and dogs and frogs?
Who made bats and rats and cats?
Who made ev'rything?

Who put the gold into the sunshine?
Who put the sparkle in the stars?
Who put the silver in the moonlight?
Who made Earth and Mars?

Who put the scent into the roses?
Who taught the honey bee to dance?
Who put the tree inside the acorn?
It surely cant't be chanche!

Who made seas and leaves and trees?
Who made snow and winds that blow?
Who made streams and rivers flow?
God made all of these!

*dintr-o carticica de copii*

my adorable Little Princess!

Cele 16 reguli ale lui Bob Parsons

1. Pleacă din zona ta de confort şi rămâi în afara ei. Cred că nu se întâmplă lucruri semnificative când stăm în zona noastră de confort. Oamenii spun "Dar mă interesează siguranţa (certitudinea) ." Răspunsul meu e simplu: "Siguranţa (certitudinea) e pentru cadavre."
2. Nu renunţaţi niciodată. Aproape nimic nu merge din prima încercare. Doar pentru că ce faceţi nu pare a merge nu înseamnă că nu va merge. Înseamnă doar că poate nu merge în felul în care faceţi. Dacă ar fi fost uşor, oricine ar fi putut face şi n-aţi mai fi avut voi ocazia.
3. Când sunteţi gata să renunţaţi, vă aflaţi mai aproape decât vă imaginaţi. Este o veche zicală chinezească pe care o iubesc şi o consider aşa de adevarată: "Tentaţia renunţării va fi cea mai mare tocmai când eşti pe punctul de-a reuşi”."
4. Legat de orice vă îngrijorează, nu doar acceptaţi cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla, dar chiar faceţi-vă un scop din a cuantifica care-i cel mai rău lucru posibil. Rareori cea mai proastă urmare va fi aproape atât de rea ca un nor de “consecinţe nedefinite”. Tatăl meu îmi spunea demult, pe cand mă luptam de-mi sărea cămaşa încercând să fac să funcţioneze Parsons Technology: "Ei bine, Robert, dacă n-o să meargă, n-or să te mănânce".
5. Concentraţi-vă pe ce vreţi să se întâmple. Aduceţi-vă aminte de vechea zicală: "Cum vei gândi, aşa vei fi".
6. Luaţi lucrurile 'cu ziua'. Indiferent cât de dificilă este situaţia în care vă aflaţi, o puteţi depăşi dacă nu priviţi prea departe în viitor şi vă concentraţi pe momentul prezent. Puteţi trece prin toate luându-le pe rând.
7. Înaintaţi continuu. Nu încetaţi niciodată sa învestiţi. Nu încetaţi niciodată să îmbunătătiţi. Nu încetaţi niciodată să faceţi ceva nou. În clipa în care încetaţi să vă îmbunătăţiţi organizaţia, ea începe să moară. Faceţi-va un scop din a fi mai buni în fiecare zi, în moduri / paşi mici. Amintiţi-va conceptul japonez de Kaizen. Micile îmbunătăţiri zilnice duc, în timp, la avantaje uriaşe.
8. Fiţi rapizi în luarea deciziilor. Amintiţi-vă ce spunea generalul George S. Patton: "Un plan bun executat rapid astăzi este de departe mai bun decât un plan perfect mâine".
9. Măsuraţi tot ce este semnificativ. Jur că e adevarat. Orice este măsurat şi supravegheat se îmbunătăţeşte.
10. Orice lucru care nu este coordonat se va deteriora. Dacă vreţi să descoperiţi problemele ascunse, acordaţi-vă timp şi priviţi cu atenţie la zonele pe care nu le-aţi supravegheat de o vreme. Vă garantez că problemele voastre se află acolo.
11. Acordaţi atenţie competitorilor voştri, dar acordaţi mai multă atenţie la ce faceţi voi. Când vă priviţi competitorii, aduceţi-vă aminte că totul pare perfect de la distanţă. Chiar planeta Pământ arată ca un loc paşnic, privită de destul de departe.
12. Nu permiteţi niciodată nimănui să vă calce în picioare. În societatea noastră, cu legile şi câmpul de desfăşurare, voi aveţi aceleaşi drepturi ca oricine altcineva să faceţi ceea ce faceţi, cu condiţia ca ceea ce faceţi să fie legal.
13. Nu vă aşteptaţi niciodată ca viaţa să fie corectă / echitabilă. Viaţa nu este corectă / echitabilă. Vă faceţi singuri breşele. Veţi face bine dacă singura semnificaţie de “corect” este ceea ce plătiţi când vă urcaţi în autobuz (fare = bilet; fair = corect).
14. Rezolvaţi-vă propriile probleme. Veţi afla că, venind cu propriile soluţii, veţi realiza un hotar de competenţă. Masura Ibuka, cofondatorul companiei Sony, a spus-o cel mai bine: "Nu vei reuşi niciodată în tehnologie, afaceri sau orice altceva, urmându-i pe ceilalţi." Mai este şi o zicală veche asiatică de care îmi amintesc frecvent: "Un om înţelept îşi dă singur sfaturi (ţine singur consiliu)."
15. Nu vă luaţi prea în serios. Înseninaţi-vă. Adeseori, cel puţin jumătate din ce realizăm se datorează norocului. Nici unul dintre noi nu deţine atâta control pe cât ne place să gândim că deţinem.
16. Există întotdeauna un motiv pentru a zâmbi. Găsiţi-l! În fond, suntem cu adevărat norocoşi doar să trăim. Viaţa este scurtă. Din ce în ce mai mult sunt de acord cu fratele meu mai mic. Mereu îmi aminteşte: "Nu suntem aici pentru un timp îndelungat. Suntem aici pentru un timp minunat".

(material preluat de aici)

Julieta - Verona

foto de aici

din nou origami

am descoperit un site cu modele origami!

aici

Rachel Katz este gazda pricepută!

Yvan Amar

azi e rândul lui Yvan Amar!
îl găsiţi aici !

"Ne pas vivre à la surface des choses."
(Yvan Amar)

tot pe site-ul respectiv veţi găsi şi alte nume, precum Annick de Souzenelle şi Jacques Salome! dar nu numai!

Charlotte Joko Beck

dimineaţa asta mi-a fost dor de Charlotte Joko Beck! tare. aşa că am căutat-o pe net şi am găsit două cărţi ale ei, care pot fi cumpărate de pe site-ul http://www.okian.ro/, unde găsiţi peste un milion de cărţi în limba engleză. cărţile Charlottei sunt:
Everyday Zen: Love and Work - Charlotte Joko BeckThorsons; ISBN: 9780722534359A Zen guide to the problems of daily living, love, relationships, work, fear and suffering. Combining earthly wisdom with spiritual enlightenment, it describes how to live each moment to the full and shows the relevance of Zen to every aspect of life.
şi
Living Everyday ZEN - Christina Becker, Charlotte Joko BeckSounds True Inc.,U.S.; ISBN: 9781591798057

*
Fructul practicii

Suntem în mod constant în căutarea fericirii, care pentru cea mai mare parte dintre noi înseamnă să eliminăm experienţele nefericite din viaţă pentru a le înlocui cu momente fericite. Totuşi, această căutare ar putea fi avută în vedere sub o alta formă: încercarea de a trece de la un cotidian de lupte fără sfârşit la o viaţă de acceptare cu bucurie. Pentru că nu e vorba de aceeaşi finalitate în cele două cazuri: căutarea de a ne înlocui o stare de rău cu o stare de bine este un lucru (în această perspectivă se înscriu un număr mare de sisteme de terapie care caută să înlocuiască un „eu nefericit” cu un „eu fericit”), iar a vrea să înlocuieşti o stare de luptă permanentă cu bucuria este altceva, cu totul diferit. Acest demers este cel al zen-ului (şi poate că şi al altor câteva discipline sau terapii) şi este conceput pentru a ne ajuta să trecem de la sinele nefericit – lupta – la „non-sine”, care este bucuria în stare pură.

Odată ce şi-a postulat existenţa unui sine, toate experienţele subiectului vor fi în mod necesar egocentrice – centrate pe acest „eu”. „Eu”-l, fiind centrul tuturor preocupărilor noastre, ne opune la tot ceea ce ne este exterior. Suntem în mod continuu în stare de alertă şi de autoapărare: ne supărăm sau punem bot şi devenim rapid ursuzi dacă lucrurile nu merg aşa cum dorim noi – această rezistenţă este interpretată de către „eu” ca fiind o agesiune din partea lumii înconjurătoare. Dar aceasta nu e tot, egocentrismul are de asemeni o altă consecinţă: pentru că ne „învârtim” doar în micul nostru univers limitat, suntem incapabili de o viziune globală şi lucidă asupra lucrurilor, şi suntem într-o stare de confuzie permanentă. Iată, din păcate, cum trăim cea mai mare parte dintre noi.

Cu toate că n-avem nici o experienţă în privinţa a ce anume ar putea fi contrariul lui „eu” – „non-eu”-l – să încercăm să ne imaginăm cum ar putea fi viaţa trăită prin intermediul unui „non-eu”. Mai întai să ne înţelegem bine: a fi în starea de „non-eu” nu semnifică să dispari de la suprafaţa pământului încetând să exişti. A fi în starea de „non-eu” înseamnă simplu o recentrare; nu mai suntem centraţi pe sine sau pe cei din jur, suntem centraţi, atât şi nimic mai mult. „Dar pe ce ?” mă întrebaţi. Nu suntem centraţi pe ceva particular – pe anumite lucruri sau anumite fiinţe – suntem centraţi pe universal. Îmbrăţişăm toate lucrurile, dar fără ataşament particular pentru ceea ce sunt acestea, aşa încât caracteristicile tipice ale „eu”-lui să nu aibă ocazia să se dezvolte. În absenţa afirmării „eu”-lui, nu mai există celălalt sau lumea exterioară care să reprezinte o ameninţare pentru noi. Nu mai avem teritoriu de apărat şi deci nu mai avem motiv să fim permanent îngrijoraţi şi angoasaţi, să fim mereu „cu capsa pusă” şi să ne supărăm pentru nimic; şi, mai ales, în sfarşit viaţa iese din ceaţă şi confuzie. De aceeea a trăi în „non-eu” înseamnă a locui în bucurie. O bucurie care se revarsă asupra întregii lumi, de altfel; cum „non-eu”-l nu se opune la nimic şi nimănui, are efecte binefăcătoare asupra a tot.

Dacă „non-eu”-l este o perspectivă inspiratoare pe care trebuie s-o păstrăm în minte pentru a ne ghida şi a ne hrăni evoluţia spirituală, trebuie să recunoaştem că, pentru cea mai mare parte dintre noi, practica va trebui să urmeze o apropiere foarte graduală care va produce o eroziune progresivă a „eu”-lui. Şi prima etapă a călătoriei constă în a progresa de la starea de rău la starea de bine. În ce sens trebuie să înţelegem aceasta? Este imposibil să sărim direct dintr-o stare de durere şi de confuzie – când ne simţim atât de rău în pielea noastră că nu mai suportăm nimic, nici pe noi, nici pe alţii, nici situaţiile cotidiene – la o stare de „non-eu”. De aceea, primul stadiu al practicii zen este destinat să înceapă această cotitură, şi este munca pe care o desăvârşim în timpul primilor ani de zazen. În acel stadiu, poate fi indicat pentru anumite persoane să urmeze în paralel o formă de terapie inteligentă, dar să nu generalizăm: fiecare om este un caz particular. Până la urmă, esenţial este să reţinem că nu putem să ne dispensăm de această primă etapă şi că ar fi o eroare grosolană să încercăm s-o sărim: este indispensabil să trecem de la o stare relativ proastă la o stare relativ bună.De ce am spus „o stare relativ bună”? Chiar dacă avem impresia de a fi găsit o formă de viaţă mai fericită, această fericire nu este o stare definitivă. Rămâne foarte precară atat timp cat viaţa noastră rămane bazată pe noţiunea unui „eu”. Şi de unde vine această precaritate? Din faptul că edificiul fragil al vieţii noastre e construit pe nisipurile mişcătoare ale unei idei false: ideea că noi suntem un „eu”. Toată lumea o crede cu tărie şi, pe cât de eronată este această convingere, pe atât de solid este ancorată în inima fiecăruia dintre noi. De aceea toate formele de practică spirituală care atacă această credinţă ne sunt greu de abordat. Singura soluţie cu adevărat satisfăcătoare este de a aborda calea care ne va aduce la înţelegerea că natura noastră adevărată este „non-eu”-l şi să o realizăm în totalitate. Aceasta este finalitatea zazen-ului. Ajutandu-ne să explorăm chestiunea naturii noastre adevărate – „eu” sau „non-eu” – practica zen-ului va transforma complet orientarea şi valorile vieţii noastre, ca şi tonalitatea trăirii noastre. Să examinăm diferitele etape ale acestei practici.

Am evocat deja primul stadiu, care constă în a ne face să trecem dintr-o stare de relativ rău într-o stare de relativ bine. Acest relativ bine este în întregime precar, întrucât e susceptibil de a fi pus în chestiune în fiecare clipă, dar nu e mai puţin indispensabil. Trebuie, în fapt, să avem un minimum de stabilitate şi să ne simţim cel puţin un pic bine în pielea noastră pentru a putea să ne angajăm în mod serios într-o practică spirituală. Odată reglată acestă primă problemă, putem trece la stadiul următor: zazen-ul ne va permite să analizăm atent, „să trecem prin ciur”, fără odihnă şi cu maximum de luciditate, toate caracteristicile noastre fizice şi mentale. Aşa vom vedea apărând anumite scheme [de gândire, comportamentale]: învăţând să ne recunoaştem dorinţele, invidiile şi pulsiunile egoiste, sfârşim prin a ne da seama că aceste scheme recurente, aceste reflexe de dorinţă nu sunt nici mai mult nici mai puţin decât ceea ce noi ne-am obişnuit să numim „eu”. Şi, pe măsură ce progresăm în practica noastră, ajungem să înţelegem nepermanenţa şi vacuitatea acestor scheme. Până acolo că suntem capabili să renunţăm. Nici măcar nu ne vom forţa să le părăsim, se vor detaşa ele însele puţin câte puţin, precum cad frunzele moarte toamna din copac, în mod natural. Dacă aceste scheme vechi se pot dizolva astfel de la sine, este pentru că irealitatea lor fundamentală apare cu claritate la lumina conştiinţei lucide – un foc orbitor care vă face să recunoaşteţi imediat adevărul de fals. Şi cel mai bun mijloc pentru a reîmprospăta lumina conştiinţei, făcand-o mereu mai alertă şi mai lucidă, este de a face zazen în mod inteligent în fiecare zi, şi în sesshin. Cu dispariţia gradată a vechilor scheme egocentrice, „non-eu”-l – deja prezent – ni se va dezvălui în mod progresiv, umplându-ne de o pace şi de o bucurie mereu mai mari.

Desigur, e uşor de descris un astfel de proces, dar e cu totul altceva de a-l trăi. Este un proces de care să fii mai degrabă înfricoşat, deprimat şi chiar descurajat, este o repunere în discuţie mai mult decât radicală: este „eu”-l nostru, sau cel puţin ceea ce am considerat întotdeauna ca fiind „eu”-l nostru, care se vede zdrobit. Şi dacă e minunat de inspirator să auzi vorbindu-se despre „sfârşitul ego-ului” şi despre „non-eu”, aceasta poate fi o experienţă teribil de dificil de trăit: cum să nu-ţi fie teamă când vezi dintr-o dată răsturnate toate punctele de reper obişnuite…Orice ar fi, cei care vor şti să se arate răbdători şi hotărâţi în practica lor vor culege în mod sigur fructele: vor cunoaşte din ce în ce mai mult bucuria şi pacea şi vor fi capabili să ducă o viaţă bogată în binefaceri pentru alţii, pentru că sunt inspiraţi de compasiune. În paralel, vulnerabilitatea lor la aleatoriul circumstanţelor se va diminua, în mod lent dar sigur. Ceea ce nu înseamnă în aceeaşi măsură că o asemena evoluţie va fi lipsită de probleme; pentru că în mod sigur probleme vor fi: este soarta condiţiei umane. Se poate să avem impresia că am ajuns într-o stare mai rea ca înainte, văzând toate cele ce ies acum la suprafaţă: atâtea lucruri reprimate sau ascunse până atunci. Între timp, vom avea totuşi impresia de a ieşi din confuzie şi de a înţelege mai bine lucrurile, ceea ce ne va permite să încercăm o anumită satisfacţie.Trebuie să ne înarmăm cu răbdare enormă, cu perseverenţă şi curaj pentru a ne continua practica spirituală în momentele de extremă dificultate. Pentru că doar o practică decisă este capabilă să zdrobească vechile noastre obişnuinţe de viaţă, aceste reflexe vechi care ne împingeau să urmărim fericirea cu orice preţ, să facem orice pentru a ne satisface dorinţele şi să ne dedăm la orice josnicie pentru a evita să suferim – fizic sau moral. Esenţialul trebuie înţeles în măruntaiele noastre şi nu în capul nostru: nu vom gusta bucuria alergând după fericire, ci experimentând viaţa aşa cum ni se prezintă, în toate circumstanţele. Fiind viaţa ta. Trebuie să-ţi trăieşti viaţa din plin, fără să o iei pe ocolite, fără să te eschivezi de la ceva; dar nu pentru a-ţi satisface propriile dorinţe, ci pentru a răspunde solicitărilor pe care viaţa însăşi ni le prezintă. Nu evitând durerea, ci experimentând în mod direct şi total, fiind durerea. Voi credeţi că vi se cere prea mult, că e prea dificil? Din contră, în mod sigur vă va fi mai uşor să trăiţi decât vă era înainte.

Noi toţi suntem fiinţe cu două dimensiuni: fizică şi psihică – în măsura în care putem experimenta lumea doar prin intermediul unui corp şi al unui mental. Ceea ce vrea să spună că experienţele noastre sunt întotdeauna colorate de senzaţii şi sentimente: gânduri, temeri, răni datorate jignirilor şi furii, pentru a nu cita decât pe unele. Totuşi, nu prin străpungererea în dimensiunea psihosomatică a fiinţei noastre vom găsi calea către libertatea noastră interioară, ci cultivând non-ataşamentul şi practicând „non-eu”-l. Şi doar la sfârşitul drumului nostru spiritual vom înţelege în sfârşit. În realitate, nu există drum, nu există cale, nu există soluţie, pentru că de la plecare, propria noastră natură este deja acest drum, aici şi acum. Nu există cale şi practica noastră constă tocmai în a urma această absenţă de cale, în a o urma fără sfarşit şi fără speranţă de recompensă. Pentru că nu va mai fi nevoie de recompense: „non-eu”-l este deja totul, perfect în mod complet de la originea timpurilor fără început.

(Le fruit de la pratique - par Charlotte Joko Beck
Ce texte est tiré du livre de Charlotte Joko Beck "Soyez Zen" , la pratique du zen au quotidien, paru chez Presse Pocket en 1989.
http://www.vipassana.fr/Textes/JokoBeckLeFruitDeLaPratique.htm

* text preluat de aici *

mulţumesc!