24 sept. 2009

Maica Siluana

"Când te doare ceva, să vezi: „Ce spui Tu, Doamne? Ce fac? Pe unde s-o iau? Ce să fac? Că Tu ai pus durerea asta în mine ca să mă anunţi ce trebuie să fac ca să intru în bucurie.” Şi durerea asumată este chiar bucuria, chiar naşterea bucuriei. Pe partea ailaltă a ei, are bucuria; nu-i departe - să zici că, după ce-ai trecut, mai mergi vreo doi kilometri.

De ce nu ştim asta? De ce? Pentru că – eu aşa cred – ne-am născut într-o lume a antinevralgicului, a substanţelor astea, ca să nu simţim durerea. Copiii sunt zgâlţâiţi de mici să tacă – nu? Îi leagănă. Bagă suzeta în gură şi s-a rezolvat problema, nimeni nu ascultă durerea nimănui. Oamenii ar trebui să tacă. Şi în felul ăsta, asta învăţăm. Când un copil cade şi se loveşte de scaun, mama vine, îl pupă pe băiat şi dă „na-na” la scaun… şi copilul învaţă să dea „na-na” la tot ce-i produce durere. Dar dacă mamei i-ar trece prin cap să pupe băiatul, dar să pupe şi scaunul? Să spună: „Uite, buba la băiat, buba la scaun, pupăm şi mângâiem şi colo, şi colo” – el ar învăţa din această experienţă şi ar crede că ce simte el simte şi celălalt. Aşa, el crede că numai el simte, şi celălalt trebuie pedepsit." / Maica Siluana Vlad - de aici

absolut adorabil!
mulţumesc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu