30 iun. 2009

tabăra de vară GNSPY_Moeciu 2009


dacă totul e ok, puii au ales să mergem şi anul ăsta la Moeciu! lor le e dor să alerge pe dealuri şi să se joace cu prietenii lor de anul trecut, iar mie mi-e dor-dor de zazen! combinaţia perfectă pentru a ne pune rotiţele în mişcare şi a porni la drum!
mai e o lună, dar parcă ar fi acum!
iuhuuu! a venit vacanţa,
încep să simt!

29 iun. 2009

nevoia de a judeca

fragmente din Lytta Basset, de pe minunatul http://www.ceruldinnoi.ro/ (mai precis de aici):

Exersându-ne în a-l binecuvânta pe celãlalt, a-i dori de bine, „a vorbi de bine” despre el (potrivit etimologiei bine-cuvânta), înseamnã a experimenta un beneficiu imediat. Cum ar putea sã fie altfel, dacã cuvântul omenesc are aceastã putere de a deveni vector al Cuvântului creator? Cãci a declara bunã o realitate creatã sau a spune de bine despre ea ne face imediat contemporani ai Cuvântului originilor: „Dumnezeu a vãzut cã aceasta era bun” sau „Elohim vede: ce bine!” (A.Chouraqui), refren din Geneza 1.
Noi experimentãm atunci ceva din forţa creatoare a lui Dumnezeu: declarând bun faptul cã celãlalt existã aşa cum este, spunând de bine despre simpla sa existenţã, noi participãm din interior la aceastã jubilare a lui Dumnezeu în faţa oricãrei fãpturi care trãieşte. Înseamnã, în acelaşi timp, a vedea de ce ne privãm, atunci când lãsãm sã aparã privirea noastrã obişnuitã – o privire parazitatã de proiecţiile noastre a ceea ce celãlalt ar trebui sã fie pentru a-l putea binecuvânta fãrã reticenţã. Se vede astfel cã spiritul nostru de judecatã este pe mãsura acestei continue şi incontrolabile aşteptãri ca celãlalt sã fie ceea ce am vrea noi sã fie.

Va trebui sã coborâm pânã în inima unei primiri de sine lucide şi totodatã necondiţionate de bunãvoinţã pentru a întrevedea ce alimenteazã nevoia de a judeca. Un reflex de apãrare iese la ivealã atunci. Într-adevãr, judecând, noi cãutãm, fãrã sã ştim, sã remediem rãnile trecute: pentru cã nimeni nu s-a ridicat sã ne ia apãrarea, şi mai ales nu Dumnezeu, marele silenţios de atunci, încercãm sã ne facem dreptate noi înşine, în circumstanţele actuale care sunt totuşi diferite; noi spunem „adevãrul”, declarãm vinovaţi, condamnãm; şi cu cât mai puţin a fost recunoscutã greşeala odinioarã, cu atât mai mult creşte nevoia de a judeca astãzi. Şi astfel, o hipertrofie a nevoii de a judeca semnaleazã adesea ocultarea unei rãni profunde. Nu judecãm pentru plãcerea de a judeca: aceastã plãcere este prea deşartã, prea trecãtoare pentru a nu ceda locul, mai devreme sau mai târziu, unei dureri, unei disperãri chiar, a cãrei existenţã nu am bãnuit-o.
Pe lângã aceasta, judecând cãutãm sã ne protejãm de rãnile care ar putea veni, pentru cã cele vechi nu s-au închis. Într-adevãr, a judeca ne permite sã-l punem pe celãlalt la distanţã, sã ştim de acum pe ce sã contãm, sã nu ne mai simţim expuşi sau luaţi pe nepregãtite, sã controlãm necunoscutul din viitor. A clasa pe cineva înseamnã a ne lua mãsuri de precauţie pentru orice decepţie şi, în acest sens, a judeca înseamnã a încerca sã nu mai suferim: a nu mai aştepta nimic de la cineva înseamnã a-l considera astfel ca mort, adicã inofensiv.

Niciodatã nu se va spune îndeajuns despre neputinţa şi durerea unei persoane aflate pradã spiritului de judecatã. A atinge fundul, atunci, înseamnã a recunoaşte cã suntem în infern. Înseamnã a gãsi, în fundul acestui fund, ceea ce nu credeam sã fie acolo: aceastã ranã încã deschisã, aceastã umilire încã arzãtoare, aceastã disperare de a trãi pe care le-am ascuns acum sub o carapace de judecãţi biciuitoare. Din fricã pentru ceea ce colcãia dedesubt, în afara categoriilor, în afara reperelor, în afara controlului cerebral.
Numai pentru cã am auzit vorbindu-se despre o viaţã altfel, pentru cã am întrevãzut-o poate, ajungem într-o zi sã riscãm aceastã recunoaştere, „Aceasta nu este viaţã”, spunem noi atunci în numele a ceea ce putea sã fie o viaţã pe care o ştim într-un mod neclar existând altfel, altundeva… A fost nevoie, fãrã îndoialã, de aceastã primã privire de bunãvoinţã a cuiva asupra acestei fiinţe aflate pradã spiritului de judecatã, o privire pusã în numele lui Dumnezeu al vieţii-altfel! Mai mult, orice fiinţã umanã care invocã numele lui Christos nu înceteazã sã ajungã sã aşeze aceastã privire asupra celuilalt devastat de spiritul de judecatã. Pentru cã Isus a ajuns el însuşi la aceastã privire pentru a-l face pe celãlalt capabil la rândul lui de aceasta.

mulţumesc, Viorica!

24 iun. 2009

Mediul Divin - de Teilhard de Chardin

Naşterea Botezătorului Ioan !

din grădina de la Rasa

am găsit ceva aşa frumos, cel puţin aşa mi se pare mie! în cartea Mediul Divin, de Teilhard de Chardin, apărută la Ed. Herald:

"În cursul întregii mele vieţi, prin întreaga mea viaţă, Lumea s-a învăpăiat încetul cu încetul, s-a aprins în ochii mei, până a devenit, în jurul meu, cu totul luminoasă înlăuntru... Aşa cum am simţit în contact cu Pământul: Diafania Divinului în miezul unui Univers devenit arzător... Hristos. Inima lui. Un Foc: în stare să pătrundă totul - şi care, puţin câte puţin, se răspândeşte peste toate"...

mă bucur că am descoperit acest pasaj azi!

22 iun. 2009






m-am întors de la ţară! mi se pare că am lipsit aşa mult timp, dar nu au fost decât 3 zile...
câmpul e frumos până hăt departe!
e plin de spice
în grădina mamei, trandafirii luminează
floarea-soarelui e plină de boboci
dar
spicele,
spicele m-au uluit! sunt sora lor!

16 iun. 2009

vinde toate câte ai

nu ştiu de ce îmi dă ocol pasajul ăsta din biblie... vinde toate câte ai, vino şi urmează-mi...
lasă tot ce te desparte de viaţă. alege Viaţa. celebreaz-o

am găsit pe net ceva care mi-a plăcut, în acest sens, aici (integral)

fragment:

Uşa închisă

"Un lucru îţi lipseşte." Unii dintre noi avem anumite încăperi din casa noastră în care nu dorim ca Dumnezeu să intre. Ţinem încăperile acestea zidite bine. Pentru tânărul din Evanghelia de astăzi, această încăpere era lumea banilor. Nu vroia ca Isus să intre în această încăpere. Poate pentru noi această încăpere este ocupată de sufocanta ambiţie de a reuşi în carieră, indiferent pe câţi trebuie să îi calci între timp în picioare. Pentru unii, poate să fie ocupată de vechiul păcat al refuzului spovezii. Sau poate această încăpere zidită este ocupată de sexualitatea noastră căreia suntem hotărâţi să ne supunem, orice ni s-ar întâmpla, oricât ne-ar costa. Pentru alţii poate să fie o ură adâncă faţă de cineva, ură ce stă între noi şi Dumnezeu, furându-ne pacea. Dumnezeu poate să aibă orice doreşte de la noi, dar nu acel "un lucru". Poate să intre în orice încăpere, dar nu în aceasta...
"Ca fulgerul când luminează cămările ospăţului, aşa ai strălucit şi Tu în sufletul meu, fără de veste, la vremea celor mai mari bucurii ale mele..."

(din Acatist de mulţumire, Icosul al 6-lea, de aici)

bucuria care nu poate fi luată

"...eu caut o stare de conştiinţă care să poată fi a noastră în cotidian, care să ne permită să nu mai ne îndurăm viaţa, care să ne umple fără a ne pune într-o situaţie periculoasă cu nimeni, şi mai ales cu semenii noştri suferinzi. Această bucurie este de aşa natură încât nu o vom părăsi atunci când îl întâlnim pe celălalt care suferă."

Lytta Basset

*de pe http://www.ceruldinnoi.ro/ , de aici*

15 iun. 2009

foto: Joan Niqui Roman

unele fructe s-au desprins, iar altele vor să urce din nou pe ram! asta e viaţa mea de acum. pesemne că îmi mai trebuie timp să mă obişnuiesc cu ideea că ramul e gol. de fapt, să trăiesc starea de ram gol. plin de posibilităţi, ar zice la carte.
momentan nu pot să dau drumul snopului, ca în jocul acela maroco. momentan jocul e înţepenit într-un ciob de inimă

13 iun. 2009

Cercul mincinosilor - de J.C. Carriere

a veniittt vacanţaaaa!
nici nu-mi vine să cred că mi-am permis, azi, răsfăţul să aţipesc după-amiază. gata cu tezele şi testele, gata!

*
la ce o să mă uit în seara asta? la o nuntă. la Nunta lui Tuya (Tuya de hun shi). de când caut filmul ăsta! şi uite că e azi, de la ora 22, pe Pro Cinema! hai şi tu la această nuntă din inima Mongoliei, hai

*
Zorile

O poveste evreiască ne spune că un rabin i-a întrebat pe elevii săi:
- Cum ştim că s-a sfârşit noaptea şi se ivesc zorile?
- Tot aşa cum putem deosebi o oaie de un câine, a răspuns un elev.
- Nu acesta e răspunsul, a spus rabinul.
- Tot aşa, a spus alt elev, cum putem deosebi un smochin de un măslin.
- Nu, a zis iar rabinul. Nu acesta e răspunsul.
- Atunci cum?
- Când ne uităm la un chip necunoscut, un străin, şi vedem că este fratele nostru, atunci se ivesc zorile.

(din cartea Cercul mincinoşilor, de Jean Claude Carrere - Editura Humanitas)

11 iun. 2009

proverbe chinezeşti

Există haos sub ceruri şi situaţia este excelentă.

A te hrăni cu puţin orez, a bea apă, a-ţi sprijini capul pe braţul îndoit, înseamnă adevărata stare de mulţumire.

Un cuvânt pornit din inimă ţine cald trei ierni.

Între căsătoriţi să nu existe duşmănie care să depăşească o noapte.

A te întâlni cu cineva şi a te împrieteni cu el, nimic mai uşor; a rămâne împreună şi a trăi în pace - iată ce este greu.

Mai bine arată-ţi generozitatea în casa ta decât să mergi departe pentru a aprinde tămâie.

Cine pleacă din casa lui pentru a merge în căutarea fericirii aleargă după o umbră.

Mă înfuriam pentru că nu aveam ce încălţa, dar am întâlnit un om care nu avea picioare.

Este un timp pentru a merge la pescuit şi un timp pentru a usca năvodul.

A fi puţin credincios înseamnă a nu fi deloc.

Înseamnă să doarmă toată viaţa cel care crede în vise.

Săvârşeşte lucrurile grele cât acestea sunt uşoare.

Dacă pierzi vremea când este soare, vei usca orezul noaptea la lumina licuricilor.

Învăţătorii îţi deschid uşa, însă tu însuţi trebuie să treci prin ea.

Iubeşte-mă când o merit cel mai puţin; atunci am nevoie cel mai mult.

(sursa: www.citatepedia.ro)
ieri în parc am învăţat o fetiţă să meargă pe bicicletă! e aşa de frumos să insufli încredere... am vorbit mult cu ea, din mers... am ascultat-o vorbind despre pian, înot, am văzut-o cum se îndreaptă şi îşi dă drumul. ce m-am bucurat!
şi încă zâmbesc, cu Ana în gând!...

10 iun. 2009

scări interioare

nu confunda interiorul cu exteriorul, îmi spun. am o cheiţă secretă, ea ştie că uşile nu se deschid cu chei, mai ales uşile de la încăperile cele mai simple, în care e mult spaţiu.

nu te lua după multele etaje ale imobilului în care locuieşti, dar nu trăieşti,
după postul ca la carte pe care îl ocupi, cu faţa la cimitir,
după relaţia în care oricine e, mai puţin tu, plăcută vânzătoarei de flori şi lumii, în general...
nu te lua după cele mai dorite cărţi, după dvd-ul care ţi se scurge în sacoşa verde nereciclabilă, adu-ţi aminte că ai un marsupiu în care viaţa nu a mai mişcat de mult.

a trebuit să vină acel medic stomatolog, să umble pe un canal fără sfârşit... ca eu să văd că nu am niciun pilon, conştient.
vom salva măseaua, spuse eroic, rupându-mi buza, înflăcăratul dentist. măseaua care nu are nicio şansă fi-va salvată!
atunci a venit o femeie, cu mâna uşoară, şi a lucrat. cu un fel de aripi, ea a netezit ce era denivelat, prea înalt, prea fără celălalt...


concluzie: dacă rădăcina e ok, lucrurile pot fi salvate. dacă rădăcina nu e ok, poţi merge pe drumul rădăcinii şi lucrurile pot fi salvate. în orice situaţie te-ai afla, lucrurile pot fi salvate. totul e să fii în contact. cu interiorul,
cu exteriorul,
cu viaţa ta...

8 iun. 2009

Sfânta Treime

icoană preluată de aici


o, da, Sfânta Treime azi!

"O, Preabună şi De-Viaţă-Făcătoare Treime, primeşte mulţumire pentru toate milele Tale şi ne arată vrednici de binefacerile Tale ca, înmulţind talanţii care ne-au fost încredinţaţi, să intrăm în veşnica bucurie a Domnului nostru cântând cântare de biruinţă: Aliluia!" (rugăciune de aici - Condacul al 13-lea)

e misterios de întunecat afară. tună, undeva departe... aici, în mine, mi-e bine

6 iun. 2009

mâine, Pogorârea Duhului Sfânt


pentru mine Duhul Sfânt e revărsarea bucuriei, a inspiraţiei, e curgerea între făpturi. e cel care se pogoară după Înălţarea minunată a lui Iisus, cel ce relevă în toată splendoarea ei Treimea nedespărţită

aştept ziua de mâine ca şi cum aş aştepta ca viaţa să îmi intre în matca ei fermecată, dăruită de la începuturi, de care am fugit atâta vreme. aştept limba de foc, porumbelul, care să păşească între umerii mei cu cea mai delicată rugăciune. aştept uimirea

Duhul Sfânt să ne înflăcăreze inimile! iar noi, să simţim!...

culori şi gânduri

recomand de asemenea un blog cald şi limpede, trasat de o mână sensibilă
http://culorisiganduri.blogspot.com/
mie mi-a fost tare bine să păşesc prin el, ca printr-o pădurice tânără...

muzică şi filme

recomand un site unde am găsit-o pe Prinţesa Mononoke şi Decalogul în regia lui Kieślowski, pe care îl tot căutam năucă. el e site-ul cu pricina, unde puteţi comanda tot felul de rarităţi:
http://megadvd.50webs.com/meniu.html

Mihnea mi-a semnalat un site care a strâns într-un nod generos mai multe radiouri, unde găsiţi muzică grupată pe diverse categorii: clasică, relaxare, dragoste, jazz... e super, pe bune! eu scriu acum pe drăguţa muzik a Sky FM şi sunt very mulţumită! adresa siteului? www.radiourionline.ro daţi fuguţa!

4 iun. 2009


Un compliment pe care mi l-a făcut Cosmin mai demult:
- Mama, tu arăţi ca un adult, dar eşti un copil!
"Viaţa este darul pe care Dumnezeu ţi l-a făcut ţie. Darul pe care tu i-l faci Lui este modul în care o trăieşti. Fă în aşa fel încât să fie un dar fantastic!"

(L. Buscaglia)

3 iun. 2009

am perceput ziua de azi ca pe o coloană care şi-a repus la loc vertebrele!
mulţumesc, floricelecolorate!
mulţumesc zilei de azi!

2 iun. 2009

Rugăciunea de binecuvântare a Părintelui Paisie

Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, să vă binecuvânteze. Domnul să vă ajute. Domnul să vă miluiască. Domnul să vă păzească de tot răul. Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească. Domnul, ca un bun şi iubitor de oameni, să vă ierte de păcate şi în ceruri cu drepţii să vă pazească.
Binecuvântează, Doamne, pe robii Tăi aceştia şi rugăciunea lor, şi dragostea lor, şi credinţa lor, şi bucuria lor, şi smerenia lor, şi răbdarea lor. Binecuvântează, Doamne, osteneala lor, şi căsuţa lor, şi pâinea lor, şi copiii lor, şi viaţa lor şi cu sfârşit bun îi miluieşte, iar dincolo, la ziua judecăţii, un colţisor de rai le dăruieşte, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin!

fotografii prin voalul de mireasă_Adrian Popescu

ce mult îmi plac! fotografiile făcute de Adrian Popescu, cu miri şi mirese! nunta ca element de viaţă, dinamic şi artistic! priviţi şi voi:
http://www.adrian-popescu.ro/blog/2009/02/15/in-doi-e-mai-bine/

1 iun. 2009

biblioteq! îmi şi văd cărţile secrete în ea,
cărţile-valuri
cărţile lucioase şi micuţe
bramburitele cărţi care nu încap niciunde,
pe care le iubesc!