31 mai 2007

plouă!
cu tunete şi fulgere plouă!
ploaie de vară!

o auzi?

^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
e cineva care la 3 noaptea străbate cărările follow me! sunt înduioşată, pentru că la ora aceea eu dorm, cu răsuflările celor mici alături... ori Mih se trezeşte şi cere apă... sau Cos... uneori mai rămân trează un pic, în liniştea nopţii. noaptea îmi pare un animal mare domestic, care toarce veghindu-ne...

am fost ieri la Dalles, îi mulţumesc mult lui mami pentru sprijin! o să îţi spun puţin mai încolo cum a fost.

30 mai 2007

important!

ce voiam să-ţi spun mai de demult: două exerciţii pe care le-am auzit de la Mario pe vremea când eram mai zglobie şi mai ajungeam şi pe la sală ori la Dalles
1. înainte de culcare,
~ dăruieşte un gând bun oamenilor care s-au stins din viaţă în ziua respectivă
~ urează bun venit pruncilor care s-au născut în acea zi
~ trimite un gând de mers-împreună pentru toţi ceilalţi semeni, care ne continuăm vieţile între noapte şi zi

2. gândeşte-te la persoanele care poartă acelaşi prenume ca tine: trimite-le un gând bun, un salut! te conectezi la o familie nevăzută, cu care ai ceva în comun! un câmp informaţional foarte bogat şi nu numai!

Doamne-ajută!

consemnări din larg


ascultaţi şoaptele (2)

ieri am ajuns acasă şi n-am mai plâns. despre ce s-a vorbit ieri îţi spun acum.
una dintre reţetele nefericirii e speranţa. speranţa nu este totuna cu nădejdea. speranţa e legată de dorinţă, nădejdea de trebuinţă. ce m-a umplut de uimire: ştiai că nu numai noi reacţionăm la evenimente? se pare că şi evenimentele, realitatea se comportă cu tine în funcţie de modul în care răspunzi tu. te temi, te strângi, ea te priveşte şi zice: ce faci? suntem într-o relaţie de feed-back cu viaţa. există acest operator integrant, relaţia, care ţine cont şi de ce vreau eu. realitatea nu e un tăvălug care să ne ia pe sus, să ne spulbere. există o realitate subiectivă, personală (aici intră dorinţele) şi Realitatea (aici intră trebuinţele). lumea seamănă atât de puţin cu ce-aş vrea eu! de multe ori ne gândim că dragostea lui Dumnezeu trebuie să semene cu ce înţelegem noi prin dragoste!

există un concept în yoga care spune că totul este real, dar în acelaşi timp totul se transformă. în această permanentă transformare a realităţii apare incertitudinea. singurul care nu se supune legii incertitudinii e Dumnezeu –de la acest nivel în jos putem vorbi de incertitudini (aceste lucruri nu sunt nişte sentinţe – vezi ce simţi în tine!)

să ne obişnuim cu starea de schimbare – iar aici, să accept şi să trăiesc această stare; eliberarea de frică
din cartea Copiii Dunei:” ...oamenii trebuie să aleagă mai degrabă nesiguranţa... abandonaţi certitudinea! e cea mai mare poruncă a vieţii...” (ce-am reuşit să scriu!)

ştii că îţi spusesem să faci o listă cu lucrurile la care nu poţi renunţa. dar: aproape că nu există ceva bătut în cuie. gândeşte-te la ceva ce pare de neclintit în viaţa ta şi vezi cum ţi se pare fără el. acum, pentru a desţeleni lucruri care par bine cimentate, hai la o mică joacă. lansezi nişte afirmaţii evidente, apoi la sfârşit zici “poate da, poate nu”; apoi faci exerciţiul pe un şir de fraze domestice, pe orice îţi iese din gură. treptat-treptat se deschide o cale spre flexibilitate, spre disponibilitate, inimă deschisă. trebuie să ne antrenăm cu lucruri mici, pentru a avea disponibilitatea să acceptăm schimbarea

o chestiune ce merge cu o treaptă mai sus de întrebarea “ce se petrece acum cu lucrul ăsta?“ este
totul se petrece perfect! totul se petrece aşa cum trebuie!legate de “ Facă-se voia Ta“
oare totul se petrece aşa cum trebuie? subiectiv poţi zice nu. obiectiv, da!
şi:
orice s-ar întâmpla, voi face faţăexprimare simbolică a privirii faţă către faţă a realităţii obiective. pot trage o învăţătură din orice.

exemple:
masa asta este groaznică……pot trage o învăţătură
întâlnirea a fost tare naşpa…..pot trage o învăţătură
mi-am pierdut portofelul……………………………(trage o învăţătură!)
mi-am pierdut locul de muncă…………………
căsnicia mea s-a dus…………………………………
mi-am pierdut cel mai bun prieten……………
am obţinut postul……………………………………
sunt iubit…………………………………………….
îmi iubesc prietenii……………………………………
întâlnirea a fost plăcută………………………………etc.

tot ceea ce ni se întâmplă ne permite să tragem învăţăminte!

şi să nu uităm că există o uşă care nu se deschide niciodată dinafară, ci doar dinăuntru
de către noi înşine,
în tulburătoarea întâlnire cu noi înşine

drag,
Anne

(Dalles,2005, cu Mario şi prietenii mei...)

29 mai 2007

ceva mai vechi, dar actual

ascultaţi şoaptele (1)

"Nu mai faceţi din viaţa voastră sală de aşteptare" (Ivan Amar)

ieri a fost o temă grea la conferinţă*! am venit acasă, am facut un duş şi am plâns sub multă apă... deci:
1. viaţa e incertitudine (noi ne agăţăm de certitudini, ne ecranăm, ne instalăm comod lângă oameni, lucruri, pe care vrem să le controlăm, dorim să avem stabilitatea, cuibul, grilele)
2. în această mare de incertitudini, există cel mai mare bine al meu, care nu e bătut în cuie o dată pentru totdeauna, e permanentul răspuns al vieţii, al Lui; există curenţii, bancurile de oportunităţi, care ne fac să fim vii, să adulmecăm, să ieşim din rutină.
Acum: am întrebările: cum fac faţă incertitudinii? ce se întâmplă dacă lucrurile nu ies aşa cum vreau eu, dacă cel mai mare bine al meu arată altfel decât mi-am imaginat? cum fac să nu ies traumatizat dintr-o astfel de experienţă? Dacă reperăm bine, dacă desluşim corect conţinutul oricărui eveniment din viaţa noastră, am făcut deja primul pas înainte pentru a face faţă incertitudinii. Şi acum, apropo de evenimente, veni cuirasatul numit PIERDEREA! ce este pentru tine? Pierderea e cea mai mare încercare şi posibil cel mai mare eşec/victorie! (încercarea ne e dată, răspunsul îl dăm noi!) Adu-ţi aminte de pierderile din viaţa ta - care crezi că a fost cea mai mare? care au fost reacţiile tale în întâlnirea faţă către faţă cu pierderea?dar înainte de ea, dar după? cu ce-ai rămas, ce-ai învăţat? nu firul epic interesează, ci cum am răspuns. Pierderea e cea mai grozavă oglindă ce ni se pune în faţă! Niciodată nu e prea târziu să ai o victorie, chiar dacă evenimentul s-a petrecut cu 20 de ani în urmă! Să nu mai fim depozitari ai pierderilor şi durerilor noastre.
Acum: ce nu ai vrea şi nu ai putea accepta că ai putea pierde? Atât timp cât îl conjugăm pe a avea şi nu pe a fi, pierderea va fi prezentă. Zen: a nu te ataşa de obiecte e echivalent cu a accepta perisabilitatea lor (deci şi că s-ar putea să nu mai ai!) Evenimentele percepute ca nedorite, ca rele, negative sunt acelea al căror rol în formarea noastră nu l-am înţeles încă! Toate evenimentele din viaţa noastră au valoare! Este vorba de o ecuaţie între gradul de suferintă şi cele trei instrumente de abordare a evenimentelor vieţii: aventura, explorarea, descoperirea. (Aventura e chintesenţa incertitudinii, cheia de boltă a curajului de a te arunca în valurile vieţii, de a afla.) Aceste 3 principii se pot aplica şi în cele mai mari suferinţe. Şi: în cele mai mari suferinţe au valoare maximă (eficienţă). Orice mi s-ar întampla în viaţă, voi face faţă! A privi în faţă e de fapt exprimarea simbolică a trăirii din plin a realităţii! (cineva spunea: voi nu trăiţi în realitate, trăiţi în realitatea voastră!). Şi astfel voi descoperi lucrurile aşa cum sunt, nu cum îmi imaginez eu că sunt.

Boala este o forma de ucenicie şi de învăţare.
Sănătatea este o formă de ucenicie şi de învăţare.
Sărăcia este o formă de ucenicie şi de învăţare.
Bogaţia este o formă de ucenicie şi de învăţare.
Depresia este o formă de ucenicie şi de învăţare.
Bucuria este o formă de ucenicie şi de învăţare.

Şi să nu uităm că totul e în ordine(a Lui)!

Cu drag, vouă tuturor, navigatori neînfricaţi!
Anne

* de fapt este un atelier viu, care se ţine din 2 în 2 săptămâni, miercurea, de la ora 17, la Universitatea Populară Ioan Dalles. Tema de anul acesta este "Reţetele nefericirii", în cadrul catedrei de yoga a universităţii. Mario Sorin Vasilescu ne îndrumă în această tulburătoare călătorie. La început este relaţia, suntem împreună, suntem vii, trăim! (aprilie 2005)



(publicat la acea oră pe www.agonia.ro)

28 mai 2007

strălucirea

în week-end am fost fată hărnicuţă, am vopsit, am pus cărţile răvăşite în bibliotecă, mi-am dat seama că unele nu-mi mai spun nimic, dar totuşi le-am oferit adăpost în continuare în viaţa mea
camera pare mult mai spaţioasă, asta pentru că am mai scos un mastodont din cameră, dar şi pentru că trandafirul vaporos pe care Cosmin mi l-a adus fericit când s-a întors de afară crea valuri de lumină!

am rânduit hârtii, roboţi, culori, iconiţe, cărţi de germană şi de spaniolă pe care nu le-am deschis nicicând, am rămas fidelă unui braţ de cărţi care îmi sunt dragi de tot, am făcul planuri pentru paturile suprapuse ale copiilor şi am fost un pic tristă, pentru viaţa mea în ansamblu. aseară după ploaia grozavă care întunecase cerul, dar îmi deschisese inima m-am plimbat cam 15 minute pe străduţele întortocheate din jurul şcolii... cum am ajuns acasă, am făcut patul şi m-am culcat rapid, n-am vrut să mă mai gândesc la nimic

în acel film al meu preferat Cameră cu vedere se zice la un moment dat:

Ştii cât de norocoşi sunt cei care găsesc ce li se potriveşte? E o adevărată binecuvântare

Nu arăta ca o tânără mireasă. Dacă vrei să ştii, îi lipsea strălucirea!

poate de aceea m-am culcat aşa de pe fugă! ca să nu mă mai gândesc...

25 mai 2007

de-ale mele

ca să fiu în ton cu fluturii din capul meu, m-am apucat să citesc Mary Poppins!
şi caut uşi glisante, pentru care nu am bani!
şi identific teii din oraş după miros!

(şi nu ştiu unde e săculeţul de budozen! el precis ştie că acum mă gândesc la el!)


zice Mary:
- Nu ştiţi că fiecare om are o Ţară a Zânelor proprie?

şi tu ai o ţară magică? eu da!

24 mai 2007

cameră cu vedere!

ne-am apucat de zugrăvit! sufrageria e dată peste cap, mi se pare tandru să-i văd colţurile şi muchii întregi care erau ascunse de mobilă! şi să-i aud ecoul, golul din miezul ecoului...

visez să o îmbrac frumos! (pe ea, camera noastră...) în primul rând cu mai multă veselie, cu mai multă graţie şi cu mai puţină mobilă! visez spaţii largi pentru ea! un colţ al copiilor, un colţ al meu şi paravane transparente care să facă trecerea dinspre şi înspre noi... visez ca ea să ne acorde în continuare înţelegerea ei, acoperişul, ferestrele, biblioteca, uşile şi pernele de pus pe jos!

visez...

23 mai 2007

pe urme de kenzan


iar mi s-a făcut dor de ikebana!
vreau să văd cam cât costă un kenzan! pe vremea când mergeam la cursul de la Dalles, îmi făcuse tata unul, din cuie dintr-alea de-adevăratelea, care ruginesc! l-am împrumutat unei colege de facultate, şi dus a fost...
mai multe minuni-ikebana, aici !!

Pinocchio

a plouat! acum e lumină-lumină, dar mai devreme a fost o atmosferă de suprarealism şi mister, cerul părea că stă să cadă pe pământ, ca un fruct copt! era un întuneric luminos şi greu!
*
ţi-am zis? citesc Pinocchio. Pinocchio seamănă cu mine! i-am şi scris o poezie, sper că a primit-o!

În Arcadia

Azi la Cotidianul - o carte care mi se pare uaaau! adică pe gustul meu> poetică, cu mici fraze care îţi taie răsuflarea... e vorba de În Arcadia, a nigerianului Ben Okri
la pag. 18: Întâlnirea continuă... era pentru prima dată când am simţit că înăuntrul călătoriei noastre era o altă călătorie
la pag. 22: Şi acum, ca de fiecare dată, viaţa ne trimite mici mesaje...
.....

ei bine, ador mesajele pe care mi le trimite viaţa, Ben Okri. de multe ori ele încep cu simbolurile pe care visele mi le întind, cu aroma lor discretă...

întâlnirea continuă, da!...

8 mai 2007

foi de psalmi

Zilele trecute am întâlnit în autobuzul 300 o bătrânică. Era micuţă, slabă şi... mi-a vorbit. Mi-a zis: oamenii au devenit capricioşi ca vremea (zilele omului, ca floarea câmpului)...
Ce preţuia această femeie: bunăvoinţa faţă de toată lumea. Iar faţă de ea însăşi: răbdarea, îndelunga răbdare, pe care îmi zicea necăjită că nu prea o are...
Mi-a vorbit preţ de o staţie, şi am fost aşa fericită să o ascult! Mi-am dat seama ce mult îmi lipseşte mamaia Victoria, bătrânica în casa căreia candela ardea neîncetat. Acolo am văzut pentru prima dată psaltirea amestecată cu ceară, cu lacrimi şi cu iubire de Dumnezeu...

3 mai 2007

140 g sub vid

noua mea pasiune? porumbul boabe sub vid Bonduelle! ce denumire poetică! nici nu ştiu ce îmi place mai mult: porumbul dulce sau vidul sub care este el!

buna, Tata

sunt eu, Fata Ta... am venit să mă aştepţi în Prag... Aceasta e Moştenirea mea