29 oct. 2009

despre canon şi vindecarea omului/ Părintele Iustin de la Oaşa


"- Am spovedit odatã o maicã de la Recea. Înger! Ştii ce-i aia? Se simţea cã lucra Hristos şi o ajuta! Nu era niciodatã singurã în faţa ispitelor. La ea era vizibil ajutorul primit prin împãrtãşanie. De fapt, nici nu ai cum sã te împotriveşti harului care vine prin împãrtãşanie. Şi virtutea pe care-o lucrezi tu – tot El te ajutã şi acolo. Trebuie însã ca şi duhovnicul sã fie deasupra canoanelor, şi nu acestea deasupra lui, pentru cã mereu se ivesc cazuri particulare care necesitã pogorãminte, şi-atunci tu, dacã i-ai aplicat canonul în literã, poţi sã-l pierzi pe om. Când vine vorba de canoane, ar trebui sã ştim cã operãm cu douã lucruri: norma canonicã şi principiul canonic. Norma o reprezintã canonul respectiv. Principiul însã e conţinut în acea normã. E relevat normei contextual, adicã pentru o anumitã situaţie, pentru o anumitã mentalitate. Noi lucrãm cu norma, dar aplicãm principiul canonic. Foarte mulţi însã nu deosebesc norma de principiu. Când canonul prevede 15 ani oprire de la cele sfinte pentru un pãcat, asta înseamnã cã e maximul! Dar care-i minimul? Minimul îl fixezi tu în funcţie de starea de pocãinţã a omului, de mentalitatea lui şi de situaţia în care se gãseşte. Pentru cã foarte uşor îl poţi pierde pe acel penitent, luând canonul în literã şi oprindu-l de la împãrtãşanie 15 ani! A fost întrebat odatã un avva (din Patericul egiptean) de cãtre un ucenic al lui cât canon sã ţinã pentru un pãcat ce-l sãvârşise. Oare un an? E mult – i-a rãspuns lui bãtrânul. O lunã? Tot e mult – i-a mai zis el vãzând pocãinţa ucenicului. Şi pânã la urmã l-a canonit doar trei zile. De ce-a coborât avva pedeapsa? I-a zis lui cineva sã facã asta? Nu. Dar a vãzut râvna celui ce cãzuse.
(...)
Trebuie sã ţinem cont şi de ceea ce spunea sfântul Ioan Hrisostom cã nu canonul trebuie urmãrit, ci vindecarea omului! Iar dacã el are pocãinţã sincerã şi e vindecat de pãcatul acela, pentru ce sã-l mai ţii, frate? De ce sã-l mai lipseşti câţiva zeci de ani de la împãrtãşanie, dacã el nu mai trãieşte în pãcat? Înseamnã cã tu mergi atunci pe conţinut şi nu pe Viaţã. Eu şi cu ai mei nu ştiu cum sã fac sã-i împãrtãşesc mai des. Ca sã dobândeascã câştig duhovnicesc şi sã fac legãtura dintre ei mai trainicã. Dar dacã tu opreşti un creştin 30 de ani de la împãrtãşanie, te gândeşti tu oare cam cum pleacã omul acela acasã de la tine? Şi îl ajutã sau nu un astfel de tratament? Din pãcate, am vãzut destule cazuri din acestea, de ne-interpretare a unor canoane."
Pãrintele Iustin Miron, stareţul Mãnãstirii Oaşa, într-un interviu acordat lui George Crasnean în revista Lumea Monahilor – octombrie 2009. Revista se găseşte pe piaţă. Citiţi întreg interviul, e cu mare folos duhovnicesc!

Mulţumesc, Pãrinte!

22 oct. 2009

Rugăciunea unui clovn, by Toto

Îţi mulţumim ţie, bunul nostru Protector,
pentru că ne-ai dat şi astăzi forţa de a face cel mai frumos spectacol din lume.
Tu, cel ce protejezi oamenii, animalele şi barăcile,
Tu, cel ce îi faci pe lei blânzi ca oamenii şi pe oameni curajoşi ca leii,
Tu, cel ce în fiecare seară împrumuţi acrobaţilor aripile îngerilor,
fă ca la masa noastră să nu lipsească niciodată pâinea şi aplauzele.
Noi te rugăm să ne ajuţi, dar dacă nu ne găseşti vrednici de asta,
dacă o nenorocire trebuie să se abată asupra noastră,
fă ca aceasta să aibă loc doar după spectacol,
şi în orice caz aminteşte-ţi să salvezi mai întâi animalele şi copiii.
Tu, cel ce îngăduieşti piticilor şi giganţilor să fie la fel de fericiţi,
Tu, cel ce eşti adevărata şi unica plasă de salvare pentru salturile noastre periculoase,
fă ca în niciun moment al vieţii noastre să nu ne lipsească un cort, o scenă şi un reflector.
Fereşte-ne de unghiile femeilor noastre, că de ghearele tigrilor ne ferim noi singuri,
dă-ne în continuare forţa să-i facem pe oameni să zâmbească,
să suportăm cu seninătate hohotele lor de râs,
şi lasă ca ei să ne creadă fericiţi.
Cu cât simt mai mult nevoia să plâng, cu atât oamenii se distrează mai bine,
dar asta nu contează, îi înţeleg şi îi iert,
pe de-o parte pentru că ei nu ştiu ce este în sufletul meu,
pe de altă parte din dragoste pentru Tine şi pentru că au plătit un bilet.
Dacă ghiduşiile mele servesc să le aline suferinţele,
fă ca această faţă a mea să devină şi mai hazlie,
dar ajută-mă să o port cu naturaleţe...
Sunt mulţi care se distrează făcându-i pe oameni să plângă,
noi trebuie să suferim pentru a-i face să se distreze,
trimite, dacă poţi, pe cineva în această lume,
care să mă facă să râd,
aşa cum şi eu îi fac pe alţii să râdă...

text tradus din italiană cu ajutorul a doi meşteri mari, Miihnea şi Claudiu, cărora le mulţumesc din suflet!
şi adaptat de mine, după ureche, cu speranţa că nu am prăbuşit frumoasa construcţie!

Sara şi fântâna ei

am descoperit ieri spre seară un blog care mi-a mers la suflet! eu l-am botezat Minunile Sarei. despre viaţă, codependenţă şi iar viaţă! să daţi fuguţa până la Sara negreşit...
http://codependenta.wordpress.com

21 oct. 2009

caietul cu scoarţe roşii/ pag. 125

"- Ce să fac, părinte? Sfătuieşte-mă!
Bătrânul ascet şi-a pus mâna pe creştetul meu.
- Fiule, ai răbdare, nu te grăbi, graba e una din capcanele diavolului. Aşteaptă liniştit, cu încredere.
- Cât să aştept?
- Până când izbăvirea se va coace înlăuntrul tău. Strugurii acri au nevoie de timp ca să se facă dulci ca mierea.
- Şi cum o să ştiu, părinte, când strugurii acri vor fi dulci ca mierea?
- Într-o dimineaţă când o să te scoli şi-o să vezi că lumea s-a schimbat. Dar nu lumea se va schimba, fiul meu, ci tu vei fi acela care se va fi schimbat; salvarea s-a copt înlăuntrul tău."

(din cartea "Raport către El Greco" de Nikos Kazantzakis)

cu dor de Mo!

20 oct. 2009

"Nimic nu e departe când iubeşti."

(Mircea Eliade)

zi de marţi, binefaceri ale Sfântului Anton

Ştiţi cum poate fi gãsit un rucsac pierdut nu în carul cu fân, ci în Gara de Nord?
Cum se petrecură lucrurile: la întoarcerea de la Moeciu, astã-varã, când am ajuns la căsuţa noastră (eu şi puii), am constatat cã nu mai aveam un rucsac, uitat cine ştie unde, în gară! Rugãciunile fierbinţi cãtre Sfântul Anton de Padova – considerat şi sfântul lucrurilor pierdute, Sfânta Rita de Cascia, sfântã a cauzelor imposibile, şi Mãicuţa Domnului ne-au ajutat în mod minunat! Da, reîntorşi în Gara de Nord, am gãsit rucsacul! Mul-ţu-mim!Mulţumesc pe aceastã cale personalului fast-food-ului Spring Time din Gara de Nord pentru ajutor!

14 oct. 2009

azi

Sfânta Parascheva,
o copilă!...
am găsit azi ceva care mi-a plăcut:
"Treziţi-vă cei ce dormiţi, şi nu fiţi morţi,
şi Hristos vă va lumina pe voi!"
(Sf. Ap. Pavel)

12 oct. 2009

Anthony de Mello

foto: Anne Geddes
Despre rugãciuni şi cei care se roagã
Bunica:
- Îţi spui rugãciunile în fiecare noapte?
Nepotul:
- O, da!
- Şi în fiecare dimineaţã?
- Nu, cãci dimineaţa nu mi-e deloc fricã!
/din vol. Rugăciunea broaştei/

11 oct. 2009

Absurdităţi la minut - de Anthony de Mello

La o conferinţă, Maestrul a spus:
- Geniul unui compozitor poate fi găsit în notele muzicii sale, dar analiza notelor nu îi va revela geniul. Măretia unui poet este oferită de cuvintele sale, dar studiul cuvintelor nu va dezvălui nimănui sursa inspiraţiei sale. Dumnezeu se revelează pe sine în creaţie, dar cercetând creaţia - oricât de minuţios -, nu îl veţi găsi pe Dumnezeu mai mult decât aţi putea găsi sufletul cercetând trupul.
Au urmat apoi întrebările. Cineva din sală a întrebat:
- Atunci, cum îl putem găsi pe Dumnezeu?
- Privind creaţia, nu analizând-o.
- Şi cum trebuie să o privim?
- La fel ca ţăranul care a încercat să vadă frumuseţea apusului de soare, de care auzise atâtea, dar nu a descoperit decât soarele, nişte nori, cerul şi orizontul Pământului, până când şi-a dat seama că frumuseţea nu este un "lucru", ci un mod special de a privi. Degeaba îl veţi căuta pe Dumnezeu, dacă nu veţi înţelege că El nu poate fi văzut la fel ca un "lucru". Pentru a-L vedea, este nevoie de un mod special de a privi, la fel ca cel al copiilor mici, a căror privire nu este distorsionată de doctrine şi de convingeri prefabricate.

^Absurdităţi la minut / Anthony de Mello, Editura Mix^

primit pe mail de la Miihnea, căruia îi mulţumesc!

9 oct. 2009

A. W. Tozer

"Cum îi putem determina pe creştinii noştri căldicei să înţeleagă că nici un lucru din lume nu este atât de important ca dragostea lui Dumnezeu şi voia lui Dumnezeu? Nu e nevoie de o mare înţelepciune pentru a înţelege că trăim într-o generaţie de oameni total încrezători în ei înşişi. Ne merge atât de bine şi prosperăm în atâtea feluri, încât simţim o mică nevoie de Dumnezeu. În ciuda a ceea ce ne-a spus Dumnezeu despre pericolele mândriei, noi suntem mândri, mândri, şi iar mândri! Suntem mândri de civilizaţia pe care am creat-o. Suntem mândri de invenţiile noastre, de confortul nostru, de înlesnirile şi de realizările noastre educaţionale. Suntem mândri că putem călători atât de departe şi atât de repede. Ne petrecem timpul grăbindu-ne dintr-un loc în altul, urmărind afaceri şi plăceri. Ne asigurăm că cel mai important lucru din viaţă este să ne câştigăm existenţa. Şi de-abia ştim ce înseamnă lucrul acesta!
Dacă trăieşti doar pentru a cumpăra, a vinde şi a avea câştig, nu este suficient. Dacă trăieşti doar pentru a dormi şi a munci, nu este suficient. Dacă trăieşti doar pentru a prospera, a te căsători şi a-ţi întemeia o familie, nu este suficient. Dacă trăieşti doar pentru a îmbătrâni şi a muri, şi nu găseşti iertarea şi simţul zilnic al prezenţei lui Dumnezeu în viaţa ta, ai ratat scopul suprem al lui Dumnezeu pentru tine.
Dar ceea ce vreau să spun este că creştinismul e strict în privinţa unui număr de lucruri care ne sunt dragi. Ezechiel nu se afla în circumstanţe plăcute şi favorabile. Lumina părăsise sufletul lui. Probabil că se gândea că lui Dumnezeu Îi ia mult timp să-Şi lucreze voia. Oare perspectiva aceasta nu iese la suprafaţă şi în multe din părtăşiile noastre? Nu vrem să petrecem timp arând şi cultivând. Noi vrem fructele şi secerişul imediat! Nu vrem să luăm parte la nici o luptă spirituală care ne duce în noaptea lungă. Noi vrem dimineaţa chiar acum! Nu vrem să trecem prin procesul planificării, al pregătirilor şi al durerilor naşterii. Noi vrem bebeluşul în clipa asta!
Vă reamintesc că trăim într-o vreme istorică tulburată din punct de vedere spiritual. Creştinismul s-a dat de partea mulţimii zăngănitoare. Toată lumea este încântată de faptul că Isus a avut parte de toată durerea, suferinţa şi moartea, iar ei nu trebuie să mai aibă parte de aşa ceva. Credincioşii creştini accentuează fericirea. Nu mai vor să audă ce spune Biblia despre moartea faţă de sine şi despre viaţa de biruinţă spirituală prin identificarea cu Hristos în moartea şi învierea Lui. Mare este numărul celor care nu mai recunosc faptul că victoria spirituală vine deseori în urma luptei în noaptea lungă şi întunecată a sufletului. „Asta nu e pentru noi”, susţin ei. „Isus a suferit tot ce era de suferit, aşa că noi putem fi fericiţi. Şi vom fi fericiţi chiar dacă va trebui să inventăm căi noi către fericire!” Partea cea mai rea este că ne aşteptăm de asemenea ca Isus să împlinească toată datoria dragostei. Am uitat în mare măsură prima şi cea mai mare poruncă: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.” Ceea ce sunt nerăbdător să văd în credincioşii creştini este un frumos paradox. Aş vrea să văd în ei bucuria de a-L găsi pe Dumnezeu căutându-L în acelaşi timp. Aş vrea să văd în ei marea bucurie de a-L avea pe Dumnezeu şi, cu toate acestea, dorindu-L mereu! "
( fragment din cartea Oameni care s-au întâlnit cu Dumnezeu, de A. W. Tozer, preluat de aici)

8 oct. 2009

"Trebuie să tăiem rădăcinile iluziilor din viaţa noastră. De-a lungul vieţii lor, oamenii caută mereu să adune să adune frunze şi crengi. Viaţa lor devine complicată. Ne place sau nu, noi nu ştim să alegem. Nu tăiem de la rădăcină."

(Yoka Daishi - Shodoka, Cântecul satori-ului imediat)

4 oct. 2009

"Oricine refuză să-şi testeze limitele, oricine nu este dispus să iasă din zona personală de confort este condamnat sa-şi trăiască viaţa într-o cutie."

(Ben Carson)

1 oct. 2009