25 iul. 2006


S-au încheiat cele 7 zile de home alone! Ca 7 minuni ale lumii (mele).
Sâmbătă: deliciul a trei filme: Adio, dar rămân cu tine, Decalaj orar, Plimbare în noapte. Sub crusta îngheţatei, mi-am strâns genunchii la piept şi am făcut ochii mari. Şi urechile mici, ca să aud:

Numele tău e foarte luminos, Rose...

Mie îmi plac mirosurile! Nu neapărat cele frumoase: transpiraţie, ziare, iarbă,... asta înseamnă viaţă.

Dacă asculţi foarte atent, poţi să auzi soarele când se loveşte de dealuri

Când iubeşti pe cineva, nu mai stai pe gânduri. Pur şi simplu dai totul.

M-am simţit atât de singură! Voiam să te ating măcar o dată!

Dacă Dumnezeu există, mi-ar plăcea să cred că el nu există în mine, că el nu există în tine, ci în spaţiul de magie dintre noi!...

Anii vor fugi ca iepurii...

Trăieşte clipa.

24 iul. 2006

Iarna fermecată de Tove Jansson

CARTE/2

Cel mai surprinzător lucru era că micuţa gânganie Salomeea era cu adevărat ataşată de emul. Ea spera mereu să mai poată auzi sunet de corn. Din păcate, emulul era atât de mare şi întotdeauna atât de grăbit încât el n-a ajuns niciodată s-o observe pe Salomeea. Deşi ea se grăbea cât putea de tare, el se îndepărta de ea, pe schiuri, şi când de câteva ori ea ajunse în apropierea muzicii, aceasta se şi terminase, iar emulul se apucase să facă altceva.
De vreo două ori, Salomeea încercase să-i explice emulului cât de mult îl admira. Dar ea fusese într-adevăr prea timidă şi tulburată, şi nici emulul nu ştiuse nicodată să asculte.
Astfel, nimic important nu fusese spus
.

* din cărticica Iarna fermecată de Tove Jansson/ Editura Echinox

21 iul. 2006

scrisorică/
un crivăţ mic


Mih e un ied cucuiet, aseară a dat cu capul în tocul uşii
Cos e nerăbdător de vacanţă
eu ... am o perioadă nu prea roz
!!! în spital am cunoscut un puşti, i-am spălat picioruşele şi i-am pisat cartofii cu brânză. plângea şi nu mânca. îi părea rău că nu are să-mi dea o fotografie cu el. ne-am împrietenit. el avea branulă, nu plângea la nici o injecţie, doar la masă, când se simţea foarte singur, iar asistentele îi îndesau mâncarea pe gât. o dată mi s-a pus în poală, aşa într-o doară, pe când se juca cu Mih. spunea că nu are mamă, mama era un fel de bau-bau, dar avea un tată care venea la el foarte rar în spital. copilul ăsta era îndrăgostit de un camion cu obloane bleu, îşi lăsa capul într-o parte când se juca cu el, absorbit. ştii ce scria înăuntru? "pt. cărat amante. îm îm îm îm" când a plecat şi-a pus mânuţele peste gâtul meu şi ne spunea la revedere, la revedere, cu faţa plină de zâmbet, de parcă noi rămâneam într-o gară iar el se urca într-un tren...
nici nu ştii în ce hal sunt
mă bucur de sărutul sub

20 iul. 2006


El e Mihnea!
Eu sunt mămica lui!

El e Cosmin!
Eu sunt mămica lui!
~
în general, pielea bărbaţilor e tristă. o femeie mi-a spus
~

~
~

Trandafirul...

... iesisem cu baietelul cel mic de la Spit. G. Alexandrescu, de la o injectie de moldamin. era seara, mergeam spre casa. era o tihna a orasului care se pregatea de somn. atunci am trecut pe langa un trandafir care era pe jos, pe asfalt. era alb si scuturat aproape tot, vestejit. nu stiu de ce am simtit nevoia sa ma aplec si sa-l ridic - miezul si vreo doua petale molesite. l-am dus la nari. ei bine, am crezut ca intepenesc de frumusete! era numai miros, intelegi? un miros care se daruia , care exista pur si simplu, nescuturat, de la inceputul timpurilor. parca el, trandafirul, fusese construit pornind de la miros! asa ceva nu mai simtisem niciodata pana atunci in viata mea de om ...


19 iul. 2006

a doua zi,
mi-ai spus:

eşti o cutie de chibrituri.
cel care te aprinde întârzie

cartonul ud pe alocuri se strânge între degetele tale

vântul ducea focul departe hăt

18 iul. 2006

Mio, Mio al meu - de Astrid Lindgren



Am citit de curând cartea suedezei superiubite în toată lumea pentru cărţile ei pentru copii şi pentru copii ca mine! Este vorba de Astrid Lindgren şi de Mio, Mio al meu, aparută la Editura Corint sub un alt nume, cu prinţul şi căluţul său. E de o gingăşie rară: cartea, petala, nici nu mai ştiu cum să-i zic. Crezi că stelelor le pasă dacă cineva cântă pentru ele? Crezi?

hai!

să ştii că m-am hotărât să-ţi scriu ca să ai de unde să mă iei. să nu zici: eşti de negăsit, fetiţo, nici urmă de numele tău.
ei bine, îţi întind o nadă, până la castel n-ai cum să te rătăceşti. iar eu nu am cum să mă înţep într-un fus în pădurea adormită.

asta e prima zi.
urmăreşte-mă!