27 ian. 2009

eşarfa relaţională



relaţia, ca un tub deschizându-şi malurile
dăruind, primind, cerând şi refuzând

acordând continuu acest tainic instrument de în-cântat, relaţia, ieşim din carapacea noastră...

şi ce frumos sună, răsună eu, tu, eu şi tu...

ieri am ajuns pe un site care mi-a mers la suflet! uite ce am găsit:
kelly lynn jones

saelee oh

jen corace

25 ian. 2009

pentru 24 ianuarie

sunt născută din nou!
azi e a doua mea zi!

mulţumesc frumos ursitoarelor cu ale lor urări,
dăruitorilor din toate părţile inimii,
soarelui care a luminat ziua,
plimbării cu tine şi vorbei noastre până târziu în noapte (cum făceau mama şi tata, la ţară, pe vremea când eram copil - copila câmpului)
dragilor mei pui cu bonzaii lor,
prietenilor draaaagi

şi ţie, Sfântă Xenia, minune a zilei mele din miezul Sankt Petersburgului...

24 de fluturi,
vouă,
nouă!...

21 ian. 2009

interviu Jacques Salomé - 2006

„Inconştientul nu ştie să mintă“

Interviu cu psihoterapeutul Jacques Salomé, realizat de Valentin Protopopescu

- Stimate domnule Jacques Salomé, iată-vă pentru a doua oară în România, după ce anul trecut ne-aţi vizitat întîia oară ţara, prilej cu care v-aţi lansat şi două lucrări de psihologie practică, volume care s-au bucurat de un mare succes. De asemenea, aţi susţinut şi un curs intensiv de formare psihoterapeuticã în metoda pe care aţi omologat-o, metoda ESPERE. Noua d-voastră carte, intitulată sugestiv Mami, tati, mă auziţi?, despre ce anume tratează? Cui se adresează ea, la ce se referă?

Jacques Salomé: În cartea mea năzuiesc să propun ceea ce îmi place să numesc reguli de igienă relaţională. Mai întîi, o observaţie banală: în ultimii optzeci de ani am învăţat că este bine să ne spălăm pe dinţi. Înainte, aproape nimeni nu găsea că ar fi un lucru necesar. Astăzi, cam toată lumea îşi curăţă cel puţin de două ori pe zi dinţii. Visez să învăţăm să comunicăm, visez ca această învăţare să se desfăşoare ca şi cum ar fi vorba despre o materie de sine stătătoare.
Cred că neînţelegerea cu care părinţii îi tratează pe copii provine din faptul că aceştia, respectiv părinţii, sînt convinşi că e suficient ca să-şi iubească micuţii pentru ca fenomenul comunicării să funcţioneze corect. Or lucrurile nu stau deloc aşa, din păcate. E nevoie de ceva mai mult decît dragostea de copii, oricît de autentică ar fi ea. De aceea, cred că este necesar să propunem părinţilor reguli de igienă relaţională concrete şi precise. Eu asta am făcut, oferindu-le cîteva asemenea reguli extrem de aplicate. Am încercat de fapt să le amintesc părinţilor că rolul lor este de a răspunde nevoilor nutrite de copii, şi nu dorinţelor lor subiective. De pildă, copilul poate să strige: Mamă, vreau doar cartofi prăjiţi, vreau numai Coca-Cola, numai prăjituri… dar părintele trebuie să manifeste următoarea reacţie: Da, îţi înţeleg dorinţa, dar eu sînt aici ca să răspund nevoii tale. Ştiu că trupul tău are nevoie de legume, de carne, de fructe ca să fie sănătos. De cealaltă parte, copiii dorinţei ajung să fie văduviţi de repere în ceea ce priveşte relaţia cu realitatea. Ei funcţionează exclusiv potrivit principiului imperialismului consumatorist, cerînd satisfacerea imediată a dorinţei fără să dăruiască nimic în schimb.

- Dar nu ne aflăm astfel în ipostaza celui care castrează? Nu cumva părintele trebuie să facă mai mult decît să asculte nevoia copilului, respectiv să îndrepte felul de a dori al micuţului?

S.: Nu, nu cred că este vorba despre aşa ceva. Şi iată de ce. În definitiv, Freud însuşi ne-a învăţat că există principiul realităţii. Vă invit să-l priviţi pe bebeluşul cu vîrsta între zero şi doi ani. El este categoric o fiinţă imperialistă: îi este foame, mama este la datorie, este ud, mama e lîngă el, vrea să fie luat în braţe, mama îi îndeplineşte dorinţa. Cu alte cuvinte, lumea se construieşte în jurul buricului micii făpturi, în jurul dorinţelor sale. Dimpotrivă, principiul realităţii afirmă exact contrariul: mama nu este întotdeauna lîngă copil, mama şi tata spun „ai mîncat deja o tabletă de ciocolată, mai multe îţi fac rău”, „e vremea să te duci la culcare, prea multă televiziune strică, te oboseşte” etc. Eu prefer să traduc toate aceste fapte în termeni de igienă relaţională şi o fac după cum urmează: ambii părinţi interpretează în relaţia lor cu copilul două roluri. Rolul matern comportă douã faţete: cea de mămică, de făptură care dăruieşte, care protejează, care îndestulează, dar şi cea de mamă, respectiv de fiinţă care limitează, care interzice, care introduce frustrarea în universul copilului. Acelaşi lucru se petrece şi în cazul tatălui: este un tătic care fluieră, care rîde, care descoperă pentru copil lumea întreagă, dar şi un tată care spune nu, acum e vremea să te duci în pătuţ, nu, e timpul să-ţi faci lecţiile, nu, pentru tine s-a sfîrşit programul la televizor etc. Prin urmare, toate aceste negaţii şi interdicţii profesate de părinţi au tocmai rolul de a-l ajuta pe micuţ să se construiască în raport de exigenţele şi coordonatele realităţii sociale şi culturale. Şi acest lucru trebuie amintit în permanenţă părinţilor. Anume, că ei sînt acolo, că ei există pentru a-l veghea pe copil în drumul său de trecere din lumea copilăriei către lumea adulţilor, astfel încît să fie în stare să înfrunte realităţile vieţii şi să se adapteze rigorilor acesteia. Cel mai frumos cadou pe care îl putem face unui copil este nu să-l iubim, nu să-l strîngem în braţe, deşi aceste gesturi sînt esenţiale, ci să-l ajutăm să se descopere ca adult, de ins pe cale de a deveni responsabil şi adaptat.

- Dar ce se întîmplă atunci cînd unul sau poate amîndoi părinţii sînt purtătorii unei zestre patologice de simptome şi ticuri, de comportamente negative faţă de copil? Cum va fi acel copil? Cum va arăta viaţa lui de matur?

S.: Ei bine, să subliniez de la început un aspect: ca şi copil, dar şi ca adult, emitem două mari tipuri de mesaje. Unele sînt pozitive, celelalte sînt negative. Din perspectiva relaţiei părintelui cu micuţul, trebuie spus că mesajele pozitive vor permite acestuia să aibă încredere în sine, să fie energic, să se confrunte cu dificultăţile ridicate de realitate. Dar sã recunoaştem totodatã că există şi părinţi patologici, părinţi cu un înalt grad de toxicitate. Unii adulţi sînt categoric „nefaşti” pentru copii…

- … victime la rîndul lor ale unor părinţi bolnavi… gata să repete acelaşi comportament ca şi adulţii care i-au chinuit…

S.: Fireşte, aşa stau lucrurile. Asemenea victime adulte ajung să-şi victimizeze propriii copii fără să aibă habar de efectul negativ şi devastator al atitudinii lor educative, care repetă un scenariu iniţial prost construit, preluat mecanic şi nereflectat pentru că este integrat reflex în inconştient. O să vă vorbesc despre propria mea experienţă, dublă, de psihoterapeut cu mii de cazuri şi de părinte, tată a cinci copii. Pînă şi eu am fost victima unui asemenea anturaj parental. Am primit o educaţie dureroasă, mama a rămas însărcinatã cu mine la 17 ani, tatăl fiind un puşti de 15 ani, care ne-a părăsit atunci cînd eu aveam 4 ani, ea rămînînd fără partener şi eu fără tată. Deci nu pot să spun că am avut parte de o copilărie prea confortabilă. Dar trebuie subliniat că micuţii beneficiază de numeroase resurse. Le putem transmite mesaje negative, îi putem violenta, dar ei sînt capabili să păstreze un bun potenţial de evoluţie, fireşte, cu condiţia ca acel comportament destructiv să nu devină permanenţă. Un autor francez pe nume Cyronique a inventat conceptul de rezilianţă.

- Ce înseamnă rezilianţă?

S.: Conceptul ca atare desemnează acea situaţie în care un copil, deşi este rău tratat, păstrează surprinzător în sine un nucleu de resurse pentru a supravieţui. El se comportă la fel ca o minge de ping-pong. Unele mingi se sparg, altele se deformează. Cele deformate, aruncate în joc, îşi reiau forma iniţială, fiind efectiv apte pentru un joc normal. Este un fenomen ciudat, dar vă asigur că aşa stau lucrurile. Un astfel de fenomen poate fi observat şi în cazul adulţilor. Să luăm situaţia celor care au supravieţuit lagărelor de concentrare naziste şi care au reuşit apoi să depăşească trauma iniţială, traumă care pe unii dintre ei i-a împins efectiv la sinucidere. Cei mai puternici, cu un fond sufletesc pozitiv, au izbutit să se regăsească, să se construiască din nou şi să realizeze lucruri de neimaginat înainte. Bineînţeles că aceasta nu vrea să însemne că ar trebui să-i facem să sufere pe copii. E suficient doar să înţelegem că primim mesaje negative, toxice, dar şi mesaje pozitive, dinamizante, fiecare reacţionînd la acestea în funcţie de structura propriului lăuntru. Fireşte că unii pot deveni delincvenţi sau perverşi, iar alţii, dimpotrivă, oameni echilibraţi şi realizaţi. Acesta din urmă este şi cazul meu, căci am trăit o copilărie foarte dificilă, extrem de dureroasă. Am fost bolnav de la gît pînă la tălpi şi pînă la vîrsta de 4 ani am fost condamnat să stau în pat, nemişcat. Finalmente, prin voinţă şi autoeducaţie, am reuşit să merg, mai greu la început, din ce în ce mai bine apoi, iar astăzi, la senectute, mă deplasez ca oricare alt om sănătos. Poate că o să vă surprindă ce o să vă spun, dar fiinţa umană deţine resurse incredibile, din care nu foloseşte decît o parte infimă. În realitate, noi oamenii sîntem adevăraţi zei, numai că încă nu am aflat-o...

- Ce relaţie există între această energie misterioasă şi inconştientul despre care vorbea Sigmund Freud? Să fie oare inconştientul, să fie sinele o parte cavernoasă, pulsională, primară şi negativă, sau dimpotrivă, ceva stimulativ, ceva pozitiv în economia funcţionării psihicului uman?

S.: Pînă nu demult, şi vă spun asta pentru că şi eu sînt un copil al psihanalizei, am crezut că inconştientul este duşmanul meu lăuntric, că este rău, că mi se opune, că mă oprimă. În realitate, lucrurile stau exact pe dos. Inconştientul e prietenul nostru, el se află în slujba noastră, doar că trebuie trezit, doar că trebuie aflat şi adus la lumină călătorind pe căi labirintice, depăşind şi asumînd pulsiunile şi contradicţiile ce-l caracterizează. De pildă, e perfect adevărat că sîntem stăpîniţi de dorinţe, de dorinţe numeroase şi contradictorii, dar pe care e dezirabil să mi le pot educa şi controla. Spre exemplu, acum sînt aici, la interviu, împreună cu d-voastră, dar poate că mi-aş dori sã fiu acasă, împreună cu frumoasa mea amantă blondă, cu care să fac dragoste. Aşadar, am ales acest lucru în detrimentul celuilat...

- E păcat...

S.: Ei, să nu exagerăm cu gluma! Desigur, inconştientul ar fi putut să-mi joace o festă, să mă pună să nu mă trezesc la timp pentru ca să ajung la interviu sau să greşesc strada... Vedeţi, uneori inconştientul ne aminteşte de faptul cã ne aflăm în prezenţa unor conflicte de interese, a unor conflicte ale dorinţei. Ca să vă ofer un exemplu, este perfect adevărat că accept acest loc de muncã pentru că îmi oferã o garanţie de stabilitate şi securitate, deşi poate că aş prefera un loc de muncă mai creativ, dar şi mai puţin sigur (euuuuu!). În ceea ce mă priveşte, la vîrsta de 35 de ani am ales să părăsesc un post sigur şi confortabil, de profesor universitar, ca să mă aventurez într-o profesiune liberală, spectaculoasă, stimulatoare pentru potenţialul meu de creativitate, dar mult mai puţin protectoare din unghi de vedere financiar. Ei bine, inconştientul meu m-a ajutat să optez în concordanţă cu ceea ce îmi corespundea mai bine. Nu a fost deloc o alegere comodă, vă asigur. Iată de ce aş compara inconştientul cu legea gravitaţiei universale formulată de Isaac Newton...

- În ce sens faceţi această apropiere? Fiţi mai explicit, vă rog!

S.: Potrivit acelei legi fizice, toate corpurile sînt atrase către centrul pămîntului. Or noi doi, stînd în picioare şi discutînd, sfidăm această lege. Rămînem precum am fost. Aşa şi cu inconştientul, trăim laolaltă cu el de parcă nici nu am şti că există, la fel precum trăim ignorînd permanent, în toate actele vieţii noastre, legea gravitaţiei universale. Iată pricina pentru care gîndesc astăzi că inconştientul nu ne este duşman, ci prieten, dar un prieten dificil, care adeseori apucă pe drumuri cam încurcate ca să ne alerteze în faţa adevăratei primejdii. De exemplu, cîndva am suferit de lumbago mai ales pe vremea cînd eram obligat în fiecare duminică să-mi vizitez soacra, o femeie care nu mă simpatiza deloc. Petreceam un sfîrşit de săptămînă enorm de neplăcut. Boala era de fapt semnalul pe care mi-l formula inconştientul că acele vizite nu-mi făceau bine. Cum am încetat să o mai frecventez săptămînal pe mama-soacră, lumbago-ul meu a dispărut ca prin farmec.

- Aşadar, era vorba în acea situaţie de un răspuns somatic pe care psihicul d-voastră vi-l adresa în scopul de a vă determina să luaţi o decizie salvatoare...

S.: Sigur, boala mea fizică era un simptom corporal generat de un conflict lăuntric, de ordin sufletesc. Fireşte, nu era vorba cîtuşi de puţin de un conflict interpersonal. Contrar a ceea ce se crede de obicei, majoritatea conflictelor nu sînt exterioare, nu sînt în raport cu ceilalţi, ci sînt de ordin lăuntric, dar se exprimă, ce-i drept, prin intermediul celorlalţi. Ceilalţi devin semnele şi simptomele lăuntrului meu.

- Şi atunci, care este limbajul prin care ne grăieşte inconştientul şi mai ales cum putem noi să-l înţelegem fără a ne înşela?

S.: După cum ne-a dezvăluit Freud, visul este calea regală de acces la inconştient. Visul îl construieşti singur, îl creezi fără ajutorul nimănui, el nu vine de undeva din afară, dăruit de altcineva. De pildă, pentru că vă plictisesc acum sporovăind despre inconştient, puteţi visa că mă veţi arunca din trenul spre Paris în care călătorim împreună. În realitate nu veţi face aşa ceva, căci vă este teamă de consecinţele unui asemenea gest, dar în vis totul este posibil, iar inconştientul vă oferă posibilitatea să vă răcoriţi printr-o crimă altfel de nefăptuit. Tot aşa se întîmplă şi cu celelalte semne elaborate de inconştient: actele ratate, ticurile, uitãrile, cuvintele de spirit etc. Toate sînt semnale trimise de inconştient prin care vă puteţi înţelege mai bine lăuntrul şi mai ales conflictele interioare. El vă grăieşte indirect despre ceea ce nu puteţi recunoaşte d-voastră înşivă într-o manieră deschisă. Inconştientul nu se înşeală niciodată. De pildă, am asistat la un episod petrecut în direct la televiziune, în Franţa: moderatorul fusese atît de enervat de intervenţiile unui invitat, încît la final, în loc să-i mulţumească zicînd je veux vous remercier, a spus je veux vous emerder. Inconştientul a spus adevărul despre ceea ce credea cu adevărat jurnalistul referitor la calitatea invitatului său. Cu alte cuvinte, l-a luat gura pe dinainte.
- Să înţeleg că inconştientul nu poate minţi?

S.: Da, aşa este, inconştientul nu ştie să mintă, el nu cunoaşte nici timp, nici frontiere imposibile. Dacă vreţi, el se aseamănă cu partea nevăzută a aisbergului, cea care este ascunsă sub apă, dar care ne reprezintă cu adevărat, căci ea ne permite să trăim aşa precum sîntem în realitate. Pînă la urmă, limbajul inconştientului este tocmai sistemul de boli de care suferim. Maladiile sau, după cum sună în franceză, le mal a dire, les mots a dire, răul care trebuie comunicat, vorbele pe care am să le spun. Un ultim exemplu: dacă eu vreu să fac dragoste cu partenera mea şi ea nu doreşte asta dar nu are tăria să mi-o comunice, rezultatul va fi că a doua zi ea se va îmbolnăvi de o boală vaginală, de cistită sau poate de migrenă. E un fel al inconştientului femeii de a i se adresa şi de a-i spune „fii atentă, îţi baţi joc de tine, aşa nu mai merge, învaţă să te respecţi!”.

(Text publicat în volumul Sufletul şi umbra. Noi texte de psihanaliză culturală, Editura Trei, Bucureşti, 2006) / preluat de aici

20 ian. 2009

dream...

aşa au ajuns literele până la mine!
apoi, zburătoarele cărţi!
foto: Marina Cano
photo.net

16 ian. 2009

Sfântul Antonie

Sf. Antonie cel Mare
Omului credincios şi celui ce vrea să înteleagă pe Dumnezeu nimic nu-i este anevoie. Iar dacă vrei să-L şi vezi, priveşte podoaba şi pronia tuturor celor ce au fost făcute şi a celor ce se fac cu cuvântul Lui. Şi toate sunt pentru om. (Antonie cel Mare)7

Când te întorci cu mulţumire spre aşternutul tău, aducându-ţi aminte de binefacerile şi de marea purtare de grijă a lui Dumnezeu şi umplându-te de înţelegerea cea bună, te vei veseli şi mai mult, iar somnul trupului tău se va face trezvie a sufletului, şi închiderea ochilor tăi, vedere adevărată a lui Dumnezeu. Atunci tăcerea ta, umplându-se de bunurile primite, va da din tot sufletul şi puterea o adânc simţită slavă Dumnezeului a toate. Căci de va lipsi păcatul din om, o singură mulţumire cumpăneşte mai mult decât toată jertfa cea de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. (Antonie cel Mare)43 .
(de aici)

*
mâine, pe 17 ianuarie, e ziua de prăznuire a Sfântului Antonie cel Mare! sunt aşa emoţionată! vreau să merg în Drumul Taberei la o bisericuţă cu hramul Sfântului! inima îmi tresaltă de bucurie!

13 ian. 2009

9 ian. 2009

dacă aş avea bani,

aş merge la acest training!:

Vindecarea relatiilor interpersonale prin comunicare
Training de Comunicare Relationala (2) - Managementul Comunicării şi al Relaţiilor Interpersonale
Metoda ESPERE creata de catre Jacques Salome14-16 februarie 2009
14-19 februarie 2009

Cum sa vindecam relatiile esentiale din viata noastra de lupta pentru dominare, reprosuri, critici, culpabilizare, dependenta, suferinta?

«Ne intelegem bine» Rostim adeseori aceste cuvinte pentru a spune ca intr-o relatie anume, in cea mai mare a timpului, avem pareri si simtaminte similare cu celalalt. Iar chiar daca nu se intampla acest lucru, reusim cumva sa gasim o cale de intelegere. Cand insa ne confruntam cu situatii in care nu mai avem aceleasi drumuri in viata si nu mai gasim usor calea de mijloc, conflictele apar tot mai des. Cum facem atunci “sa ne intelegem bine”? Scopul acestui curs este sa va ajute sa va raspundeti la aceasta intrebare si sa identificati modalitati de a dezvolta relatii armonioase atat cu cei din jur cat si cu sine.

Tematica training-ului:

Ce inseamna comunicare relationala?
Metoda de comunicare interpersonala ESPERE
- concepte structurante pentru a dezvolta o relatie vie
- cum sa echilibram dinamica unei relatii: a cere - a da - a primi - a refuza
- cum sa intelegem comportamentele ca limbaje
- cum sa trecem de la frica la dorinta
- instrumente de lucru: bastonul cuvantului, esarfa relationala, vizualizarea externa, simbolizarea, actualizarea, confirmarea
- reguli de igiena relationala
- principii relationale de baza : reponsabilitatea pentru capatul propriu de relatie
- registrele comunicarii; cum sa-l ascultam pe celalalt in registrul corect

Ce ne impiedica sa comunicam cu noi insine si cu cei din jur?- Sistemul SAPPE : amenintarea, santajul, culpabilizarea, devalorizarea, descalificarea si “trebuie”
- Mentinerea relatiei de tip dominare-supunere
- Ranile arhaice care se formeaza in prima parte a vietii: rana de respingere, rana de abandon, rana de nesiguranta, rana de nedreptate, rana de umilire, rana de neputinta, rana de tradare
- Terorismul relational

Cum putem cultiva relatii vii in viata noastra?
-Modele de relatie: de tip infantil si inchis; de tip creativ si deschis
-Relatii cu aporturi pozitive si relatii cu aporturi negative
-Cum ingrijim o relatie ?
-Cele 5 mari dinamici relationale
-Posibila evoluţie a unei relaţii nesatisfăcătoare

Moderator: Aleth NAQUET este presedinta Institutului ESPERE din Paris. Aleth Naquet este psiholog clinic, avand un DESS in psihologie clinică si psihopatologie la Universitatea din Paris. A fost formata de către Jacques Salomé. Iniţial, Aleth a integrat comunicarea relationala in practica sa psihoterapeutica. Din 1996, este formator şi moderator in relatii interumane. Aleth s-a afirmat ca formator in metoda ESPERE in cadrul centrului ADRES, fondat de ea in Paris. In prezent este trainer si consultant pentru instituţii si firme, in domeniul comunicarii si al relaţiilor interpersonale folosind Metoda de comunicare ESPERE

Atestare internaţionala: Programul de training se finalizează cu obtinerea atestatului de participare eliberat de Centrul ADRES (Franţa) in colaborare cu Centrul de Dezvoltare Personala Amaneser (Romania). Centrul ADRES este instituţia abilitata de Institutul ESPERE sa deruleze programele de training si de formare în Metoda ESPERE.

Organizatori: Centrul de Dezvoltare Personala Amaneser (Romania) si Centrul Adres (Franta) – abilitat de Institutul ESPERE sa deruleze programul de formare in metoda de comunicare ESPERE© in Romania.
Date: 14-16 februarie 2009 (3 zile – pentru publicul larg)
14-19 februarie 2009 (6 zile – pentru persoanele inscrise in Programul de Formare in metoda ESPERE©; prezentarea Programului se afla pe site-ul nostru http://www.amaneser.ro/)
Locatie: Va va fi anuntata cu o saptamana inainte.

8 ian. 2009

7 ian. 2009

Ioan-Cosmin


feţişoara lui

cum spuneai tu, mamaie Victoria
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
2006-02-24

năvalnicul păsărilor o trimise înapoi
ce cauţi aici, bătrâno?
am fereastra ruptă, domnişorul meu. piciorul în apă n-a mai intrat de când coasa buzelor a tăiat bârlogul. băiatul m-a lăsat lângă sacul cu făină

psaltire, făptură de ceară
lumina…

vino,
striga ea

mare fu hortensia, monico. mi-a dat-o la capătul scării. feţişoara lui stătea ascunsă
mi-a zis: urcă.
nu pot, domnul meu

căsuţe frumoase cu geamuri deschise, flori şi verdeaţă. întinsei mâna spre norul de vată

coboaaară

îmi zice:
să îi pui numele Ioan

au trecut 9 ani. într-o dimineaţă, Cosmin vine la mine şi cu două degete lipite îmi atinge fruntea:

mama, îţi fac semnul lui Ioan

*****

Ioanului meu drag Cosmin,

La mulţi ani sub semnul Botezătorului Ioan!!

tot azi, dor de mamaia Victoria, care ţi-a pus numele Ioan...

6 ian. 2009



ieri mi-am luat, în avans la ziua mea, o carte: Toba pictată. toba lui Mo şi Ni...

2 ian. 2009

Noul An

/yelena dolgova/

Noul An a venit! strigă copiii...


Pe vremea când celălalt an era şi el nou şi se numea Noul An-Acela, întâmpinându-l am avut aşa viziunea lui: un copac care creştea pe orizontală, vedeam tubul trunchiului său şi zilele care se ramificau, ca nişte cămăruţe...


Noul An-Acesta îmi pare o masă densă, ca o ceaţă, mai puţin dezvăluibil cu simţurile cunoscute, ci mai mult cu acelea secrete, ambigue, care ţin de intuiţie şi de încredere în viaţă... pare un an mai misterios, căci ne va strânge şi din noi vor picura esenţe care ne vor ajuta să vedem. vom vrea oare să vedem? vom putea? sper că da!...


Anului care a trecut îi mulţumesc pentru că a fost bun ca o mănuşă care m-a oglindit. m-a scuturat dureros de cel puţin două ori, şi nu m-am trezit. încă dorm, pentru că mi-e frică să stau trează în mijlocul furtunii şi al liniştii. nu am fost mai tolerantă, multe s-au dovedit în mine insuportabile, cum au ieşit la lumină din vizuinile lor...


în Noul An-Acesta aud că va fi o criză. o criză seamănă cel mai bine cu mine cea de acum. poate că ea, criza, îmi va dezvălui ce nu am avut curajul să privesc în vreme de pace. lucrul acela preţios - sau nepreţuit, cum vrei să-i spui...


Noul An a venit! Noul An a venit! strigă copiii rostogolind mărgele care nu se poticnesc, ci alunecă graţios pe firul corzii care ne ţine pe toţi...