30 apr. 2008

Jurnalul recunostintei - 0

M de la Moni, A de la Adi! două litere fericite!
şi
săniuţa cu un milion de fulgi de nea pe ea, în acelaşi anotimp cu florile de unghii, din faţa bucătăriei!
şi
piatra cu care un copil m-a lovit în cap!
şi
bătătorul de covoare, pe care mă dădeam până ameţeam, iar şi iar!
şi
câmpul cu muşeţel, o minune de tăpşan al copilăriei, unde făceam roata! (oare de aceea nu mai suport ceaiul de muşeţel acum? ar trebui să-mi fac un ceai cu câmp cu tot!)
şi
... ei bine, partea cu ferestrele îmi place cel mai mult din desenul meu de şcolăriţă. la început între ferestrele blocului meu şi al lui Adi am desenat un curcubeu, apoi un fel de podeţ, iar apoi aceste două perdele umflate de vânt, care pur şi simplu se îmbrăţişează! e exact ce îmi doream să exprim! (seamănă şi cu doi copaci, care cresc unul spre celălalt, oferindu-şi coroana!)
în desen mai apare şcoala, mai mult inexistentă pentru mine pe vremea aceea!

acesta e desenul de restituire simbolică pentru aleea copilăriei mele, de unde a trebuit să plec. atunci nu am ştiut să îmi iau rămas bun. o fac acum

29 apr. 2008

Kylie Minogue & Kermit the Frog



Especially for You

o poză dragă mie!
iată sala unde ne întâlnim, oameni şi săculeţi! spate în spate, Mo şi Mo! ce bine ne îmbinăm!
şi iată şi un săculeţ de budo-zen, în palma lui Mo!

ecologie

am inaugurat azi pe blogroll rubrica
Hai să comunicăm! Ne învaţă Jacques Salomé...
cred în metoda ESPERE propusă de Salomé - şi cred cu intensitate şi ardoare!
cred că suntem datori Poveştii din noi (nu-i aşa, Mo?) de a lăsa lumina (că tot suntem în Săptămâna Luminată!) să intre, să spele, să se odihnească... şi pentru asta trebuie să ieşim în întâmpinare cu o schimbare şi o recentrare permanente, care să facă muzica din noi să se audă! ascultând acordurile din noi şi vibraţiile celorlalţi...
încerc această schimbare în comunicare şi văd cât e de greu să mă rup de tipare vechi, de suferinţe grele pe care le tot car precum fata cea leneşă cufărul din poveste! ştii? vreau să devin sprintenă ca o rândunică şi să las balastul care mă ţine pe fundul apelor deoparte...
aşa că citesc cărţile lui Jacques, adun pietricele, scriu scrisori de restituire simbolică, păstrez candori şi fragmente de iubiri, desenez un podeţ între două blocuri... tot am senzaţia că un mic fragmenţel din multe evenimente din viaţa mea lipseşte! aşadar caut o pensetă, o pipetă, culoare, vibraţie, să pun acolo... dacă nu eu, atunci cine? dacă nu acum, când arde cămaşa pe mine, atunci când? şi dacă nu aici, atunci unde? aici, în viaţa mea...

25 apr. 2008

Paşte cu drag

ieri la serviciu scriam despre moriştile mele înţepenite. ieri seară, în bam boo, găseam o morişcă! superbă, în culorile curcubeului! hmmmm. am adus-o acasă, suflu în elicele ei şi văd că se poate! ca lucrurile să se mişte, da! şi are o turaţie!...

mâine plecăm la ţară... nu am inima uşoară, dar am cea mai frumoasă broscuţă origami, verde deschis... o broscuţă curajoasă, care a primit să fie un simbol pentru o altă broscuţă, care a fost vie acum 27 de ani şi care a sfârşit sub bisturiu, la o oră de anatomie... atunci am văzut o inimă mică pulsând şi nişte plămâni diafani... imaginile acelea au fost aşa de crude şi de goale! goale de tot...
(poezie: curtea de chihlimbar)
acum, vreau să duc broscuţa mea frumoasă la baltă, printre suratele ei! să simtă aerul, ieşind din vulcan... vulcanul în care a stat închisă atâta timp, alături de inima mea... şi poate ceva se va vindeca... cine ştie...


Sărbători pascale minunate, atingând lumina cu inima!

24 apr. 2008

lumea mea are multe morişti înţepenite. am datoria ca elicele lor să se mişte din nou, în curenţii vioi de vânt... (datorie, în sensul de nobleţe a fiinţei)

23 apr. 2008

japanesse garden
"În fiecare zi, vreau să mă trezesc cu gândul de a adăuga un pic mai multă viaţă existenţei mele, pentru a o împinge mai departe, pentru a o amplifica încă puţin..."
Jacques Salomé

La mulţi ani,
Lili!

Draga noastră Lili,
mai sus trebuia să fie o poză generoasă cu noi toate, prietenele tale - începând cu Daria!, şi în ea musai să râdem, să ne înghiontim, să intrăm în cadru, să ne privim şi să te privim, cântându-ţi peste continente şi mări
Mulţi ani trăiască! Mulţi ani trăiască! La mulţi ani!...
dar iată că a ieşit un trandafir! petalele sunt catifelate şi foşnesc, nerăbdatoare, urări!
Lili, să te bucuri, să fii sănătoasă, să mergi cu rolele, să te caţeri pe munţi, să alergi pe bicicletă şi alte lucruri trăznite! Corina să îţi arate cum se face, şi să o asculţi! să zbori, Lili, printre nori pufoşi şi să te joci cu gărgăriţele! apoi, la vară, să faci o vrajă şi să vii la noi!
(secret: visăm la clipa în care ne vom strânge toate, să stăm la poveşti, la o prăjiturică făcută de Gabi, Daria să ne arate cum lucrurile trebuie răvăşite din când în când, să ne împărtăşim uimiri din viaţă, întâmplări, cum spunea Nichita...
să fim împreună. atât!)
La mulţi ani, Lili!

21 apr. 2008

Jurnalul recunostintei - -1 Adi in parul meu lung

trec zilele şi tu încă îmi spui că mă iubeşti...
promit să fac loc, pentru ca aceste cuvinte să ajungă până la mine
prin iarba înaltă o să trec ca o floare în căutarea soarelui ei...
o să vii cu mine pe aleea livezilor? acolo acum sunt droguri şi tigani, aşa mi s-a spus.
dar acolo e şi un eveniment neîncheiat numit copilărie şi Adi, prietena mea...
la 9 ani mi se părea firesc să respir în saboţii albi şi galbeni şi de
peste drum, din blocul vecin, să îi fac cu mâna lui Adi. cobori? - cu un singur gest, in lumina. da, vin...
apoi într-o zi eu am plecat, cu cei 9 ani şi părul lung...
în fiecare centimetru locuia un miros, pneumonia, cutremurul, unghiile cu flori, poveştile cu omul negru, Liviu de la 4, bătătorul de covoare şi mai ales muşeţelul şi limba rusă... şi Adi...
o să vin peste 31 de ani şi o să desenez un pod, fetiţo, ca nimic să nu mă mai despartă de tine şi când o să mă întrebi urci? o s-o fac, pe vrejul de fasole al anilor, încă vii şi frumoşi...

(poezie: clasorul cu senzaţii)

17 apr. 2008

the police



tea in the Sahara, with you!...

Vitamine zilnice pentru suflet

Un astronaut şi un neurochirurg renumit discutau despre existenţa lui Dumnezeu. Astronautul a spus:
- Am o convingere, nu cred în Dumnezeu. Am fost în spaţiu de mai multe ori şi nu am văzut nici măcar un înger.
Neurochirurgul s-a mirat de argumentaţia astronautului, dar nu a arătat acest lucru. După ce s-a gândit câteva momente, a zis:
- Bine, eu am operat multe creiere şi niciodată nu am văzut vreun gând!


Vitamine zilnice pentru suflet, vol. 10 - librăria Pauline

16 apr. 2008

J. Salome

"Nu vorbim niciodată în zadar. Orice cuvânt are un punct de sprijin, unde să se odihnească după ce a navigat mult, după ce a călătorit îndelung, după ce a traversat spaţii de singurătate, de întuneric şi de strălucire."

Jacques Salomé

11 apr. 2008

Vitamine pentru suflet

Într-o zi, Meher Baba a întrebat următoarele:
- De ce ţipă lumea atunci când este supărată?
Bărbaţii s-au gândit un moment şi au răspuns:
- Pentru că ne pierdem calmul, a spus unul, de asta ţipăm.
- Dar de ce să mai ţipi când este cineva lângă tine? Nu poţi să vorbeşti încet?
Bărbaţii au mai dat nişte răspunsuri, dar nici unul nu l-a mulţumit pe Baba. În final, acesta a explicat:
- Atunci când două persoane sunt supărate, inimile lor se îndepărtează mult. Pentru a acoperi această distanţă, trebuie să ţipe pentru a se auzi.
Apoi Baba a întrebat:
- Ce se întâmplă când două persoane se îndrăgostesc?
- Nu ţipă, ci îşi vorbesc suav. Pentru că inimile lor sunt foarte apropiate, iar distanţa dintre ei este foarte mică…

( din Vitamine zilnice pentru suflet, vol. 8, de H. A. Agudelo
/librăria Pauline)

scrisoare către săculeţ

ieri am avut un moment de suspans când Mario a zis să luam săculeţul trecând prin celălalt... auzisem bine? parcă vedeam o fereastră prin celălalt, un decupaj rarefiat. îmi aminteam exerciţiul la care trebuia să vedem prin palma pusă în faţa ochilor...
m-am simţit înfiorător de tenace în a o împiedica pe Lăcrămioara să ajungă la sacul ei. perseverentă, conştiincioasă, scrupuloasă aş zice. eram agilă, Doamne iarta-mă!
la prima varianta, în care L. era piedică, parcă derapam, am şi mângâiat-o la un moment dat, nu aveam mobil (ca la cealaltă variantă, vezi bine...)
iar la sfârşit, când pur şi simplu trebuia să iau săculeţul, am simţit multe, în timpul exerciţiului şi mai ales după. săculeţul parcă era de fapt între două lamele, lamela-Moni şi lamela-Lăcrămioara... spaţiul dintre lamele era din ce în ce mai mic, eram într-un contact, dar nu atât încat să simt că suntem una, Moni-Lăcrămioara sau Lăcrămioara-Moni... vedeam săculeţul, înaintam spre el şi mă bucuram că îl văd, că îl simt... în definitiv, ce era între mine şi sac? cine? cine sunt eu. cine suntem noi.

(apropo de graniţă, de pojghiţa aceea pe care o simt între mine şi viaţă...)

gânduri>
dacă sunt eu sau celălalt, ce importanţă are? sau eu şi celălalt, la fel de important... mi-e greu să spun că eu şi celălalt suntem acelaşi lucru, pentru că n-am simţit asta. mai mult pre-simt.

să ieşim din noi, traversându-ne, ca acul prin cămaşă, ca ploaia prin nori, ca vântul prin copaci, şi să ne culegem sacul - pe noi... să ieşim şi să ne culegem, în acelaşi timp, pe o singură bătaie de inimă

(bat câmpii, nu?)

4 apr. 2008

scrisoare către săculeţ

poţi să sari în zigzag şi cât mai adânc, sus înspre cer şi cât mai jos în pământ, în inima pământului, să duduie zidurile,
măcar o fisură să apară, ca un pârâiaş...
sari cu toată greutatea, să sune-răsune
oul ucigaş măcinându-şi coaja
de neputinţa de a rodi un pui frumos...

sari atât de sus! - şi apoi ceva,
o fundă albastră! sub tălpile tale...
e un sacrilegiu să o striveşti, aşa că

te opreşti din zbor, restul lumii nu mai există,
doar mersul de şarpe în alt zigzag, pe un pământ mocirlos...
puterea de camuflare, da, e superbă, aici la graniţă nimeni nu va şti
că de funda albastră e legat un şarpe, un şarpe cu aripile de pământ...


(după şedinţa de budo-zen de ieri de la sală)


save the last dance

balet

zboară, fetiţo, zboară!...

1 apr. 2008

scrisoare către săculeţ

ştii? uneori mă întreb unde sunt ghemuite gesturile, sunetele, lumea, când e tăcere... îmi pare că în tăcere există deja, invizibile, ele toate. cred că depinde de ureche, de cât de curioasă şi de îndrăgostită e, să nu se lase păcălită că tăcerea ar fi mută!

greierele are un fel de timpan în spatele genunchiului! drăguţul!

buna, Tata

sunt eu, Fata Ta... am venit să mă aştepţi în Prag... Aceasta e Moştenirea mea