11 apr. 2008

scrisoare către săculeţ

ieri am avut un moment de suspans când Mario a zis să luam săculeţul trecând prin celălalt... auzisem bine? parcă vedeam o fereastră prin celălalt, un decupaj rarefiat. îmi aminteam exerciţiul la care trebuia să vedem prin palma pusă în faţa ochilor...
m-am simţit înfiorător de tenace în a o împiedica pe Lăcrămioara să ajungă la sacul ei. perseverentă, conştiincioasă, scrupuloasă aş zice. eram agilă, Doamne iarta-mă!
la prima varianta, în care L. era piedică, parcă derapam, am şi mângâiat-o la un moment dat, nu aveam mobil (ca la cealaltă variantă, vezi bine...)
iar la sfârşit, când pur şi simplu trebuia să iau săculeţul, am simţit multe, în timpul exerciţiului şi mai ales după. săculeţul parcă era de fapt între două lamele, lamela-Moni şi lamela-Lăcrămioara... spaţiul dintre lamele era din ce în ce mai mic, eram într-un contact, dar nu atât încat să simt că suntem una, Moni-Lăcrămioara sau Lăcrămioara-Moni... vedeam săculeţul, înaintam spre el şi mă bucuram că îl văd, că îl simt... în definitiv, ce era între mine şi sac? cine? cine sunt eu. cine suntem noi.

(apropo de graniţă, de pojghiţa aceea pe care o simt între mine şi viaţă...)

gânduri>
dacă sunt eu sau celălalt, ce importanţă are? sau eu şi celălalt, la fel de important... mi-e greu să spun că eu şi celălalt suntem acelaşi lucru, pentru că n-am simţit asta. mai mult pre-simt.

să ieşim din noi, traversându-ne, ca acul prin cămaşă, ca ploaia prin nori, ca vântul prin copaci, şi să ne culegem sacul - pe noi... să ieşim şi să ne culegem, în acelaşi timp, pe o singură bătaie de inimă

(bat câmpii, nu?)

2 comentarii:

  1. mainile-mi nu se mai unesc pentru a deschide apoi floarea de cires in soare./pe plita incinsa pasesc zadarnic,amintirile nu sunt aici./saculetul meu si-a uitat numele.

    Mo"cea mare"

    RăspundețiȘtergere
  2. orice lucru uitat e undeva... aproape! si ne asteapta!
    saculetul nu ti-a uitat numele!
    numelui lui e un zambet! Z
    veniti joi! flori...
    Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere