31 aug. 2009

dor de Mae

casele
poezie [ ]
de stanescu elena-catalina [mae ]
2004-06-25

eram acolo când au crescut casele
când au ars când s-au stins
când au venit aceia cu excavatoarele lor deprimante
răscolind cenuşa
turnând pe deasupra oraşe de asfalt
de neant de nu te găsesc
eram acolo şi înmuguream printre crăpaturile zigzagate
ca o moartă nemoartă

dar n-a mai crescut nici o casă
doar umbrele ei
fără acoperiş
şi mă plouă

29 aug. 2009

Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul

Sfântul Ioan Botezatorul a fost fiul Elisabetei şi al preotului Zaharia, fiind cunoscut sub denumirea de „Înaintemergătorul”, pentru că a anunţat venirea Mântuitorului. În timp ce Zaharia slujea la templu în Ierusalim, Arhanghelul Gavriil i-a vestit că Elisabeta va naşte un fiu la batrâneţe şi se va chema Ioan. Pentru că Zaharia s-a îndoit de aceasta veste, a rămas mut până ce Elisabeta a născut. Aflat la maturitate, Sfântul Ioan, „de care lumea nu era vrednică” (Evrei, cap. 11, ver. 38), se retrase în pustiu, acoperit cu o haină din păr de camilă şi încins cu o curea de piele, aceasta semnificând stăpânirea tuturor pornirilor trupeşti. Când Ioan a început a propovădui pocăinţa, primele sale cuvinte de învăţătură au fost „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Matei cap.3, ver.2). Sfântul Ioan îi boteza pe cei ce veneau să îl asculte în apele Iordanului, în semn de curaţire de păcatele lor şi pentru a-i pregăti să îl primească pe Iisus Hristos. Pentru că poporul se întreba dacă nu era el Mântuitorul aşteptat de atâtea generaţii, Ioan le spuse „Eu vă botez cu apă, dar vine altul mai mare decât mine, El vă va boteza cu foc şi cu Duh Sfânt”. Vrednicia sa era atât de mare, încât a fost ales să îl boteze pe însuşi Mântuitorul Iisus Hristos şi să fie martorul descoperirii Sfintei Treimi. Ioan nu se temea să adreseze reproşuri aspre lui Irod Antipa, tetrarhul Galileii, om lipsit de ruşine care, contrar Legii, se căsătorise cu Irodiada, soţia fratelui său Filip pe când acesta din urmă era încă în viaţă şi avusese cu ea o fată, Salomeea. Pentru aceea, Irodiada îl ura de moarte pe Ioan. „Irod, la un ospăţ prilejuit de sărbătorirea zilei de naştere, a fost încântat peste măsură de dansul Salomeei, a spus că ea poate să îi ceara orice şi îi va da pâna la jumatate din regatul lui”, a spus preotul Ilie Damian, de la parohia Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Reghin. După ce s-a sfătuit cu mama sa, Salomeea a cerut lui Irod capul lui Ioan Botezatorul pe tipsie. Preotul a adăugat că „i-a părut rău regelui, dar pentru că a promis în faţa mesenilor, a trimis un soldat care i-a taiat capul şi l-a adus, faptă pe care a regretat-o toată viaţa”. Şi aşa a sfârşit „cel mai mare bărbat născut din femeie”, după cum a spus Mântuitorul. Pentru că se temea că Botezătorul ar putea învia dacă trupul ar fi fost îngropat alături de cap, Irod nu a dat ucenicilor decât trupul sfântului, care a fost îngropat în Sevastia. Capul a fost îngropat de Irodiada în curtea sa, la mare adâncime. În amintirea tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Biserica Ortodoxă a rânduit ca ziua de 29 august să fie zi de post.
Tradiţii şi obiceiuri în ziua de 29 august
Ziua de 29 august este una de post, în care, potrivit tradiţiei, este bine să nu se manânce pepeni, pentru că forma lor aminteşte de cea a capului. De asemenea, nu se mănâncă fructe şi legume roşii, nu se bea vin roşu şi nu se mănâncă alte fructe care seamănă cu un cap (mere, pere, nuci, prune etc.). Se spune că în această zi nu se foloseşte cuţitul, totul se rupe cu mâna.

(material preluat de aici)

27 aug. 2009

clăbuci

un blog îmbietor cu tot felul de idei şi... reţete de săpunuri! pe bune. frumos mirositoare şi spumoase!
http://coltulcreativ.blogspot.com
Oltence
care vin de aici
foto Marx Jozsef

Maica Siluana Vlad

- Înţelegeţi, Raiul este locul în care sunt condiţii de bucurie. Dar tu te bucuri? Ai tu această disponibilitate? Fă-mi lista – tu, omule, care eşti acum în faţa mea – fă-mi lista cu motivele de bucurie pe care le ai acum în viaţa ta. Câtă bucurie ai avut de azi dimineaţă? Sau câtă durere? N-am nicio bucurie personală şi durere personală, totul este impersonal. Ne trăieşte entuziasmul dacă este, ne trăieşte tristeţea dacă vine, ne trăiesc gândurile... Or, scăparea, dacă nu ne lăsăm târâţi de mila lui Dumnezeu, este această asumare, această intrare în iadul din noi împreună cu Hristos, şi să facem curat. Să nu ne fie scârbă, să nu ne fie ruşine, pentru că El a venit la noi, cei mai scârboşi şi mai nenorociţi oameni. De aia S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu, că altfel trimitea şi El o epistolă din cer şi ne scotea din necaz. Şi chemarea lui în viaţa creştinului ar trebui să fie o epicleză permanentă. Viaţa călugărească încearcă să fie. Faptul că ne ducem des la slujbă este ca să-L chemăm des pe Dumnezeu, nu ca să ne facem datoria, să turuim acolo şi să nu auzim nimic din ce se spune. Este chemarea lui Dumnezeu.
Taina Ortodoxiei este Taina prefacerii. Dumnezeu, în Biserica Lui, transformă pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Lui, transformă un băiat şi o fată în soţ şi soţie, transformă un păcătos în sfânt, transformă gândurile rele în gânduri bune, transformă păcatele în virtuţi – le preface. Dar noi alegem prefăcătoria, negarea? Aceasta e ieşirea, să mă rog mereu lui Dumnezeu, să strig mereu la Dumnezeu, deci să mă asum cum sunt şi să zic: „Doamne, fă ceva cu mine!” că altfel, cu cât mă fac eu, cu atât voi fi mai nefăcută. Noi nu pricepem că lucrarea mântuirii este lucrarea lui Dumnezeu cu noi.
* o bucurie pentru mine să descopăr aşa ceva! înnoirea ortodoxiei, apropierea de omul de acum...
mulţumesc, Maică!
fragment de aici *
^ despre Maica Siluana aici - Cotidianul
^ interviu cu Maica Siluana aici - CrestinOrtodox

îngrijirea rănilor_Lytta Basset

nici nu ştiu cum să-i mulţumesc Vioricăi pentru toate traducerile din Lytta Basset pe care ni le dăruieşte pe http://www.ceruldinnoi.ro/ !
câte lucruri în noi, câte lumi, care aşteaptă să fie vindecate...
dincolo de iertare. dorinţa de a întoarce pagina...
1.Cuvânt înainte (:::)
2. Introducere (:::)
3. Depresia care lichefiazã (:::)

26 aug. 2009

poezie Nichita Stănescu

înapoierea cheii

Mi-e dor sã pot
sã nu-mi mai fie
dor de tine

Tristeţea, ea;
nu este gând
ea lucru este

Mãnânc-o, dacã ai cu cine!
Durerea vieţii
e un lucru,
nu contemplarea lui

Mi-e dor
sã pot sã nu-mi mai fie dor
de tine

25 aug. 2009

Centrul de consiliere Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

"S-a întors Pãrintele şi m-am bucurat când l-am vãzut. M-am aşteptat sã ne scoatã sâmbãtã la Bisericã, dar pe noi ne-a scos duminicã. De cum am intrat în Bisericã am simţit o mare bucurie. La sfârşitul slujbei am vorbit cu Pãrintele sã mã spovedesc duminica viitoare. Dupã ce m-am întors în camerã, spre searã, m-am gândit la Sfânta Liturghie la care am fost de dimineaţã. Este o minune sã fii în Bisericã în acel moment, e o minune fiecare Liturghie, fiecare Sfântã Slujbã ce se face în Bisericã. Bucuria din timpul slujbei care te învãluie este o minune pentru cã nu ştii de unde vine, adicã ştii de unde vine, dar faptul cã vine şi la tine este o minune.

Îmi amintesc de o discuţie pe care am avut-o mai demult prin clasa a V-a cu profesoara de religie. O acuzam într-un fel de faptul cã Dumnezeu nu mai face minuni în zilele noastre. Nu mai ştiu exact ce mi-a spus ea atunci, dar astãzi în timpul Sfintei Liturghii am vãzut cu mila Domnului încã o datã bogãţia Bisericii, nemãsuratele daruri dãruite omului celui însetat, apa stricãcioasã prefãcutã în vinul cel nou. Tot El îţi deschide “ochii” pentru a putea vedea darul şi bunãtatea Dãruitorului în faţa Cãruia te vezi un mare ticãlos şi nu poţi decât sã te minunezi de bunãtatea şi mila Lui cãtre tine. Aş vrea s-o întâlnesc pe profesoara aceea şi dacã aş putea sã-i împãrtãşesc şi ei minunile pe care mi le-a arãtat Domnul. Mai mare minune decât aceea de a vedea mila Bunului Dumnezeu cãtre omul pãcãtos nu cred cã este.

Privind la icoanele de pe peretele Sfântului Altar (din faţã) am remarcat, abia acum, cã “totul” începe şi se terminã cu Maica Domnului. Începe cu “Naşterea Maicii Domnului” şi se terminã cu “Adormirea Maicii Domnului”. Gândul care mi-a venit apoi a fost cã mântuirea noastrã este “cuprinsã” de Maica Domnului, cã Dumnezeul Cel necuprins a fost cuprins de Maica Domnului. Mântuirea noastrã este nedespãrţitã de Maica Domnului.
Tare aş fi vrut sã fi mers astãzi la Bisericã."

*fragmente dintr-un text tulburător al unui tânăr deţinut... m-au mişcat atât!
ce rubrici am găsit pe site-ul Centrului de formare şi consiliere Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, care găzduieşte şi aceste mărturii? foarte deschise oamenilor, cu tot ce sunt ei. şi foarte ajutătoare celor care pot rămâne blocaţi, la un moment dat, în cădere, în singurătate, în abisuri de netrecut... iată-le:
Acasă Sparge tăcerea Maica Siluana vă răspunde Să ne vindecăm iertând - Seminar Duhovnicesc Al cui rob sunt? Frânturi de suflet în mâinile tale Avortul şi sindromul post-avort Lupta cea bună Rugăciuni

treceţi-i pragul negreşit!Centrului îngerilor...*

Nichita

"Fii atent : tot ceea ce existã are o sãrbãtoare a sa."
....................................

"Dragule, aşazã-te şi tu cum poţi mai bine
cu spinarea pe o orã mai fericitã"

........................................

"Despre fericire, dragule, nu pot sã-ţi spun decât
foarte puţine cuvinte,
bunãoarã:
cel mai miraculos fapt al existenţei
este faptul cã este.
De aceea,
dorinţa fierbinte de a fi fericit
este legitimã şi miraculoasã.
Ar fi absurd ca existenţa sã fie absurdã.
Cautã, dragule, sã fii fericit
cât timp eşti tu de faţã,
cât timp vei avea faţã;
fereşte-te vreodatã sã porţi mascã"

(Nichita Stănescu - Învăţăturile cuiva către fiul său)

22 aug. 2009

follow me!... again

din nou, Tuya!

Povestea unui cancer_Jacques Salome

Maladiile folosesc limbaje complexe şi întortocheate, adeseori dureroase, pentru a spune insuportabilul şi ceea ce este de nespus.
Era odată o fostă fetiţă, devenită femeie, la mijlocul vieţii, care într-o dimineaţă a simţit că avea în partea stângă, în sân, o inflamaţie ce părea foarte tare. Mergând la medic, a aflat că avea în sân un soi de conglomerat de celule neobişnuite, care nu erau ale ei de fapt, dar care se instalaseră acolo ca şi cum i-ar fi aparţinut dintotdeauna.
Ceea ce se întâmplă în astfel de cazuri este faptul că se găseşte mereu un medic sau un chirurg pentru a înlătura celulele bolnave şi a o scăpa pe cea care le poartă de acea povară. Adeseori, operaţia este o reuşită, spre marea uşurare a celei ce purta cancerul în ea. De asemenea, cei din jurul ei se simt foarte uşuraţi. Şi pentru majoritatea celor care au trăit o astfel de experienţă, povestea se opreşte aici... Se vindecă şi spun că boala s-a retras. Sunt persoane care spun: "Am scăpat de cancer în şase luni!", "Din fericire, a dispărut nenorocirea aceea!", "Am avut un cancer, însă m-am luptat şi am reuşit să îl distrug!" "Astăzi a dispărut în totalitate!"
Însă după aceea mai rămâne, adeseori, o nelinişte incertă, sentimentul că mai există încă o ameninţare şi poate cancerul ar putea să se întoarcă, să se instaleze din nou în acel loc...
Cei sau cele care au făcut un demers de conştientizare cu propria lor persoană, pentru a avea acces la ceea ce este mai bun în ei, pentru a se respecta mai bine, pentru a se defini, pentru a se poziţiona în faţa acelui intrus denumit cancer, ştiu faptul că bolile sunt limbaje. Iar apariţia unui cancer poate fi interpretată ca un mesaj transmis celui care îl poartă. Acesta poate folosi un obiect simbolic pentru a reprezenta boala. Pentru a se diferenţia de ea. Există cancerul meu şi eu, iar eu nu vreau să fiu confundat cu cancerul meu. Şi pentru a-l asculta, pentru a încerca un dialog (simbolic, bineînţeles) cu acel intrus care locuieşte în corpul lui.
"Nu ştiu ce anume vrei să mă faci să descopăr, dar cred că este vorba de ceva suficient de important din moment ce încerci să mă faci să înţeleg astfel, cu atâta suferinţă şi violenţă!" -, purtând astfel un dialog cu boala, pentru a îndrăzni să aflăm ce anume vrea să transmită, ce mesaj important. Cancerul poate avea origini foarte diverse şi un sens special în istoria fiecăruia.
Interesul unui demers personal ar consta în a căuta sensul pe care îl poate avea declanşarea unui cancer în viaţa unei persoane. Poate o femeie care şi-a petrecut aproape întreaga viaţă în serviciul altora, s-a negat pentru a le împlini lor toate nevoile şi dorinţele, şi-a sufocat propriile dorinţe, satisfăcându-le pe ale altora, ale părinţilor ei, apoi ale copiilor, ale soţului... Pe scurt, dacă a avut o viaţă de brav soldat, mereu în prima linie, pentru a face faţă problemelor celorlalţi şi uitând de ale sale. Poate un bărbat care un cancer şi-a neglijat sentimentele de iubire pe care le mai are încă pentru o femeia care îl părăsise. Sau a acceptat să urmeze cariera profesională pe care i-a propus-o tatăl lui. Sau o femeie care a suferit un abuz sexual, în copilărie, despre care nu a vorbit niciodată şi care astăzi încearcă să se exprime printr-un cancer la uter. Sau poate fi vorba despre hărţuirea îndurată de ani de zile de o secretară din partea şefului ei. Sau presiunea permanentă a unui partener gelos şi posesiv, răzbunător.
Astfel ne putem imagina corpul suferind al celor care şi-au sacrificat viaţa, punându-se în serviciul altora. Mai ales femeile, devotate în întregime unui soţ, unui tată, unei mame, femei dependente de o misiune pe care vor să îl îndeplinească şi al căror corp se va manifesta încercând să exprime o revoltă trăită prea mult timp în tăcere. Deoarece, oricât de paradoxal ar părea, a avea un cancer poate însemna a avea dreptul de a se plânge, de a cere ca ceilalţi să se ocupe în sfârşit de tine.
Nu ştiu dacă fiecare cancer este este conţinut în jurul unor astfel de modele, însă ştiu că toate acestea sunt posibile şi fiecare poveste e unică. Şi, chiar dacă ne ferim de generalizări, de a da reţete despre cum apare un cancer în viaţa cuiva, cred că este important să asculţi, să înţelegi sensul pe care îl poartă. Cred că simplul fapt de a simboliza, de a-ţi reprezenta boala printr-un obiect pe care îl poţi îngriji - îi acorzi o atenţie specială, îi oferi cadouri: un trandafir, o arie de Mozart, o plimbare la malul mării, poezii, toate acestea pot schimba complet felul în care vedem acea boală şi maniera în care o putem însoţi, nu doar printr-un tratament medical sau chirurgical, ci şi prin îngrijiri relaţionale.
Nu ştiu ce vor face toate aceste persoane, doar ele pot spune acest lucru. Nu ceea ce ni se întâmplă este important, ci felul în care ne situăm faţă de ceea ce ni se întâmplă şi ceea ce facem cu acel lucru...
Astfel, le pot ura o viaţă frumoasă celor care suferă de cancer, dacă acceptă să îl asculte şi să înţeleagă ceea ce vrea să spună, să ţipe, să urle prin acele celule maligne care se insereaza în ei cu atâta forţă şi subtilitate.
*dintr-o carte pe care am împrumutat-o unui prietene şi al cărei titlu nu-l mai ştiu - oricum Jacques Salome, Ed. Ascendent*
"Înainte de a vrea să-i dăruieşti lui Dumnezeu totul, trebuie să ştii să nu-i refuzi nimic."

(Mons. Vladimir Ghika)

20 aug. 2009

Rază-de-Soare

Mihnea şi Rosalinda

Mih:
- Mama, să-ţi dau un sfat: caută dragostea în inima ta.

dialoguri duhovniceşti care mă fac fericită! (12)

bisericuţa din Rasa

Părintele:
- Biserica e a tuturor, a triştilor şi a bucuroşilor, a păcătoşilor şi a sfinţilor, a frumoşilor şi a urâţilor, a celor buni şi a celor răi, a celor bolnavi şi a celor sănătoşi. Biserica îi găzduieşte pe toţi, fără să aleagă, fără să refuze, fiecare om având aici locul său. Biserica este locul unde se odihnesc aripile obosite, spre a putea zbura mai departe.

Mulţumesc!

17 aug. 2009

iubirea e generozitate, mai ales când implică despărţiri

locuri de ascultat

am mai găsit pe cineva pasionat de Norah Jones aici ! un tânăr indian din Calcutta.
video, versuri ale melodiilor de pe albumele ei, şi nu numai pe blogul lui all-about-norah!
¤
anul ăsta e unul al răvăşirilor de tot felul pentru mine. ce parte a corpului meu exprimă cel mai bine acest lucru? dinţii, măselele. ce învăţ de la ele?
1. că orice lucru, oricât de distrus ar părea, poate fi salvat
2. că sub armura unui dinte bine îngrijit şi minunat plombat (faţada!), în adânc, poate fi colectat puroi. şi atunci trebuie spartă armura şi lăsat locul deschis, să dreneze... locul trebuie lăsat să spună, să dea afară... locul trebuie ascultat...

PS: azi, la ora 13, am aflat numele calului troian: o carie mică, nevăzută, nebănuită, parşivă, zicea doamna doctor. un lucru aşa mic, care şi-a găsit dum spre interior, aruncând în aer cetatea bine camuflată a dintelui. nervul a murit, falca s-a umflat, iar eu m-am gândit că dintele ăsta a fost un dinte fidel - cum spunea Jacques Salome. un dinte care a luat asupra sa ce nu am putut grăi în alt fel

iar nu întâmplător am pus în acest post suferinţa legată de dinţi şi dragostea mea pentru Norah... nu întâmplător, să ştii...

13 aug. 2009

Jacques Salome



am descoperit ieri câteva poze de la workshop-ul lui Jacques Salome la care am participat anul trecut, când a venit în România... îmi par extrem de familiare, iar Jacques Salome îmi este tare drag
„La ce bun să trăieşti o zi întreagă, dacă la sfârşitul zilei nu te duci la El să-i mulţumeşti că ţi-a dat-o?”

*Mamaie, din post-ul Claudiei Pe urmele sfintei Rita din Cascia – Cascia, 20 februarie 2008 *

12 aug. 2009

"Chiar dacă te afli pe drumul cel bun, dacă nu te mişti, o să te calce maşina."

(Will Rogers)

*
Dacă nu bate vântul, vâsleşte.

(Proverb latin)

11 aug. 2009

Minima Moralia

"Aşa gândea, probabil, Mircea Vulcănescu, când se adresa studenţilor săi astfel: "Întâmplările, bune sau rele, ale voastre sunt. Să nu le ocoliţi, nici uita... Lumea voastră este norocul vostru. Nu se poate să nu-l iubiţi." Unul din semnele esenţiale ale întâlnirii cu destinul este realizarea unei perfecte omogenităţi între datele pe care le ai, locul în care te afli şi timpul în care trăieşti. A avea nostalgia unei alte structuri, a unui alt spaţiu şi a unui alt moment e a dormita anemic la periferia destinului, a rezolva false probleme. În Henric al V-lea, Shakespeare îl face pe regele Angliei să spună - înaintea unei aprige lupte - soldaţilor săi: "...iată ce înseamnă pentru mine un rege: un om care nu doreşte să fie altundeva decât acolo unde este". Aceasta este, într-adevăr, condiţia "regală" a spiritului: să aleagă liber situaţia pentru care a fost ales, să facă din destinul propriu materia primă, singura posibilă şi singura reală a tuturor eforturilor sale."

Andrei Pleşu - "Minima Moralia"

* fragment primit pe mail de la Mo! îl consider tot un dar al caietului roşu! *

destinaţia e drumul

unde am mai ajuns azi: pe blogul Antoanetei! tonic şi plimbăcios! mi-a plăcut mult post-ul ei Destinaţia e drumul.
enjoy!

Monseniorul Vladimir Ghika

"Ariditate
Aşadar, dacă inima mea e seacă şi grea ca o piatră, ruga ei va fi frumoasă, va fi o minune, exact cum ar fi rugăciunea unei pietre."

*Mons. Vladimir Ghika - Gânduri pentru zilele ce vin*

de pe un site bogat cu scrieri ale Mons. Ghika, atât de drag mie! http://www.vladimirghika.ro/
veţi găsi Gânduri pentru fiecare zi, Gânduri pentru zilele ce vin şi alte minuni!