29 mar. 2013

Shodoka - Cantecul satori-ului imediat


kohleria Peridot's Mango Martini

"Voi nu sunteţi ceilalţi, voi sunteţi voi. Fiecare dintre noi este diferit, fiecare viaţă este diferită. Fiecare trebuie să-şi găsească propria viaţă."

#fragment din cartea "Shodoka (Cântecul satori-ului imediat)" - Maestrul zen Yoka Daishi, Editura Herald#

27 mar. 2013

De la cuvinte la dialog de Giuseppe Colombero

"Cred ca una dintre senzatiile cele mai placute ale vietii este aceea de a avea pe cineva care ne asteapta."
*De la cuvinte la dialog, de Giuseppe Colombero - Editura Pauline*

24 mar. 2013

stii ce mi se pare cumplit in mine? imbinarea asta perfecta, bazata pe FRICA. frica de a nu pierde, frica de singuratate, teama ca puii mei sa nu pateasca ceva, frica de a nu ma descurca material, frica de necunoscut... toate aceste frici au dus in mine la aliante, la puzzle-uri imbinandu-ni piesele la micron, pentru ca edificiul sa reziste. sa rezistam eroic, altfel fiecare dintre noi se va narui necrutator. ma uit la mandalele mele si vad ceva monstruos de armonios, dureros de egal "cuminte', in limitele unei educatii nivelatoare. dar unde e griul de dedesubt? apa, lipsa fundatiei? unde sunt?
M., nu o sa vina nimeni sa restaureze in tine ceea ce doar tu poti si trebuie sa faci. razboiul a fost al tau. si camera in care te-ai intepat in ac. singura va trebui sa inviezi, ca sa poti salva tot ce pare amortit si fara viata: copacii, penele, cainii voiosi si credinciosi, apele pline de pesti.... oamenii... 
este teritoriul tau interior, M.

hai...

De la cuvinte la dialog - de Giuseppe Colombero


O nevoie de altceva, nu de mai mult...
“Exista nevoi in fata carora cuvintele sunt, pur si simplu, insuficiente. A oferi cuvinte in locul hranei, al unui loc de munca sau al unei locuinte nu echivaleaza nici macar cu o solutie paliativa. Dar exista lipsuri si situatii de suferinta in care cuvantul se prezinta ca fiind raspunsul cel mai potrivit si mai eficient. Sunt situatiile in care avem nevoie de cineva, nu de ceva, de a simti, nu de a primi, situatiile in care este mai necesar a sta cu cineva decat a da ceva.
Uneori nu se cere nici mai mult nici mai putin decat prezenta vie si autentica a persoanei. Lucrurile, oricat de pretioase si din belsug ar fi, nu sunt de-ajuns, ba chiar nici macar nu sunt pertinente, tin de o alta categorie, cea a lui a avea, care, in multe cazuri, nu are nicio legatura cu a fi.
Uneori ne amagim ca lucrurile pe care arta si tehnica le pun la dispozitia noastra din abundenta pot umple, singure, golul; si le cumparam si le ducem acasa; imbraca peretii goi si spatiile goale din locuinta. Dar obiectele raman in mod iremediabil straine noua; le putem iubi si mangaia, dar nu putem intra in dialog cu ele; infrumuseteaza casa, dar nu tin tovarasie. Nu putem nici rade, nici plange cu ele. Intr-o persoana exista o nuditate si goluri de alt gen, o saracie speciala in fata careia obiectele sunt neputincioase. De cate ori oamenii nu sufera si plang chiar in case pline ochi, ca un muzeu, de covoare, de tablouri, de obiecte pretioase!”

*fragment din cartea “De la cuvinte la dialog”, de Giuseppe Colombero – Editura Pauline. Este o carticia spe-ci-a-la!*

22 mar. 2013

Oscar şi Tanti Roz, de Eric Emmanuel Schmitt


"Dragă Dumnezeu,
Îţi mulţumesc că ai venit. Ai ales la fix momentul, că nu mă simţeam bine deloc. Poate că scrisoarea mea de ieri te-a jignit un pic...
Când m-am trezit din somn, mi-am adus aminte că am nouăzeci de ani şi-am întors capul spre fereastră să mă uit la zăpadă.
Şi deodată am înţeles c-ai să vii. Era dimineaţă. Eram singur pe Pământ. Era atât de devreme, încât până şi păsările dormeau, darămite infirmiera de noapte, doamna Ducru, care trăgea la aghioase, pe când tu te munceai să aduci zorile. Nu părea să-ţi iasă din prima, dar te străduiai. Cerul pălise. Tu umpleai văzduhul de alb, de gri, de azuriu, înviorând lumea. Nu te opreai o secundă. Şi-n clipa aceea am înţeles care era diferenţa dintre noi şi tine: tu eşti un tip infatigabil! Pus pe muncă fără întrerupere. Căruia nu-i este niciodată lehamite. Ziuă vreţi, uite ziuă! Noapte? Uite noapte! Şi primăvară! Şi iarnă! Şi uite-o pe Peggy Blue! Şi uite-l şi pe Oscar! Şi pe Tanti Roz! Asta zic şi eu sănătate de fier!
Mi-am dat imediat seama că veniseşi. Şi că-mi dezvăluiai secretul, marele tău secret: priveşte lumea în fiecare zi ca şi cum ai vedea­-o pentru întâia oară.
Urmându-ţi aşadar sfatul, m-am străduit să-l pun în aplicare. Contemplând lumina, culorile, copacii, păsările, animalele. Simţeam cum aerul îmi pătrunde în nări făcându-mă să respir. Vocile de pe culoar veneau spre mine ca din bolta unei catedrale. Iar eu eram viu. Fremătam de o bucurie necuprinsă şi pură. Aceea de a exista. O bucurie care mă fermeca.
Îţi mulţumesc, dragă Dumnezeu, că ai făcut asta pentru mine. Era ca şi cum m-ai fi luat de mână şi m-ai fi dus în miezul tainei ca să o cuprind cu mintea. Îţi mulţumesc."
(fragment din carticica adorabilă "Oscar şi Tanti Roz", de E.E. Schmitt,  Editura Humanitas)

16 mar. 2013

J. Salome - "A-si gasi propriul drum"

aici
+
"Toate bolile, durerile nu sunt atat de negative pe cat par la inceput; au un sens si, intr-un fel, reprezinta un mijloc de a stabili un echilibru intr-un sistem intern amenintat, un mijloc de a scoate la iveala ce nu se spune.
Organismul individual este un ecosistem in sine, care nu poate exista fara legatura cu un ecosistem mai vast, cel al mediului si al relatiilor apropiate. Fiecare boala, fiecare atingere are una sau mai multe functii ascunse, care fac posibila descoperirea - pentru a trece de la ingrijire la vindecare."
J. SALOME - fragment din cartea "Daca m-as asculta, m-as intelege", Editura Curtea Veche

15 mar. 2013

ma intreb cand voi inceta sa imi fac rau... Jacques mi-a spus de fiecare data cand ne-am vazut: asculta ce simti... asculta... si inceteaza sa-ti mai faci rau... cat mai poti, cat mai ai energie sa rupi cercul acesta care pare ca se autointretine... fa-o! viata mea s-a complicat mult, J. si mi-e frica. sunt nesigura pe cei 1000 de pasi. floarea Moni-la-3-ani, orhideea, are tije florale luuunngiii, dar toti bobocii au cazut. ti-as fi putut zice asta cu ochii inchisi. asta e adevarul...
azi am plantat o eucodonie Cornell! rizomul acela cu striatii, atat de cuminte, care s-a lasat pus in pamant de mana mea, si acoperit cu o plapumioara delicata... ei bine, rizomul acela a fost contraponderea la criza de tahicardie paroxistica de azi... bodyguardul de la farmacie mi-a zis ingrijorat: "si mai aveti grija si de dvs.!..." pana una alta, el a facut-o si ii multumesc! primavara frumoasa, domnule!

12 mar. 2013

Carmen Mihaela Visalon





poate un mac
poezie [ ]


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 
de  [neutrin ]
2007-04-14  |     | 



din capul meu izbucneşte iarba
o pajişte albastră de nu mă uita
pe care paşte liniştită o mârţoagă
pe care aleargă înfricoşaţi trei iepuri
unul alb, unul roşu, unul negru
urmăriţi de copiii morarului
care macină, macină, macină,
în scâşnetul vesel al pietrei învârtite de apă
curge făina în sacii de cânepă
mâine o nevastă va coace melancolică o prescură
mâine o bocitoare va primi un colac
mâine alături de capul meu
sub crucea aceasta va răsări floarea soarelui
din tipsia inocentă a pruncilor
trase de cordonul albastru
prin frontanelă clopotele vor suna
ding-dong o nouă culoare
va împodobi mâine ţărâna
alunecând de-a lungul tulpinii de lacrimi
spre rădăcina ochiului ra

(....sau poate... un nufăr)



sursa: aici

azi am condus-o pe ultimul drum pe ea... pe draga mea prietena Carmen-Mihaela Visalon... 
azi am plans alaturi de copilul ei frumos si de copacul maiestuos sub care ea si-a inceput calatoria spre cer...

Dumnezeu s-o ierte...