8 mai 2007

foi de psalmi

Zilele trecute am întâlnit în autobuzul 300 o bătrânică. Era micuţă, slabă şi... mi-a vorbit. Mi-a zis: oamenii au devenit capricioşi ca vremea (zilele omului, ca floarea câmpului)...
Ce preţuia această femeie: bunăvoinţa faţă de toată lumea. Iar faţă de ea însăşi: răbdarea, îndelunga răbdare, pe care îmi zicea necăjită că nu prea o are...
Mi-a vorbit preţ de o staţie, şi am fost aşa fericită să o ascult! Mi-am dat seama ce mult îmi lipseşte mamaia Victoria, bătrânica în casa căreia candela ardea neîncetat. Acolo am văzut pentru prima dată psaltirea amestecată cu ceară, cu lacrimi şi cu iubire de Dumnezeu...

Un comentariu:

  1. Ce frumos...Imi lipseste si mie bunica, exemplu de credinta si iubire de Dumnezeu.
    Ce ne vom face cand ne vor pleca toti batranii?

    RăspundețiȘtergere