scări interioare

nu confunda interiorul cu exteriorul, îmi spun. am o cheiţă secretă, ea ştie că uşile nu se deschid cu chei, mai ales uşile de la încăperile cele mai simple, în care e mult spaţiu.

nu te lua după multele etaje ale imobilului în care locuieşti, dar nu trăieşti,
după postul ca la carte pe care îl ocupi, cu faţa la cimitir,
după relaţia în care oricine e, mai puţin tu, plăcută vânzătoarei de flori şi lumii, în general...
nu te lua după cele mai dorite cărţi, după dvd-ul care ţi se scurge în sacoşa verde nereciclabilă, adu-ţi aminte că ai un marsupiu în care viaţa nu a mai mişcat de mult.

a trebuit să vină acel medic stomatolog, să umble pe un canal fără sfârşit... ca eu să văd că nu am niciun pilon, conştient.
vom salva măseaua, spuse eroic, rupându-mi buza, înflăcăratul dentist. măseaua care nu are nicio şansă fi-va salvată!
atunci a venit o femeie, cu mâna uşoară, şi a lucrat. cu un fel de aripi, ea a netezit ce era denivelat, prea înalt, prea fără celălalt...


concluzie: dacă rădăcina e ok, lucrurile pot fi salvate. dacă rădăcina nu e ok, poţi merge pe drumul rădăcinii şi lucrurile pot fi salvate. în orice situaţie te-ai afla, lucrurile pot fi salvate. totul e să fii în contact. cu interiorul,
cu exteriorul,
cu viaţa ta...