16 sept. 2009

din nou, Maica Siluana Vlad

"E minunat să te scoli dimineaţa, dacă te scoli înainte de răsăritul soarelui, că după aceea nu mai e dimineaţă. Dar înainte de răsărit se crapă de ziuă şi în tine. Şi când ne crăpăm, ne facem mai mari, mai largi, mai cuprinzători. Dacă-I mulţumim lui Dumnezeu că ne-am trezit, dacă-I mulţumim lui Dumnezeu că ne curge apa, dacă-I mulţumim lui Dumnezeu că am putut să ne facem rugăciunile – nu toate, dar primele, cele începătoare, tot putem să le facem; în tramvai le mai facem şi pe celelalte –, dacă-I mulţumim lui Dumnezeu că l-am răbdat pe şefu’ astăzi şi el pe mine, dacă-I mulţumim lui Dumnezeu pentru ce avem noi de mulţumit, la fiecare mulţumire intrăm în bucurie, pentru că Dumnezeu e prezent atunci când Îi mulţumim şi ne face să-I simţim prezenţa şi asta ne aduce bucurie. În situaţiile absolut imposibile - când ne moare cineva, când ne rănim, când pierdem lucruri - nu mai putem să-I dăm slavă lui Dumnezeu decât cu vârful buzelor. Încercaţi să faceţi aşa în durerile mici, care sunt mari, dar sunt mici! De exemplu, când te loveşti în cot, e un exerciţiu foarte bun ca în durerea aceea să zici: „Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!”. E fascinant să vezi cum îţi vine să te superi pe masă că s-a dat la cotul tău, te freci, te chinui acolo şi, în acelaşi timp, să-I dai slavă lui Dumnezeu. Acesta este un exerciţiu prin care noi ne dăm seama că în noi există un loc în care putem fi fericiţi, putem fi bucuroşi, putem da slavă lui Dumnezeu orice ni s-ar întâmpla. Şi cei care aţi fost îndrăgostiţi, ştiţi că-i aşa! Un om îndrăgostit, un tânăr îndrăgostit, o tânără îndrăgostită nu zice: „Uf! Iar plouă!”, ci: „A venit sau n-a venit? El e? El e! Ce bine!” De ce? Pentru că bucuria e permanentă. "
...de aici...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu