"Omenirea s-a lansat în cursa de evitare a morţii corporale a indivizilor. Ce fiinţă umană nu ar subscrie la ea? Însă a venit clipa când omul civilizat este ameninţat de o altă moarte: cea a sensului vieţii şi morţii sale, a sensului dorinţei sale care este comuniune creatoare, izvor de de bucurie vie. Fără bucurie, fără această izbucnire hrănită de dialogul inimilor şi al limbajului subtil al comunicării, comuniunea creatoare nu este decât funcţionare mortală a unei relaţii corp la corp, devenită lucru împotriva altui lucru. Încarnarea umană, atât în momentul fecundării, cât şi în supravieţuirea ei zilnică, are mai multă nevoie să fie înconjurată de manifestări emoţionale decât de confort material sau de plăcere fizică, mai multă nevoie de certitudine în iubire decât de raţii echilibrate, mai multă nevoie de experienţa riscurilor şi suferinţelor, ca şi de asumarea angoasei de a le trăi şi de a trece astfel prin proba formării, decât de a fi ferit de toate acestea mulţumită unei siguranţe depersonalizate, garantă a menţinerii unor bune condiţii pentru supravieţuirea metabolismului organic."
Francoise Dolto - "Dificultatea de a trăi/ Povestiri psihanalitice despre copii" - Editura Trei, 2009 - pag. 133
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu