azi am auzit în biserică câteva cuvinte care îmi vorbeau. la modul personal, mie. eu, Monica-Nicoleta, am auzit nişte cuvinte, şi ele în mine aveau sens, înţeles. ele răsunau - izvorau, iar eu eram la întâlnirea cu ele, ca Rebecca la fântână...

iată-le:

" Pentru aceasta, iată Eu o voi atrage şi o voi duce în pustiu şi voi vorbi inimii ei;

	Şi îi voi da viile ei de acolo, şi valea Acor o voi preface în poartă de nădejde; şi ea va fi voioasă ca în vremea tinereţii ei, ca în ziua când tu ai scos-o din pământul Egiptului.
	Şi va fi în vremea aceea - zice Domnul - că ea Mă va numi: "Bărbatul meu" şi nu-Mi va mai zice: "Stăpânul meu". "