uluitoarea Akiane

Power of Prayer

by Akiane

Akiane e o fetiţă de numai 12 ani!!

despre Akiane, aici!

drăgălaşi

primite pe mail de la Doiniţa!

mulţumesc!

dialoguri duhovniceşti care mă fac fericită! (7)

pod de sticlă peste Marele Canion

am primit pe mail şi m-am bucurat!

Părintele:
- Uneori şi un fir dintr-o pânză de păianjen poate deveni un pod. Cu toate acestea, nu podurile materiale sunt cele mai eficiente sau spectaculoase, ci cele spirituale, podurile de gând, de sentimente, de rugăciune, de dor...

dialoguri duhovniceşti care mă fac fericită! (6)

Părintele:

- Orice pod este o înfrângere a izolării, a necomunicării, a singurătăţii. Fiecare cuvânt scris, rostit sau abia şoptit este un pod durat între oamenii care au nevoie de oameni, care vor să se împărtăşească unii de alţii, care au nevoie unii de alţii. Cred în ideea de pod. El uneşte ceea ce nu trebuie să rămână despărţit prin ignoranţă, prin ură, prin aroganţă, prin neiubire...

Mulţumesc!

ştiai că în judeţul Tulcea există o localitate numită Rândunica?

Cartea celor cinci cercuri - de Miyamoto Musashi

"Pentru o sabie sau pentru o mână, cel mai rău este să rămână rigidizată. Poziţia rigidă corespunde unei mâini moarte. Dacă nu rămâneţi niciodată fixaţi, aceasta corespunde cu o mână vie. Trebuie să înţelegeţi foarte bine toate acestea."

~Miyamoto Musashi~
("Cartea celor cinci cercuri" -Editura Polirom )

am avut până acum o săptămână ciudată, cu stat acasă răpusă de răceală, mers la ORL-ist cu Mih, care a făcut iarăşi otită, cumpărat cartea de la Cotidianul de miercuri, care pare superduioasă - se numeşte Pobby şi Dingan şi e scrisă de britanicul Ben Rice, în care e vorba în principal despre o fetiţă, Kellyanne, şi despre cei doi prieteni ai ei imaginari, care sunt uitaţi de tatăl fetiţei într-o mină, unde aceştia se rătăcesc! toată suflarea micului oraş se mobilizează, în căutarea lui Poddy şi Dingan!
ţin să te anunţ, dacă nu ai aflat deja, că Evenimentul zilei apare, de săptămâna asta, tot miercurea, cu un film de Oscar pe DVD! ieri a fost Aviatorul, care mi-a plăcut mult. peste două săptămâni va fi Crash, iar săptămâna viitoare - O fată de un milion de dolari, pe care eu am făcut imprudenţa să-l văd o dată, şi n-aş mai face-o! Crash în schimb mi-a plăcut muuult!

Casa de hartie - de Francoise Mallet-Joris

A-ţi pierde forţa

Contradicţii; rătăcesc ca o străină în propria mea casă, în propria mea viaţă.
În propria mea muncă. Am citit într-o zi o nuvelă de ficţiune ştiinţifică unde un om, dotat cu "forţe" (ador expresia asta atât de frecventă în acest gen de literatură. Te găseşti într-o situaţie critică, suspendat pe marginea unui acoperiş, căzut într-o groapă cu şerpi, ai nevoie să treci printr-un zid sau să citeşti gândul unui duşman. Atunci uzezi de ''forţa ta'') descoperea plimbându-se într-un vechi cartier intrarea unei străzi care nu mai exista. Existase în trecut şi fusese arsă în urma unei epidemii. Dar el, datorită "forţei" lui, regăsea drumul invizibilului, al trecutului şi, foarte firesc, intra pe străduţă, îi descoperea locuitorii. Există multă bogăţie în aceste povestiri naive. Drumul invizibilului îl găseşti şi-l pierzi. Subiectul minunat de ieri este povestea devenită astăzi banală. Clarul, evidentul, revelaţia, picătura de apă irizată de lumină; deodată lumina se retrage şi nu mai rămâne nimic. Aşa şi cu eroul , care, din străduţa lui pierdută dintr-o dată, nu mai regăseşte intrarea. Şi-a "pierdut forţa".
Culoarea, şi muzica, şi tot ce vibra şi tot ce avea un sens în casa şi în viaţa noastră au dispărut. Lipsită de vânt, casa de hârtie nu mai vibrează. Nu mai e decât un edificiu atăt de fragil, atât de van. Trebuie să străbat acest deşert. Să mă prefac. Să surâd şi chiar să cânt. Să citesc, să scriu, să descifrez sau să trasez aceste semne goale. Să mă interesez de desenul pe care nu-l văd, de cântecul pe care nu-l aud.
Nu, n-am "pierdut credinţa" - expresie absurdă. Dar, la o răscruce de drum, "mi-am pierdut forţa ".

*din cartea CASA DE HÂRTIE, de Francoise Mallet-Joris*

ieri

nu am fost aseară la budo-zen! cum am intrat pe uşă, Cosmin mi-a zis că nu merge la sală, pentru că nu vrea să piardă Naruto, desenul animat pe care îl adoră. el, sprijinul meu de nădejde, spusese NU! eu singură nu merg, mi-am zis, şi am ştiut că nu mă voi duce. eram şi răcită beton, dar nu asta era cauza pentru care nu mergeam... am făcut cu Cosmin o recapitulare pentru testul la engleză de azi, realizând că soarta lui e în mâinile Domnului şi ale colegului de bancă, priceput tare la engleză... o baie terapeutică m-a răpus imediat, în timp ce mă uitam la documentarul cu Puii de dinozauri, livrat la pachet cu Jurnalul naţional de ieri... pe la 1 noaptea, bântuiam pe la bucătărie, cu gâlci de mama focului şi durere de cap. am găsit o varză salvatoare în cămară, am luat câteva frunze şi iată mumia! cu gâtul ţeapăn, oblojit frumos, ascultam ticăitul ceasului şi mă gândeam că întreg oraşul doarme în timp ce eu veghez, înarmată cu batistuţe de hârtie şi o sticlă de ceai...

fascinaţia origami! site super

am găsit un blog supersupersuper- pe blogul lui Ovidiu!

cu ORIGAMI! aici: http://www.origami-club.com/en/

împăturiri frumoase!

(şi-a revenit!! mon blog! cred că e îndrăgostit de origami!)

mi-aş dori

din păcate blogul îmi joacă iarăşi feste - sau serverul! nu pot pune poze! nu pot scrie colorat, nici înclinat, ca un lan în vânt...
dar pot scrie!
dacă totul e ok, diseară aş vrea să merg la budo-zen, împreună cu gingaşul Cosmin şi săculeţii noştri. mi-aş dori mult să vină şi Mona (mie tot Mo îmi place să-i spun!).

simt că o să-mi fie greu să trec pragul, Mo

lumânare aprinsă

îmi plăcea cum îmi vorbeai despre vişini. şi despre mâncare, într-un fel în care simţeam aromele până hăt departe... leuşteanul, pastele, sosurile...

îmi plăcea cum desenai, punând acolo ce-ţi şopteau vântul ori zăpada. drumul spre casă era cel mai greu de făcut, ori poate casa

îmi plăcea când erai veselă şi povesteai debordant despre nimicuri, despre plimbările în Cişmigiu cu păsări pe lac, despre

îmi plăcea când muzica se auzea în biroul tău


acum e atâta linişte, Ilenuţa