uneori viaţa mi se pare ceva care vine ca o lumină. o lumină care se reflectă în miile de feţe ale diamantelor de suspine şi bucurii. fiecare clipă, fiecare întâmplare neîntâmplătoare trece cu grebla prin nisipul nostru bogat. şi dacă acum îmi amintesc cum mama îmi făcea cărare prin mijlocul părului când îmi împletea cosiţe e pentru că azi e o zi cu multă tăcere...
alte pajişti se deschid,
Petruţa Emilia...
Multumesc, Mo, pentru lumanare si pentru tot!
RăspundețiȘtergeredrag din drag din lumina, Ma!...
RăspundețiȘtergere