dacă ea, C., ar fi fost săculeţul meu, m-ar fi uimit lipsa lui de tonus. ştii? voiam să ţin săculeţul între noi şi, ca să nu cadă, cumva o tot împingeam. iar ea SE FEREA. aveam un soi de disperare că nu venea echilibrat să ţinem săculeţul împreună. mă consumam că nu găsesc modalitatea de-a o invita să participe. când săculeţii erau între spatele nostru, aveam senzaţia că se grăbeşte foarte mult. CA SĂ FUGĂ, SĂ SCAPE. îmi venea să-i spun: sunt aici, nu-ţi vreau răul, linişteşte-te, mă simţi?
acordarea e un lucru preţios, mi-am zis în drumul spre casă. îmi aminteam cât am cusut şi am descusut la săculeţul meu. de câte ori. oare el cum m-o simţi? cât de într-o dungă oi merge şi eu, iar el ţipând după mine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu