nici nu ştiu ce văd mai întâi: fereastra CAP-ului? cărămizile lui, tencuiala căzută, întunecimea unei încăperi fără rost acum?
sau pâlcul de copăcei înfloriţi, albi şi verzi în bucuria primăverii?
mă gândesc că lucrurile astea coexistă: uneori mă simt blocată în rama vieţii mele prăbuşite, ca apoi să zăresc floarea întreagă şi să scot un chiot!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu