cartea de la biblioteca: "Calugarul din mine - experientele unui pelerin la Muntele Athos"

"(...) când un călugăr porneşte la drum, el îşi ia o bucată de pâine, un măr şi apă. Atât e de ajuns. Impresionantă - şi tulburătoare - diferenţa dintre noi, pelerinii, şi acei bătrâni călugări cu care ne întâlnim pe cărările Muntelui Athos: cât de multe cărăm cu noi în numele "supravieţuirii" - şi cât de uşoară este traista lor! "Cu cât ai mai multe, cu atât eşti mai împovărat", mi-a spus odată un prieten călugăr. Acest lucru este valabil pentru tot ce strângem în jurul nostru. Un gând ce poate că trebuie păstrat." (pag. 69)

- fragment din cărticica adorabilă "Călugărul din mine - experienţele unui pelerin la Muntele Athos", de Heinz Nussbaumer, împrumutată de la Biblioteca Metropolitană Bucureşti, filiala "Dimitrie Bolintineanu" - 

arta de a calatori impreuna

aerul din jur e plin de expiratii!... asa cum suntem, fiecare amprentam aerul, lumea,... ne regasim aici si aiurea, dusi de vant ori de gand peste mari si tari ori in intimitate, chiar la o distanta de un cot ori de pleoape... respiram laolalta cu viul de dincolo de hambar ori de dincoace de dealuri...expiram daruind sau desertand? inspiram primind recunostinta sau indesand in saci inca ceva...si inca...

"poate in noaptea asta va adia vantul un pic. norii albi vor calatori departe, doar din miscarile discrete ale omoplatilor. ca noi in sala..."

respiram si invatam sa fim, ciocniti ca valurile de tarmurile vietii... uneori, cate o asana ne arata ca nu ne putem vindeca decat impreuna... iata, nu pot sa ma las in fata nu din pricina spatelui ori a articulatiilor bazinului, ci, ca sa vezi, "piedica" sunt picioarele! acolo, in spatele lor, e o coarda intinsa a neputinta, a nerv strivit. asa ca elanul ma poarta cu un milimetru nu inainte, ci inapoi... explorez milimetrul acesta tot ca pe o inaintare, caci este inaintarea spre mine insami...o inaintare in sens invers, si totusi minunat inainte! ai  mai intalnit asa ceva? trebuie sa mestesugesc aceasta mergere-impreuna din piesele componente ale vietii mele, sa o dibuiesc. adica sa vad care e limita de la care o piesa o pierde pe cealalta si inainteaza disparat, pierzandu-si rabdarea cu neputintele celorlalte parti...

picatura cu picatura...

daca nu mi-ai fi umplut Tu burdufurile cu apa,
de unde as mai fi avut

de unde as mai fi avut balenele si rochita-randunicii,
vulpile si puiul de gandac,
macul si misterioasa zona zoster,

pe toate sa le iubesc,
in diversitatea lor coplesitoare,

eu, cea neinteleapta si risipitoare

picatura de langa picatura,
alaturi de picatura,
insotind picatura
cealalta,
aceasta,
iat-o
via,
sora mea,
fratele meu,
langa care ma scurg neincetat...

These Girls Are So Groovy

Posted by Gongobonk on 14 August 2015

/\

asadar, muntele e cel ce ma desparte de mine...

muntele cel mic...

saculetul de budo-zen, minunatul!

*iunie 2004*
Joi, la budozen, am avut un moment in care am crezut ca mi se taie rasuflarea,
la exercitiul cu arunatul saculetului dintr-o mana in alta...
Cata distanta! - mi-am zis, privind dansul saculetilor colegilor mei.
Ca atunci cand am trecut
de la mandala mea micuta la mandala generoasa si vasta, m-am
oprit. Mi s-a parut nesfarsita distanta aceea si am avut
senzatia ca nu voi avea puterea s-o traversez nicicand.
Silentios, intr-o curgere plina de gratie. Eu nu simteam
decat bolovanii grei dintr-o parte si cealalta a fluviului,
bolovanii din sarea lacrimilor, bolovanii absentelor, ai
oboselii... Nu ma mai vedeam intorcandu-ma, iar de ajuns
dincolo nici nu putea fi vorba. Saltul acela poate ca e lung
si adanc ca distanta dintre hematiile mele ori ca o tindere
spre imbratisare, ramasa suspendata pe drum. Unde e
constructorul din mine, mi-am zis, sa vina sa faca un pod...
Unde e balerina din mine, sa pluteasca pe un fir intre
maluri si sa-mi spuna: Ca un porumbel alb ma intorc, cu firul de
maslin in cioc, sa-ti spun: Apele au scazut, am gasit
pamant bun, mo-ni... Am gasit pamant bun si neumblat...
Ridica-te si
mergi..............................
multumesc, Mario!