arta de a calatori impreuna

aerul din jur e plin de expiratii!... asa cum suntem, fiecare amprentam aerul, lumea,... ne regasim aici si aiurea, dusi de vant ori de gand peste mari si tari ori in intimitate, chiar la o distanta de un cot ori de pleoape... respiram laolalta cu viul de dincolo de hambar ori de dincoace de dealuri...expiram daruind sau desertand? inspiram primind recunostinta sau indesand in saci inca ceva...si inca...

"poate in noaptea asta va adia vantul un pic. norii albi vor calatori departe, doar din miscarile discrete ale omoplatilor. ca noi in sala..."

respiram si invatam sa fim, ciocniti ca valurile de tarmurile vietii... uneori, cate o asana ne arata ca nu ne putem vindeca decat impreuna... iata, nu pot sa ma las in fata nu din pricina spatelui ori a articulatiilor bazinului, ci, ca sa vezi, "piedica" sunt picioarele! acolo, in spatele lor, e o coarda intinsa a neputinta, a nerv strivit. asa ca elanul ma poarta cu un milimetru nu inainte, ci inapoi... explorez milimetrul acesta tot ca pe o inaintare, caci este inaintarea spre mine insami...o inaintare in sens invers, si totusi minunat inainte! ai  mai intalnit asa ceva? trebuie sa mestesugesc aceasta mergere-impreuna din piesele componente ale vietii mele, sa o dibuiesc. adica sa vad care e limita de la care o piesa o pierde pe cealalta si inainteaza disparat, pierzandu-si rabdarea cu neputintele celorlalte parti...