18 aug. 2015

saculetul de budo-zen, minunatul!

*iunie 2004*
Joi, la budozen, am avut un moment in care am crezut ca mi se taie rasuflarea,
la exercitiul cu arunatul saculetului dintr-o mana in alta...
Cata distanta! - mi-am zis, privind dansul saculetilor colegilor mei.
Ca atunci cand am trecut
de la mandala mea micuta la mandala generoasa si vasta, m-am
oprit. Mi s-a parut nesfarsita distanta aceea si am avut
senzatia ca nu voi avea puterea s-o traversez nicicand.
Silentios, intr-o curgere plina de gratie. Eu nu simteam
decat bolovanii grei dintr-o parte si cealalta a fluviului,
bolovanii din sarea lacrimilor, bolovanii absentelor, ai
oboselii... Nu ma mai vedeam intorcandu-ma, iar de ajuns
dincolo nici nu putea fi vorba. Saltul acela poate ca e lung
si adanc ca distanta dintre hematiile mele ori ca o tindere
spre imbratisare, ramasa suspendata pe drum. Unde e
constructorul din mine, mi-am zis, sa vina sa faca un pod...
Unde e balerina din mine, sa pluteasca pe un fir intre
maluri si sa-mi spuna: Ca un porumbel alb ma intorc, cu firul de
maslin in cioc, sa-ti spun: Apele au scazut, am gasit
pamant bun, mo-ni... Am gasit pamant bun si neumblat...
Ridica-te si
mergi..............................
multumesc, Mario!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu