Maica Siluana Vlad si reteta ei antifumat

kohleria S u n s h i n e

"Aveti nevoie sa va preparati singuri tigarile. Mai intai expirati pe nas aerul viciat din plamani (folosindu-va diafragma) si faceti loc Celui pe Care-L veti fuma rostind cu atentie in acel gol: "Doamne". Apoi, luati o foita subtire de aer curat din atmosfera si infasurati in ea "Iisuse Hristoase" si trageti usurel pe nas. Retineti Numele in inima si scoateti pe nas, in rotocoale facute din mila lui Dumnezeu, tot pacatul constientizat. Repetati! Puteti fuma un pachet o data! Un pachet mic are 33 de tigari, unul mijlociu 51 si unul mare o suta! Maica, dupa un pachet dintr-asta, zbori!
Apoi, cand bem, cand mancam, cand vorbim, cand iubim, cand dormim, sa-L chemam si sa-L bagam pe Dumnezeu acolo in toate. Si toate devin altfel. Si cel din fata mea, si necazurile, toate devin altfel cand Il chemam pe Dumnezeu. Va rog sa incercati!"

- fragment de la pag. 61 a cartii "Deschide cerul cu lucrul marunt" - Monahia Siluana Vlad, Ed. Doxologia / Iasi, 2013 -

totul este rugaciune

"Acesta este scopul nostru: trebuie sa intelegem ca Biserica este Mama noastra; ea nu este mama noastra vitrega. Si orice ne spune Biserica, Mama noastra, o spune din iubire. Un pom nu aduce roada daca nu este ingrijit. Pomul neroditor nu va aduce roada decat prin altoire, prin taierea ramurilor uscate. Prin urmare, atunci cand traim un necaz, o incercare, un esec, trebuie sa intelegem ca aceasta este fapta Gradinarului, Care face aceasta pentru binele nostru. De obicei, noi incercam sa inaintam prin viata duhovniceasca nu prin ascultarea si acceptarea voii lui Dumnezeu, ci prin urmarea gandurilor noastre. Alegem drumul gresit. Parintii spun intotdeauna: "Faca-se voia Ta" si accepta tot ceea ce se intampla ca fiind voia lui Dumnezeu. Nici macar nu vei reusi sa faci mereu voia ta. In timp ce daca spui "faca-se voia Ta", atunci voia ta este indeplinita intr-un anumit sens, fiindca voia ta este ca voia Lui sa fie implinita. Iar aceasta daruieste libertate autentica omului. Ne daruim in mainile Celui Care ne iubeste si Care ne-a dat viata. El ne insoteste intreaga viata, iar noi ne incredintam pe noi insine si viitorul nostru Lui. Cand suntem siguri in privinta viitorului, atunci putem limpede vedea ce se petrece in viata noastra de zi cu zi."
*

achimenes Daisy Boo

"Asa cum v-am mai spus mai devreme: monahul care cobora in gradina sa sape, fiecare moment - mersul sau, sapatul, tarana, totul era o rugaciune. Prin urmare, stradania pe care o depun pentru a-mi asigura traiul, munca pe care o fac pentru familie este in sine o rugaciune. Atunci cand ajung la o adevarata indreptare a mea, atunci viata mea, fiecare contact cu oamenii devine studiu duhovnicesc."
*
"Daca vom mistui hrana pe care viata ne-o daruieste, vom ajunge la "Slava Tie, Doamne!""
*
"Asadar, cu totii traim impreuna: monahii care se nevoiesc pe munte si mirenii care sunt aici, nevoindu-se in lume. Suntem cu totii impreuna; suntem un intreg. Sa ne insemnam cu semnul Crucii si sa infruntam viata."

- fragmente din carticica "Totul este rugaciune - A trai in lume ca si cum am trai in Sfantul Munte" - Arhimandrit Vasilios Gondikakis, Doxologia, Iasi 2013 -

hai

dintre muntii de perne, rostopasca ma primi cu floricica ei

acolo, preajos, in acel nebagat in seama, ignorat, blamat, respins,
acolo lumea se coaguleaza din cutiutele mici, cele mai mici cutiute
ale fiicei porcarului...

da, totul se multiplica, icoana si cu tine
la ceasul de taina al durerii, cand ochiul se scalda, iar si iar
in apa cea de dinainte de timpuri

hai sa inotam in acest mediu vascos,
hai sa ne tinem de manute,
noi suntem acei copii pe care el ii cauta
chiar daca am ratacit drumul, o insecta ne va purta
pe aripile ei transparente,
si chiar vom gusta serpentinele
pline de sare,

ne vom tavali...

achimenes Camille Brozoni

"Deschide cerul cu lucrul mărunt" - Monahia Siluana Vlad

„În jurul nostru întâlnim oameni care nu mai au dorinţă de viaţă pentru că le-a fost rănită viaţa şi nimeni nu le-a uns rănile şi acestea s-au infectat… Eu întâlnesc foarte mulţi oameni care au fost atât de loviţi în viaţă de când au fost copii, încât nu mai au nicio legătură sănătoasă cu nimeni: nici cu ei înşişi, nici cu părinţii, nici cu cei din jur. Dacă atunci când suntem foarte mici suntem foarte răniţi, rău loviţi, noi începem să avem o relaţie falsă cu noi, se creează în noi, cum spun psihologii de astăzi, nişte mecanisme de apărare şi noi ne înstrăinăm de noi înşine şi sigur şi faţă de ceilalţi. Suntem înfăşuraţi în felul de a fi care nu suntem noi, şi din adâncul acestei înfăşurări sufletul strigă: „Nu mai vreau să trăiesc aşa, nu mai pot să trăiesc aşa”. Atunci Dumnezeu trimite în calea acelui suflet un om, un băiat dacă eşti fată, o fată dacă eşti băiat, un părinte pe care îl întâlneşti la o înmormântare, o maică pe care o întâlneşti la o mănăstire sau în tren… Întâlnim aşa pe cineva la un botez, la o nuntă şi deodată se face o crăpătură şi vedem lumina şi zicem: „A, s-ar putea să nu fie asta tot!”. Şi în ziua aceea băgăm de seamă că cerul are nori, că pământul are flori, că pietrele sunt frumoase… Unele sunt atât de frumoase! Nu vorbesc de pietrele preţioase, ci de pietrele de pe drumuri, din râuri…”

(fragment din cartea „Deschide cerul cu lucrul mărunt” – Monahia Siluana Vlad, Editura Doxologia)

"Omul in cautarea sensului vietii" - V. Frankl

"De asemenea, in lagar, se prea putea ca unul dintre noi sa-i atraga atentia camaradului care muncea cot la cot cu el asupra unui rasarit de soare stralucind pe deasupra copacilor inalti ai padurilor bavareze (ca in faimoasele acuarele ale lui Durer), aceleasi paduri in care noi construiseram o enorma fabrica de munitii. Intr-o seara, pe cand ne odihneam, obositi morti, pe podeaua baracii noastre, cu gamela de supa in mana, un tovaras de lagar dadu buzna inauntru si ne invita sa dam fuga afara pe platoul de adunare ca sa vedem minunea asfintitului. Stand acolo, am vazut cum norii mirifici se invapaiau inspre apus si cum cerul intreg se insufletea de nori cu contururi si culori mereu schimbatoare, de la albastru metalic pana la sangeriu. Cenusiul insingurat al baracilor mizerabile contrasta intens cu cerul invapaiat, reflectat in baltoacele de pe terenul noroios. Intr-un tarziu, dupa o tacere graitoare, ne-am spus unul altuia:"Cat de frumoasa poate fi lumea!" "

(fragment din capitolul "Experiente din lagarul de concentrare" al cartii "Omul in cautarea sensului vietii" de Victor Frankl, Editura Meteor Press, 2009)

"Eu sunt Adevărul" - Michel Henry

"Învăţătura lui Hristos n-are nimic de-a face cu această cunoaştere sensibilă, nemijlocită, empirică şi practică care constituie fundamentul unei societăţi. Am putea spune mai degrabă că în mod constant ea susţine contrariul acesteia! În universul percepţiei obişnuite, trupurile morţilor puse în pământ se văd mai degrabă descompunându-se decât înviind în "Cer". În universul percepţiei, bogăţiile putrezesc şi veşmintele sunt mâncate de viermi, metalele sunt roase de rugină. În universul percepţiei, sălaşurile sunt construite de mâini omeneşti. Dar Hristos vorbeşte de o bogăţie netrecătoare, Iacob sau Pavel de un metal care nu rugineşte, de sălaşuri nefăcute de mâini omeneşti!
Şi nu numai lucrurile, dar şi oamenii şi acţiunile lor ascultă dintr-o dată de alte legi decât cele ale percepţiei obişnuite. Sub lumina orbitoare a Vieţii, în lumina ei neapropiată, fiinţele vii se împleticesc ca ameţite de băutură, comportamentele lor se inversează. Cine vrea să fie cel dintâi merge să se aşeze pe ultimul loc. Cine strânge comori e lipsit de bunurile sale. Cine n-are nimic posedă totul. Cine însetează nu mai însetează, cine e urât de toţi trebuie să se bucure pentru că suferă, iar cel ce suferă este fericit. Cine nu ştie nimic ştie totul, cine ştie totul nu ştie nimic."

(fragment din cartea "Eu sunt Adevărul. Pentru o filozofie a creştinismului" de Michel Henry, Editura Deisis)