fragii

...şi am înţeles că fragii trebuie găsiţi,

simţiţi,

culeşi

nu când greul va trece sau întorcând capul de la greu şi atunci zărindu-i pe ei,

ci în-chiar-miezul-greului,

al încercării,

al plânsului...

dacă nu-i voi găsi acolo, nu-i voi gusta nicăieri...

respiratia

am simtit-o in albia ei, despicand in doua pamantul inert. culoarea lui mai ales ma durea: nu avea stralucire..., ca si cum in adanc focul se stinsese de mult.

ea traversa dus-intors aceste tinuturi opace. oare unde sunt ascunse potentialele seminte care sa faca aceste neinventate pamanturi sa se bucure, sa sclipeasca?... intr-o zi, pentru ca ea nu a obosit sa calatoreasca, voi afla.

~*~

ma imprietenesc cu ziua de azi, observand-o. 

vai, cat de gospodara este!

ea deretica si impodobeste pomii,

ea linisteste campia...

ea bucura ce e de bucurat

si insoteste ce e de inotat.

aproape ca imi amintesc ca respir de dragul ei!

)*(

apoi, culorile s-au intors din nou in viata mea

^^^

nu mi-e frică de rai, nu mi-e frică de iad,
dar mă tem că voi fi întrebată:

ai trăit din plin? 

(^)

drojdiei, ca sa creasca, ii trebuie caldura si putin dulce... si apa...
oare noi suntem altfel? fermentul e aproape, chiar daca uneori bajbaim dupa el ca orbii... iar de lacrimile ori apa proaspata de izvor ne voi insoti, sa ne dam voie sa fim fragili,...umani,... ne vom frange ca painea si vom rasari ca bobul de grau...