21 apr. 2015

respiratia

am simtit-o in albia ei, despicand in doua pamantul inert. culoarea lui mai ales ma durea: nu avea stralucire..., ca si cum in adanc focul se stinsese de mult.

ea traversa dus-intors aceste tinuturi opace. oare unde sunt ascunse potentialele seminte care sa faca aceste neinventate pamanturi sa se bucure, sa sclipeasca?... intr-o zi, pentru ca ea nu a obosit sa calatoreasca, voi afla.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

buna, Tata

sunt eu, Fata Ta... am venit să mă aştepţi în Prag... Aceasta e Moştenirea mea