am simtit-o in albia ei, despicand in doua pamantul inert. culoarea lui mai ales ma durea: nu avea stralucire..., ca si cum in adanc focul se stinsese de mult.
ea traversa dus-intors aceste tinuturi opace. oare unde sunt ascunse potentialele seminte care sa faca aceste neinventate pamanturi sa se bucure, sa sclipeasca?... intr-o zi, pentru ca ea nu a obosit sa calatoreasca, voi afla.
21 apr. 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
buna, Tata
sunt eu, Fata Ta... am venit să mă aştepţi în Prag... Aceasta e Moştenirea mea
-
noi, care de generatii ne-am hranit cu aschii si cu agurida, atata ne bucuram, atata! si dam marturie pentru mica slava a fiecarei dimi...
-
inca o zi, familiara tatal meu, soarele, culege norii din spatele muntelui tatal meu, binecuvantatul, e aici... acum... si pur...
-
sunt eu, Fata Ta... am venit să mă aştepţi în Prag... Aceasta e Moştenirea mea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu