21 aug. 2013

ofilirea nu e o floare rară

azi mi s-a facut dor de Jurnalul recunostintei! in prezent, il scriu traindu-l! 

ieri la Biserica Italiana mi-a venit gandul ca sunt din coasta cuiva. oare a cui? port atata dor de ceva uman...viu... palpabil... 

citesc, citesc pe rupte!! si subliniez cu creioane colorate. 

mi-am facut vreo 3 carnetele, in care imi mai notez una alta. pe 5 august scriam:
"Apoi mi-am dat seama ca o viata intreaga am calarit 3 frunze ofilite...
... si că râul de foc e în altă parte... Inspiraţia, porumbelul, viaţa vin în fiecare dimineaţă şi aşteaptă ca eu să le pun boabe... Ele cântă şi guguie ca eu să mă ridic sub înaltul cerului şi să întind mâna cu boabe galbene răsfirându-se.
De fapt, aici se vorbeşte, adica aici vorbesc despre VIAŢA VIE care nu conteneşte să îmi zguduie obiceiurile, tabieturile, morţile..."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu