… că lucrurile, evenimentele pot fi privite şi din afara lor… să le privim, să le vedem şi... atât! mă uit la ea şi o văd: îi zăresc frunzele stafidite, cele 3, radăcina redută, apoi cealaltă, fragedă şi plină de sevă… îi văd tija retezată, pe care cândva a stat o floare… şi mai zăresc frunza verde deschis, zgâriată… toate acestea lasă o urmă în mine, un ecou, DAR nu mă mai identific cu ele… luând o oarecare distanţă şi lăsându-mă locuită de o stare interioară de curiozitate (bunăvoinţă + curiozitate), las ca lucrurile să se spună… aşa cum simt ele nevoia… nu le mai forţez şi nici nu mă mai simt prizoniera lor… ca şi cum aceleaşi evenimente trăite, care odată m-au luat pe sus şi eu am fost amestecată cu ele, s-ar rescrie, făcându-mă părtaşă la reaşezarea lor…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu