cred ca cel mai greu in viata imi e sa accept, sa percep si zilele dense, grele ale vietii ca pe floricele, asemeni celorlalte zile-flori-voioase. simt in mine un fel de zgarci care nu poate sa se rupa sau sa se destinda. ori, ori. ramane incordat si foarte, foarte rigid si rezistent. e o atitudine intepenita care ma impiedica sa simt rostogolirea tuturor zilelor, nu doar a celor care imi convin mie. dar in visul de acum trei nopti, zilele erau flori superbe. simple si gratioase, pur-si-simple. azi, dupa ce am plans pe rupte in bisericuta Sf. Nicolae de la Fundeni, am iesit cu acest ecou in minte: si daca toate zilele sunt flori? flori in gradina lui Dumnezeu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu