6 aug. 2012

scoica-balon

Cum, cum să mă înalţ cu balonul-scoică, prins de o margine a mandalei, când el e mai mult o scoică-balon?
Cum să mizez pe norişorii zimţaţi, când eu MĂ ŢIN STRÂNS agăţată de fir, iar firul e îndesat în nisip, până la sfârşit?
În dreapta jos, privesc frunza imensă, degajat lipită de pământ... sau nu lipită, curbată, fără griji în spaţiul ei de a fi. Ploaia pică pe ea, îi aud sunetul, totul pare firesc!...
Dar în stânga sus văd arabescul rotocol care dezechilibrează totul. E ca al porţii ruginite de la ţară, pe care nu o mai deschide nimeni, de mult. Utilitatea ei, oare, unde s-a dus? O poartă închistată, ruginită, prăbuşită, nefolosită cui îi mai e de folos? Se numeşte "poartă", desigur, dar... Oare ce vânt o poate desţepeni? Ce uragan? Sau ce cheie, ce zefir, când drumurile ei de balans par închise?
Mă uit mai atent la desen... şi văd că arabescul acela dezechilibrant e o cheia-sol, pe care infinitul se frânge-răsfrânge..., ajungând la balotul generos de grâu, la scoica dintre pipe, la graficul unei funcţii care reprezintă firul ce mă ţine prizonieră, la frunza scăldându-se în ploaie... Totul dansează pe un portativ nevăzut, dar auzit în tăcere...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu