7 aug. 2012

rugăciuni pentru reuşită la examene

nu v-am spus: Cosmin e boboc de Neculce! a intrat la liceul pe care şi-l dorea, iuhuuu!
Doamne, când îmi amintesc prin ce emoţii am trecut! Cosmin, hai, mai treacă meargă, dar eu... ce să vă zic, noroc că am avut ajutoare dragi, cărora le sunt atât de recunoscătoare!!
în perioada premergătoare examenelor lui Cosmin, am dat acatiste la nenumărate biserici şi m-am apropiat cu sfială de sfinţii mei buni! m-am rugat Maicii Domnului, am fost la mănăstirea Radu Vodă, la Sf. Nectarie; la km 0 -  biserica "Sf. Gheorghe", la Sf. meu drag Nicolae; la Biserica Rusă, unde sunt părticele şi din moaştele Sf. Siluan Athonitul; la Biserica Icoanei; la bisericuţa de pe bd. Titulescu, la Sf. Parascheva, Sf. Nicolae şi Sf. Elefterie; la Simon Zilotul am fost, la bisericuţa de pe Calea Griviţei (ce impresie puternică mi-a lăsat!); la Sfântul Ioan Rusul, cu moaşte la Polizu... m-am mai rugat şi la Sf. Ioan Maximovici! de asemenea, am mai mers la Biserica Italiană, la alţi sfinţi dragi mie: Sf. Tereza de Lisieux, Sf. Rita, Sf. Iosif, Sf. Anton de Padova, Padre Pio...tuturor, din suflet, le mulţumesc pentru bunătatea lor de a mijloci pentru noi!!
în ziua în care Cosmin a avut examen la română, era 25 iulie şi, totodată, ziua prăznuirii Sf. Mari Mucenice Fevronia... am citit acatistul ei... Doamne, cât m-a impresionat viaţa acestei Mari Muceniţe!! şi cât m-am rugat ei pentru ajutor!
http://www.crestinortodox.ro/acatiste/acatistul-sfintei-fevronia-67085.html  - Acatistul Sf. Mari Muceniţe Fevronia
în acea dimineaţă am mai citit:

http://www.crestinortodox.ro/acatiste/acatistul-sfantului-duh-67151.html - Acatistul Sfântului Duh
http://sfintisiicoane.wordpress.com/2011/01/15/icoana-bucurie-neasteptata/ - Acatistul Maicii Domnului Bucurie neaşteptată
de foarte mare ajutor ne-au fost, mai ales în contextul de mai jos!
subiectele de anul acesta de la română au avut un "cui", şi anume subiectul de la gramatică formulat ambiguu, care lăsa loc la interpretări, cel de nu ştiai cum ar fi mai bine să alegi, ca sens: subordonata subiectivă ori predicativă, pentru că amândouă păreau ok. ei bine, Cosmin a ales varianta predicativă, iar în prima fază baremul puncta subordonata subiectică. jale mare în împărăţie! Cosmin considera că se face o nedreptate, a fost dat peste cap complet, intra pe net din 5 în 5 minute, sperând că o să fie dată o rezoluţie pozitivă, care să puncteze şi predicativa. a doua zi, iar perpelire. ministrul interimar al învăţământului a dat un comunicat prin care spunea că baremul rămâne neschimbat, cu toate că subiectul respectiv ajunsese subiect de dezbatere în cadrul Institutului de Lingvistică şi al Academiei Române! îmi făceam griji, pentru că pe 27 urma examenul la matematică, iar Cosmin al meu era demoralizat totalmente.  în ziua cu pricina am mers la serviciu, şi nu m-am mai putut lipi de acatistele din ziua precedentă... DAR am citit o rugăciune adresată Sfintei Rita, sfânta cauzelor imposibile (mulţumesc, sfânta mea bună!), rugăciune pe care am găsit-o pe blogul Claudiei Stan:
O, preamilostivă sfântă Rita, ajutorul celor sărmani, nu s-a auzit niciodată ca cei ce s-au îndreptat către tine în necazuri să nu fi fost ascultaţi. Oare eu singur voi fi acel nefericit, nedemn de privirea ta, eu singurul neascultat de tine? O, nu, iubita mea sfântă! Tu ştii ce înseamnă a suferi şi că suferinţa e atât de mare. Necazurile mă strâng din toate părţile, suferinţele îmi apasă inima, strâmtorările îmi amărăsc zilele şi orice picătură de sprijin omenesc dispare în jurul meu.
Ce altă speranţă îmi mai rămâne, după Dumnezeu şi Sfânta Fecioară, decât la tine, o, dulce mângâietoare a celor care suferă? Gândeşte-te aşadar la mine. Dobândeşte-mi de la Domnul resemnare în împotriviri, mângâiere în întristări, eliberare de orice rău şi ajutorul particular pe care ţi-l cer acum……Amin. 
Tatăl nostru…
Bucură-te, Marie…
(de aici)
şi în dimineaţa aceea, am citit încontinuu rugăciunea de mai sus! era ca o litanie şi îmi făcea aşa bine s-o invoc! ei bine, în ziua respectivă premierul a intervenit în favoarea soluţionării oneste a subiectului cu "bubă" de la română, şi ca urmare s-a punctat şi varianta "predicativă" de la gramatică. ca urmare, Cosmin a avut nota 9.20 la română!
acum privesc în urmă... şi sunt aşa liniştit-limpede-bucuroasă!
pentru tot,
încă o dată,
mulţumesc Domnului şi sfinţilor Lui buni!

4 comentarii:

  1. Teodorescu Ileana Sorinela12.05.2013, 18:35

    Este bine de stiut. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  2. imi amintesc de perioada asta...erai putin incordata , sa zic asa...ti-am spus atunci sa ai incredere si ai avut si...ai reusit sa treci cu bine! am fost fericita pentru tine atunci...gandurile noastre bune s-au impletit atunci si am simtit ca s-a format o punte intre noi, era ca si cum te-as fi stiut dintotdeauna...paseste cu incredere !tot eu-anonim ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, Danuta,eram stresata de-a dreptul atunci! iar cuvintele tale veneau cu o liniste si cu multa incredere, pe care mi le-ai transmis! si eu am simtit puntea, ce bine! :)

      PS cred ca te poti loga cu adresa de pe sunphoto. la "Raspundeti ca" alegi "Nume/Adresa URL" si treci adresa (linkul)de pe sunphoto. ar trebui sa mearga

      daca nu, te poti semna dupa ce ai terminat de scris, chiar daca sub sigla "Anonim"!

      oricum ar fi, e o bucurie sa te intalnesc aici! :)

      Ștergere