3 iul. 2009

tocmai ea

Ceaşca de cafea
de Constantin Nisipeanu

Cafeaua aceasta are ceva miraculos în ea. Nici nu-ţi dai seama
ce film captivant se desfăşoară în ceaşca ta.

Priveşte:
Nu ţi se pare că parcurgi o sală dintr-un salon de pictură?
A trecut pe aici vreo mână de meşter iscusit
care pe albul imaculat al ceştii a închipuit în pripă
aceste desene fantastice, absurde, demente,
acest portret de bărbat din ai cărui ochi ies fluturi?

Uite, unul din fluturi seamănă cu o icoană de înger bizantin.

Puţin mai departe, iată şi un portret de femeie.
În loc de păr are pe cap o palmă cu degetele răsfirate
din care ţâşnesc copaci parcă bătuţi de vânt
iar dintre ramurile neliniştiţilor copaci se înalţă agale
un vultur care poartă în cioc un pantof cu tocul înalt.

Priveşte acolo, pădurea aceea fantastică, unde dintre brazii
care plutesc în aer cu vârful în jos iese un picior
delicat de femeie şi un braţ atât de gingaş că nu
îndrăzneşte să înlăture mărăcinişul ce îi stă în cale.

Nu simţi şi tu că dintre ramuri acum, acum, poate într-o clipă,
ar putea să-şi facă vânt spre luminişul din faţă şi
încântătorul trup pe care în spatele acestor membre îl bănuim
zbătându-se să-şi urmeze piciorul măcar până la luminiş.

Dar să mai zăbovim un pic în faţa pădurii.
Mai ştii, s-ar putea să izbucnească dintre ramuri
tocmai fata pe care o aştepţi,
tocmai ea,
fata pe care o aştepţi de mii de ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu