"- Am spovedit odatã o maicã de la Recea. Înger! Ştii ce-i aia? Se simţea cã lucra Hristos şi o ajuta! Nu era niciodatã singurã în faţa ispitelor. La ea era vizibil ajutorul primit prin împãrtãşanie. De fapt, nici nu ai cum sã te împotriveşti harului care vine prin împãrtãşanie. Şi virtutea pe care-o lucrezi tu – tot El te ajutã şi acolo. Trebuie însã ca şi duhovnicul sã fie deasupra canoanelor, şi nu acestea deasupra lui, pentru cã mereu se ivesc cazuri particulare care necesitã pogorãminte, şi-atunci tu, dacã i-ai aplicat canonul în literã, poţi sã-l pierzi pe om. Când vine vorba de canoane, ar trebui sã ştim cã operãm cu douã lucruri: norma canonicã şi principiul canonic. Norma o reprezintã canonul respectiv. Principiul însã e conţinut în acea normã. E relevat normei contextual, adicã pentru o anumitã situaţie, pentru o anumitã mentalitate. Noi lucrãm cu norma, dar aplicãm principiul canonic. Foarte mulţi însã nu deosebesc norma de principiu. Când canonul prevede 15 ani oprire de la cele sfinte pentru un pãcat, asta înseamnã cã e maximul! Dar care-i minimul? Minimul îl fixezi tu în funcţie de starea de pocãinţã a omului, de mentalitatea lui şi de situaţia în care se gãseşte. Pentru cã foarte uşor îl poţi pierde pe acel penitent, luând canonul în literã şi oprindu-l de la împãrtãşanie 15 ani! A fost întrebat odatã un avva (din Patericul egiptean) de cãtre un ucenic al lui cât canon sã ţinã pentru un pãcat ce-l sãvârşise. Oare un an? E mult – i-a rãspuns lui bãtrânul. O lunã? Tot e mult – i-a mai zis el vãzând pocãinţa ucenicului. Şi pânã la urmã l-a canonit doar trei zile. De ce-a coborât avva pedeapsa? I-a zis lui cineva sã facã asta? Nu. Dar a vãzut râvna celui ce cãzuse.
(...)
Trebuie sã ţinem cont şi de ceea ce spunea sfântul Ioan Hrisostom cã nu canonul trebuie urmãrit, ci vindecarea omului! Iar dacã el are pocãinţã sincerã şi e vindecat de pãcatul acela, pentru ce sã-l mai ţii, frate? De ce sã-l mai lipseşti câţiva zeci de ani de la împãrtãşanie, dacã el nu mai trãieşte în pãcat? Înseamnã cã tu mergi atunci pe conţinut şi nu pe Viaţã. Eu şi cu ai mei nu ştiu cum sã fac sã-i împãrtãşesc mai des. Ca sã dobândeascã câştig duhovnicesc şi sã fac legãtura dintre ei mai trainicã. Dar dacã tu opreşti un creştin 30 de ani de la împãrtãşanie, te gândeşti tu oare cam cum pleacã omul acela acasã de la tine? Şi îl ajutã sau nu un astfel de tratament? Din pãcate, am vãzut destule cazuri din acestea, de ne-interpretare a unor canoane."
Pãrintele Iustin Miron, stareţul Mãnãstirii Oaşa, într-un interviu acordat lui George Crasnean în revista Lumea Monahilor – octombrie 2009. Revista se găseşte pe piaţă. Citiţi întreg interviul, e cu mare folos duhovnicesc!
Mulţumesc, Pãrinte!
