"Cuvintele lui Hristos" - Michel Henry

"În cazul Scripturilor, această dificultate creşte considerabil (...). Cei care au rostit cuvintele relatate în Evanghelii, presupunând că ele au fost într-adevăr rostite, au dispărut. Feţele lor s-au şters în ceţurile istoriei. Cuvintele lui Hristos Însuşi care au răsunat sub cerul Iudeii şi al Galileii stârnind admiraţia sau mânia ascultătorilor Săi nu sunt oare departe de noi, aparţinând unei lumi dispărute? Presupunând şi aici că au fost rostite aşa cum le-au parvenit, ce relaţie există între civilizaţia cărora le sunt tributare şi cea în care trăim noi, ce sens mai pot avea pentru noi asemenea cuvinte? Dar cuvântul lui Hristos care a răsunat prin satele iudaice, în sinagogile din Nazaret şi Capernaum, pe drumurile Samariei sau sub bolţile Templului din Ierusalim e Cuvântul Verbului, Cuvântul în care ne-am născut. În el a venit la viaţă viaţa noastră, fiecare e revelat sieşi pentru a fi acest Sine ireductibil la oricare altul care este pentru totdeauna. Acest cuvânt vorbeşte în noi, el îi vorbeşte fiecăruia propria sa viaţă, şi fiecare îl aude. Nu îl aude cum auzim zgomotul lumii. Îl aude în tăcerea în care niciun zgomot nu e cu putinţă, şi nicio privire - în ascunsul inimii, unde vede Dumnezeu, unde vorbeşte Cuvântul Său. Fiecare îl aude în suferinţa şi bucuria sa, în plictiseala, ca şi prin Dorinţa sa care nu are obiect pe pământ. Acest Cuvânt nu este nici suferinţa sa, nici bucuria sa, ci îmbrăţişarea în care el încearcă acestea. Când în ele încearcă dintr-o dată această îmbrăţişare mai puternică decât el, puterea fără margini care nu încetează să ţâşnească în el şi să-l dea lui însuşi, el ascultă Cuvântul lui Dumnezeu."

"Cine ascultă acest Cuvânt acolo unde el ne vorbeşte, acela aude pentru totdeauna zgomotul naşterii sale. Lui îi spune Cuvântul: "Astăzi te-am născut"."

(fragmente din cartea "Cuvintele lui Hristos", de Michel Henry, apărută la Editura Deisis în anul 2005, în traducerea d-nului Ioan I. Ică jr, carte pe care o citesc cu fericire şi recunoştinţă!)