17 ian. 2013

maseaua

dintii, maselele sunt legate in mine adanc de partea simbolica. ei, ele uneori vorbesc, spun ce nu pot eu sa spun... ei, ele arata moartea sub fatada  frumos, impecabil lustruita... ei, ele au nervi care au curajul sa moara.  si astfel sa se infiga in viata care miroase de la o posta a hoit si sa doara. hei, fato, trezeste-te. trezeste-te la viata, ca mori. viata moare in tine, pentru ca nu ii dai voie sa respire, pentru ca nu are acces la Viata. viata moare in fals si minciuna, viata moare uitata si sufocata. dar tu mergi inainte, fara sa vezi ca esti un cimitir ambulant, fara sa mai simti prea mult... el, nervul, a murit. desi n-ar fi avut niciun motiv, spune frumoasa doamna stomatolog, stii, el de fapt n-ar fi trebuit sa moara, ci ar fi putut sa irige o masea ca o fortareata in timp de pace... dar cosurile cu fructe nu au mai rasunat, nici pasii veseli ai mancarii... doar durere peste tot, in jos, ca un filament... atunci cand am aflat ca el a murit, am plans. pentru ca el  a avut curaj, iar eu sunt atat de  lasha... raman in urma cu masti peste masti, cu un zambet care va uita in curand semnele anesteziei. de maine, lucrurile vor intra in normal. peste un timp, alt dinte se va sacrifica, fara ca eu sa schimb ceva, fara ca...........................................

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu