"In aceasta ultima clipa, cand nu mai avea niciunul din darurile Fantaziei, dar nu primise inca inapoi amintirea despre lumea sa si despre sine insusi, trai o stare de totala nesiguranta, nemaistiind din care lume facea parte si daca exista intr-adevar aievea.
Pe urma sari insa drept in apa limpede ca cristalul, se tavali in ea stropi, pufai si lasa sa-i curga in gura ploaia scanteietoare a stropilor. Bau si iar bau pana ce isi potoli setea. Din crestet si pana-n talpi era acum plin de bucurie, bucuria de a trai si bucuria de a fi el insusi. Caci acum stia din nou cine era si unde era locul lui. Era nou-nascut. Iar cel mai frumos lucru era ca acum dorea sa fie intocmai asa cum este. Daca i s-ar fi dat prilejul sa aleaga dintre toate posibilitatile, n-ar fi ales alta. Caci acum stia: in lume exista mii si mii de forme de bucurie, dar in esenta toate nu erau decat una singura, bucuria de a putea iubi. Amandoua erau unul si acelasi lucru."
- Michael Ende, "Povestea fara sfarsit" - Polirom, 2005, pag. 400 -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu